Cea de-a şasea ediţie a programului "Litoralul pentru toţi", organizat de patronatele din turism, debutează pe 3 mai. În cadrul acesteia, cei cu buget limitat pot petrece o săptămână la mare, tarifele începând de la 179 de lei de persoană pentru întreg sejurul.
Programul “Litoralul pentru toţi”, care se află la cea de-a şasea ediţie, se desfăşoară între 3 mai şi 14 iunie. În această perioadă, persoanele care doresc să petreacă o săptămână cu bani puţini, pe litoralul Mării Negre, beneficiază de tarife speciale în majoritatea unităţilor hoteliere. Cel mai mic preţ este pentru şase nopţi de cazare într-un hotel de o stea, tariful fiind de doar 179 de lei de persoană. Pentru a petrece şase nopţi într-un hotel de două stele, trebui scoşi din buzunar 209 lei. De asemenea, pentru doar 70 de lei în plus, este inclus şi micul dejun pe toată durata concediului. Şase nopţi la un hotel de trei stele costă, prin intermediul programului, 249 de lei, fără mic dejun, sau 379 cu masa inclusă. Cele mai ridicate preţuri sunt pentru hotelurile de patru stele, 439 de lei, şi cinci, 549 de lei. În ambele cazuri însă micul dejun este inclus. Lista tuturor unităţilor de cazare care participă la acest program este disponibilă pe site-urile anat.ro şi asociatia-litoral.ro.
Intrare gratuită la atracţiile culturale
În plus, ca şi în ediţiile precedente, persoanele care achiziţionează un pachet turistic beneficiază şi de un voucher pe baza căruia pot intra gratuit la unul dintre obiectivele turistice din zona Dobrogea: Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – Acvariu, Delfinariu, Microrezervaţia Delta Dunării, Planetariu; Muzeul de Istorie şi Arheologie; Muzeul Adamclisi şi Cetatea Histria.
Plajele de la malul mării, igienizate
Veşti bune de pe litoralul Mării Negre. Plajele au fost curăţate şi sunt pregătite să găzduiască manifestările organizate în perioada Sărbătorilor Pascale pentru localnici şi pentru turişti, susţin reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL). Totodată, s-au mai efectuat şi lucrări de compensare cu nisip a zonelor erodate, lucrări de nivelare, afânare şi ecologizare cu utilaje specializate.


Comenteaza aici: