După 100 de zile petrecute la Clinica AKH din Viena, două intervenţii chirurgicale şi trei endoscopice pentru o pancreatită acută necrozantă, deputata PDL Teo Trandafir a revenit, ieri, în ţară. Prof. dr Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Floreasca, susţine că pacienţii cu această afecţiune nu pot mânca, de Paşte, miel sau cozonac.
S-a aflat în comă indusă şi a luptat cu insuficienţa multiplă de organe, dar gândurile bune venite de acasă şi dorul de fetiţa ei, Maia, au ajutat-o să se refacă. Potrivit medicilor, Teo va trebui să respecte un regim alimentar strict, menit să-i asigure vindecarea.
Liber la supe şi alimente fierte
„Pacienţii operaţi de pancreatită au voie să mănânce supe şi ciorbe acrite cu borş sau lămâie şi, în general, au voie alimente fierte, iar fructele trebuie să le consume doar sub formă de compot. Teo nu trebuie să facă exces de grăsimi şi, dacă a avut cumva şi o insuficienţă renală, medicii vienezi i-au recomandat, probabil, şi restricţii de sare. E posibil să ia şi suplimente de enzime pancreatice, tonice hepatice sau alte pastile”, explică prof. dr Mircea Beuran.
„Plăcinta cu foitaj nu-i face niciun rău”
„Dintre preparatele tradiţionale de Paşte, Teo nu are voie miel şi cozonac pentru că se digeră greu. Drobul îi e interzis pentru că tocătura îi va face rău, iar oul nu se recomandă întotdeauna. Poate gusta, eventual, brânza din pască. Dacă îi e poftă de ceva dulce, poate alege plăcinta cu foitaj pentru că nu-i face rău”, explică specialistul.
„Nu voi ceda ispitei!”
Teo a intervenit telefonic la „Happy Hour” (Pro TV): „Nu-mi vine să cred că am ajuns acasă. Fiica mea nu ştia că vin azi, am vrut să-i fac o surpriză. A fost o încercare a vieţii. Sperăm că problemele s-au terminat şi că viaţa mea va reveni la normal. Medicii n-au fost siguri dacă o să scap,dar întotdeauna m-am gândit la fiica mea. N-am putut să mă exprim până acum pentru că aveam tuburi peste tot. Abia aştept să-mi văd fetiţa. Singurul impediment e că n-o s-o pot ridica pe Maia în braţe. M-am întors cu planuri noi, nebunii... După ce ai văzut moartea în ochi, aşa ar trebui să priveşti şi viaţa. Medicii mi-au dat regim. Nu voi ceda ispitei, pentru că sănătatea e mai importantă! Sărbători fericite!”.
„Sunt importante bilanţul general la externare şi eventualele sechele care au rămas în urma bolii, dar respectarea regimului alimentar o va ajuta să se refacă.”, Prof. dr Mircea Beuran
120.000 de euro au costat cele 100 de zile de spitalizare ale lui Teo la Clinica AKH din Viena, sumă achitată de Adrian Sârbu.


Comenteaza aici:
scris de silvia la ora 22:03 in data 22.04.2011
ma bucur ptr teo , multa sanatate si paste fericit plin de bucurii ,liniste in suflet si sa-si revina cat mai repede. nu inteleg de ce adrian sarbu a platit ?
scris de Anca la ora 07:21 in data 22.04.2011
Draga TEO, Bine ai venit acasa si Dumnezeu sa te ajute sa nu m-ai treci prin ceeace ai trecut in ultima vreme! Te iubesc enorm pentru cine esti si ceeace esti!!! Imi este nespus de dor de tine sa te revad pe micul ecran ca in vremurile bune la PROTV! Iti doresc multa, multa sanate alaturi de fetita ta draga si restul familiei tale! Te sarut cu drag, o mare admiratoare a ta din USA!!! Cu drag,. Anca
scris de carmen la ora 11:58 in data 21.04.2011
Ne bucuram cu totii pentru Teo! Iata o persoana caruia toata lumea ii doreste numai bine!
scris de lorelei la ora 11:38 in data 21.04.2011
Pentru Teo, Sanatate multa si un Paste Fericit impreuna cu cei pe care ii iubesti.