Miercurea din Săptămâna Patimilor este cunoscută ca ziua în care femeia păcătoasă a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, simbolizând astfel ideea de pocăinţă şi de îndreptare a omului păcătos. Miercurea Mare este însă şi ziua în care Iisus a fost vândut de către unul dintre ucenicii săi, prefigurând astfel arestarea sa şi condamnarea la moarte prin crucificare.

În Miercurea cea Mare, credincioşii creştini o pomenesc pe femeia cea păcătoasă care, când Iisus Hristos se afla în casa lui Simon cel lepros, s-a dus la Mântuitor şi l-a uns cu un mir de mare preţ, arătându-şi astfel pocăinţa în faţa Fiului lui Dumnezeu. „Când Iisus s-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ. […] Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat şi pe acela. Şi, într-adevăr, Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate.”

Vinderea lui Iisus pe 30 de arginţi
Iuda Iscariotul sau Iscarioteanul era singurul ucenic al lui Iisus Hristos care se trăgea din Iudeea, ceilalţi fiind de loc din Galileea. Se spune că era unul dintre cei care stăteau aşezaţi cel mai aproape de Iisus, deoarece primea adesea dispoziţii gospodăreşti de la Mântuitor. În seara când Iisus se afla împreună cu discipolii săi în casa lui Simon cel lepros din Betania, Iuda îi părăseşte şi se duce în casa arhiereului Caiafa. De altfel, Iuda mai avusese întâlniri cu membrii sinedriului care îl vor judeca pe Iisus, fapt ce demonstrează că actul de trădare a fost unul premeditat. În casa lui Caiafa, le face sinedriştilor următoarea propunere: „Ce-mi veţi da mie, şi eu îl voi da pe El vouă? Iar ei i-au dat 30 de arginţi. Şi de atunci Iuda caută prilej să-L predea". (Matei XXVI, 15-16).

Între vinovăţie şi predestinare
Trădarea lui Iuda ia astfel o formă grotescă, banii reprezentând, după unii, scopul acestei trădări, iar după alţii, pretextul pentru împlinirea prezicerii din Vechiul Testament. Unele păreri sunt înclinate către ideea conform căreia predestinarea lui Iuda a fost una reală, acesta acceptându-şi soarta şi considerând că fără fapta lui nu s-ar mai fi împlinit cuvântul Sfintei Scripturi. Totuşi, deşi a împlinit un rol absolut necesar în actul mântuirii, în Evanghelii se arată clar că trădarea lui a fost făcută din proprie iniţiativă şi că prinderea Mântuitorului, care fusese hotărâtă de sinedriu, putea fi făcută şi fără el. Iuda nu a făcut altceva decât să grăbească arestarea lui Iisus, cel care prezisese trădarea şi arătase că drumul Crucii este singura cale pentru mântuirea lumii.

Sinuciderea lui Iuda
Considerându-se, la rândul lui, trădat de membrii sinedriului şi văzând că, după judecată, Iisus este trimis înaintea lui Pilat din Pont pentru a fi omorât, Iuda începe să aibă remuşcări. Pentru a încerca să-şi repare greşeala, se duce la templul iudaic şi le spune membrilor sinedriului că a greşit vânzând sânge nevinovat. După ce i se răspunde cu cinism că ăsta este un lucru ce îl priveşte numai pe el, Iuda aruncă banii în templu şi pleacă. Se spânzură mai târziu de un copac numit de atunci „copacul lui Iuda”. În cartea Faptele Apostolilor, Sf. Luca spune că „Iuda nu şi-a găsit sfârşitul numai prin simpla spânzurare, ci, după cuvintele Sf. Petru, el a căzut de la înălţime în adâncul prăpastiei şi plesnind de la mijloc i s-au vărsat toate măruntaiele”.

„Atunci, Iuda, cel ce L-a vândut pe El, a întrebat: «Nu cumva sunt eu, Învăţătorule?». Zis-a lui: «Tu ai zis!»”. (Matei XXVI, 20-25; Marcu XIV, 17-21).

Surse:
http://www.crestinortodox.ro/paste/patimile-hristos/tradarea-iuda-71076.html
http://www.crestinortodox.ro/paste/patimile-hristos/sinuciderea-iuda-iscarioteanul-71093.html
http://www.crestinortodox.ro/paste/patimile-hristos/prezicerea-tradarii-demascarea-tradatorului-71080.html