ZiarulRing

20-apr.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Adrian Tutu, desfiintat de muzicieni

Avatar

Publicat

pe

„Îmi place să petrec, asta ştiu să fac/Nimeni nu desparte ţigara de alcool/De asta spun mereu că seara e beton/Toată lumea e aici să petreacă/Seara a-nceput şi nimeni nu mai pleacă/O pi… mi-a zâmbit frumos/Ceea ce mă face să mă-ntorc pe dos” sunt câteva dintre rimele compuse de Adrian Ţuţu, câştigătorul de la „Românii au talent”, pentru melodia „În club, multă adrenalină”, disponibilă pe YouTube.

Revoltat de imaginea falsă promovată de Ţuţu pentru a pune mâna pe bani, Andrei Vulpescu, membru al trupei hip-hop Da Hood Justice, crede că greşeala aparţine în primul rând organizatorilor: „Să faci dintr-un caz social cel mai talentat român e departe, sunt două chestiuni care n-ar trebui să meargă niciodată mână-n mână. Românii sunt foarte milostivi când îl văd pe Ţuţu la TV, dar dacă l-ar întâlni pe stradă şi le-ar cere un leu să-şi ia ceva de mâncare, i-ar trage nişte flegme între ochi de n-ar avea aer şi i-ar spune «Marş, bă, de aici, du-te la muncă!». Românul e ipocrit până la capăt”.

„S-a discreditat total, pentru mine nu mai există”

Artistul hip-hop consideră că Adrian Ţuţu nu merita să câştige concursul: „Nu e nici pe departe un MC care să dărâme norii şi nici nu-l văd cu o carieră pe viitor. S-a mers pe ideea «Hai să ne dăm mâna, că suntem români şi putem». N-am înţeles ce putem. Până una alta nu putem nici măcar un concurs ca lumea. Mai lipseau două-trei versuri la adresa lui Ceauşescu, pentru că steaguri erau destule. Mi-am amintit de «Cântarea României». Nici măcar nu e ceva original, mesajele acestea sunt în versuri de vreo 12 ani: «Români cu plase», «Numai pentru fraţii mei», «România, trezeşte-te!». La Ţuţu nu m-a impresionat nimic, nici prestaţia scenică, nici fashion, nici flow, nici versuri! Are pseudonimul Lil Shean pe YouTube, unde există o piesă a lui despre «pi… care-i zâmbeşte frumos, şampanie». Ca mesaj şi imagine, e incoerent. Pe de-o parte, cazul lui înlăcrimează o ţară întreagă, pe de alta, are în repertoriu piese care te duc exact la polul opus – «ce bine-mi merge că sunt cu femei, să curgă şampania». Ori se minte pe el, ori minte pe toată lumea, ceva nu e în regulă! Evident că publicul n-a ştiut asta, nici eu n-am ştiut. Când am ascultat piesa «În club, multă adrenalină», m-a pufnit râsul. S-a discreditat total, pentru mine nu mai există. La «Românii au talent» se caută talente, nu cazuri sociale cum sunt la «Dansez pentru tine»”.

„Juriul nu mi s-a părut competent”

Preşedintele juriului Festivalului Mamaia, Mădălin Voicu, nu s-a uitat la „Românii au talent”, fiind nemulţumit de membrii juriului: „Cu toate că urmăresc show-urile din afară, nu m-am uitat pentru că juriul nu mi s-a părut competent. Singura în măsură să-şi dea cu părerea a fost Andra, care e o artistă, restul, săracii, n-au nicio legătură. Or fi ei băieţi cumsecade, dar locul lor nu era acolo. Mă aşteptam să avem un show de calitate, dar în România totul devine un kitsch, trecem totul spre Miss Piranda. Problema e neputinţa acestui popor, suntem vai de mama noastră”.

„Oamenii au votat cazul, nu talentul”
Designerul Cătălin Botezatu se declară încântat de celelalte talente de pe podium: „Au cântat dumnezeieşte Narcis Iustin Ianău şi Valentin Dinu. Cât despre Adrian Ţuţu, cred că oamenii au votat cazul, şi nu talentul. Nu e vina Pro-ului atâta timp cât juriul n-a intervenit în finală, lăsând doar publicul să decidă. Din păcate, în astfel de show-uri trebuie să câştige cel mai talentat. Dacă la «Next Top Model» ar fi participat vreun caz social care n-ar fi corespuns criteriilor de model, cu siguranţă n-aş fi permis să câştige doar pentru povestea ei, ci aş fi încercat să ajut altfel, să organizez evenimente caritabile”.

„Şi eu sunt orfan, dar nu m-am promovat aşa”

Mihai Trăistariu şi-a declarat încă de la început susţinerea pentru Narcis Iustin Ianău, nemulţumit că românii au ales să voteze povestea, şi nu talentul: „Şi eu sunt orfan, dar nu m-am promovat prin asta. Mă aşteptam să câştige Narcis Iustin Ianău, care are într-adevăr un talent deosebit. Am auzit însă încă de la semifinale că va câştiga Adrian Ţuţu, care are o poveste impresionantă şi că cei de la Pro vor să-l promoveze de aici înainte şi să-l transforme în «Eminem de România». Genul hip-hop e pe val, iar un cântăreţ ca Iustin Ianău n-ar fi avut acelaşi succes pe posturile de radio. Adrian nu e aşa talentat, dar până şi o parte din prietenii mei l-au votat, probabil tot pentru caz. Eu i-am votat pe băieţii de la Ballance cu care îmi doresc să colaborez în spectacolele mele, ar fi meritat un loc pe podium. Câştigător îl vedeam pe Narcis, ar fi ajutat şi ţara noastră pentru promovare, imaginile cu el cântând ar fi ajuns în toată Europa”.

Corina Drăgotescu: „Suntem proşti?”

Realizatoarea Realitatea TV Corina Drăgotescu a comentat pe pagina sa de Facebook prestaţia concurenţilor: „Concluzia de la «Românii n-au talent»: Am fost profund dezamăgită de alegere. Poate că asta e, de fapt, România. După aia ne mirăm că ne descoperă alţii talentele, Costel Busuioc sau băiatul din Anglia. Suntem proşti?”.

„Nu povestea de viaţă a lui Ţuţu a «emoţionat» juriul”
Dana Dorian, critic muzical şi director al Companiei de Artişti, crede că România s-a îmbogăţit cu un rapper bun: „Adrian Ţuţu a meritat să câştige, e un real talent. Dacă va fi susţinut, are şansa de a fi cel mai bun pe stilul lui de muzică. Spre deosebire de ceilalţi, Adrian a fost constant, n-a avut scăderi în evoluţii, iar la finală a atins un maxim. El are puterea fantastică de a transmite mesaje simple, directe şi extrem de emoţionante. România are acum un rapper bun pe care mi-aş dori să învăţăm să-l apreciem ca atare. Povestea de viaţă a lui Adrian Ţuţu poate influenţa publicul, dar nu şi juriul. Nu ajungea în finală decât dacă «emoţiona» juriul cu talentul său. Iustin Ianău a cântat mai slab în finală, deşi atitudinea lui scenică a fost net superioară. Însă, atât el, cât şi Valentin Dinu, dacă vor înnobila talentul prin studiu şi dacă mai există şi oameni care sunt dispuşi să investească în muzică, nu numai în celofane tunate, au şansa de a fi doi artişti reali”.

„Românii au dat o palmă puterii”
Compozitorul Horia Moculescu, prezentatorul show-ului „Atenţie, se cântă!”, de la TVR2, vede un început de revoltă în România: „Televotingul de la «Românii au talent» e de fapt o palmă fenomenală dată puterii care ne învaţă să plecăm din ţară. Un număr imens de oameni l-a votat pe Adrian Ţuţu pentru că ne propune să rămânem în ţară, să trăim aici, să ne iubim patria, s-o respectăm, să fim respectaţi… Poporul a votat împotriva puterii îmbogăţindu-l pe acest băiat. Ca hip-hoper e foarte talentat. Nu ştiu dacă e cel mai talentat dintre toţi şi dacă într-o altă ţară s-ar fi promovat un astfel de talent pe locul întâi”.

Audienţe ca de revelion

Finala „Românii au talent” a avut în momentul anunţării câştigătorului o cotă de piaţă de 71,7% pe publicul comercial din mediul urban cu vârste între 18 şi 49 de ani. Audienţa medie înregistrată a fost de 19,6 puncte de rating şi 49,2% cotă de piaţă, meciul de fotbal Steaua-Dinamo, difuzat de DigiSport, obţinând doar 2,9 puncte de rating şi 7,3% cotă de piaţă. Meciul de fotbal difuzat de DigiSport a obţinut o audienţă de şase ori mai mică, adică trei puncte de rating şi 7% cotă de piaţă.

3,3 milioane de telespectatori s-au uitat, în medie, la finala „Românii au talent”. Semifinalele din 18 şi 25 martie au fost urmărite însă, fiecare, de 4,3 milioane de români.

„Am concediu fără plată până pe 1 mai. Dacă nu voi avea oferte, mă întorc la spălătorie.”,Valentin Dinu

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *