Delia Niculae 22.04.2011
Andra si Maruta, primul Paste alaturi de fiul lor
http://admin.ziarulring.com/images/upload/vedete/andra-si-maruta-primul-paste-alaturi-de-fiul-lor-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

2329 (ultima in 22.04.2011)

Rating:

(4 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
PLANURI. Cum vor petrece vedetele in noaptea de Inviere

Tot mai multe vedete aleg să petreacă sărbătoarea Paştelui alături de familie şi prieteni, renunţând la vacanţele peste hotare. Pentru soţii Măruţă, bucuria sărbătorilor este cu atât mai mare cu cât vor petrece, pentru prima dată, Paştele alături de fiul lor, David, ocazie cu care îşi vor aştepta părinţii şi rudele la masă.

“De obicei petrecem Paştele cu familia, iar anul ăsta cu atât mai mult, fiindcă e şi primul an când îl avem pe David cu noi. Vor veni la noi şi rudele Andrei, şi părinţii mei, vom fi deci o familie completă şi numeroasă, şi o să ne fie foarte bine. O să mergem la biserică de Înviere, ca în fiecare an, cu familia. Apoi o să aducem Lumină acasă, iar a doua zi vom încinge masa de Paşte”, a povestit prezentatorul “Happy Hour”, de la Pro TV. Despre Iepuraş, Măruţă e convins că nu îi va ocoli familia nici anul acesta, cu toate că orice cadou primit păleşte în comparaţie cu bucuria pe care le-a adus-o naşterea fiului său. “Sigur, David e acum foarte micuţ şi nu înţelege nici sărbătoarea, nici cadourile pe care i le vom face. Însă, de când a venit el pe lume, recunosc că nu ne mai interesează foarte tare ce primim noi de la Iepuraş, ci ne interesează cum să ne bucurăm copilul”, a încheiat Cătălin Măruţă.

Ioana Maria Moldovan face concurs de ciocnit ouă
Prezentatoarea “Poveştirilor adevărate”, de la Acasă TV, a ales să petreacă Sărbătorile Pascale alături de familie, la Târgu Mureş. Va lua Lumină alături de mama ei, de la catedrala din oraş. “Abia aştept, îmi e tare dor de casă, de camera mea, de oameni dragi, de mâncarea făcută de mama, dar mai ales de masa de Paşte din familie şi concursul de ciocnit ouă. Deja simt mirosul cozonacilor, a mielului la tavă. Nu am mai fost acasă de la Crăciun şi simt că nu mai am răbdare. Sărbătorile înseamnă pentru mine momente unice în familie”, a povestit Ioana Maria Moldovan.

Diana Dumitrescu iese la pescuit în Deltă
Interpreta Oxanei din telenovela “Iubire şi onoare”, de la Acasă TV, va petrece alături de soţul ei şi de câţiva prieteni în Deltă. Diana îşi va răsfăţa prietenii cu “miel de Letea” şi apoi vor merge cu toţii la pescuit. Şi pentru Mădălina Drăghici ziua de Paşte va fi una petrecută alături de familie. “Vom merge la Târgovişte, la rudele mele de acolo, iar împreună cu ele, în noaptea Învierii, vom lua Lumină de la Mănăstirea Dealu. Este o mănăstire superbă la care merg încă de când eram copil. Mă voi înfrupta din bunătăţile preparate de bunica şi, dacă va fi vreme frumoasă, mă voi plimba prin acest oraş mic şi cochet”, a povestit Mădălina Drăghici.

Adela Popescu şi Radu Vâlcan, primul Paşte împreună
Aflaţi la primul lor Paşte împreună, Adela Popescu şi Radu Vâlcan vor petrece alături de cei dragi. “Vom lua masa la bunica lui Radu alături de familia sa. Ea găteşte foarte bine şi abia aştept să gust din bucatale ei. (...) Apoi vom pleca la Susani, la familia mea, unde vor veni şi toate rudele mele”, ne-a povestit Adela Popescu.

Ioana Ginghină şi Papi petrec la casa bunicilor
Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol îşi vor petrece Sărbătorile Pascale alături de fiica lor, Ruxandra, la străbunicii micuţei. “Mergem la Târgovişte, la casa bunicilor lui Alexandru, o să facem acolo o masă în familie.Avem norocul să fim o familie numeroasă. În principiu, acolo ne facem cam toate serbările. Apoi ne întoarcem acasă şi a doua zi de Paşte, luni, o să petrecem cu prietenii”, a povestit actriţa Ioana Ginghină.

Ramona Bădescu: “Îmi place să fac sărbătorile acasă”
Actriţa a revenit în ţară pentru a petrece sărbătorile acasă, la Craiova. “De 21 de ani de când sunt plecată din ţară, mă întorc şi fac Paştele acasă. Încerc să las orice şi pe oricine deoparte şi să petrec în familie. Mă aşteaptă mama cu salată de boeuf, drob şi cozonac proaspăt, aburind. Îmi place că în România aştepţi Paştele pentru a mânca miel şi salată verde, în Italia această aşteptare s-a devalorizat pentru că acolo se mănâncă miel şi salată verde oriunde şi oricând…” , a povestit Ramona Bădescu.

Comenteaza aici: