Ridicată într-un timp-record, arena, care a fost denumită după o dată cu importante semnificaţii pentru regimul comunist, a devenit, cu timpul, un simbol atât pentru mari izbânzi ale naţionalei de fotbal, cât şi pentru manifestările de prost gust din „Epoca de Aur”. Cel mai mare stadion din ţară şi-a trăit vremurile de glorie pe timpul comuniştilor. Perioada de după decembrie 1989 a însemnat sfârşitul pentru o arenă care era considerată, la momentul construirii sale, una dintre cele mai importante realizări ale „vremurilor noi”.

Un reper important al zonei unde urma să se construiască Stadionul „23 Augus” era Bariera Vergului. La începutul secolului XX, zona se afla, practic, în afara oraşului, Bariera Vergului fiind un punct de intrare-ieşire. Dincolo de aceasta se întindeau comunele din zona limitrofă a Capitalei. Pe o hartă a Bucureştilor, între 1831 – 1944, terenul este marcat cu semne care indică existenţa unor parcuri şi grădini. În realitate, în perimetrul trasat de Şoseaua Vergului, Şoseaua Mihai Bravu, Str. Vatra Luminoasă şi Şoseaua Pantelimon era cel mai probabil un spaţiu pe care ţăranii organizau târguri de vite sau bâlciuri. Un alt reper important este şi cel dat de Uzinele Malaxa, construite la periferia Bucureştilor de industriaşul Nicolae Malaxa, uzine care aveau să primească denumirea de „23 August” după naţionalizare.

Realizat în doar cinci luni
Construirea Stadionului”23 August” a beneficiat de aportul a mii de voluntari. Aceştia au contribuit semnificativ la ridicarea arenei care avea să fie mândria ţării. Dincolo de atmosfera specifică anilor ’50, când lozincile stahanoviste îi îndemnau pe muncitori să depăşească planul, este de remarcat faptul că stadionul a fost ridicat, conform rapoartelor vremii, în doar cinci luni. Pretextul a fost unul perfect pentru autorităţi: Bucureştiul fusese ales de către Federaţia Mondială a Tineretului Democrat drept gazdă a Congresului Mondial al Tineretului şi a Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor. „Sarcina” a fost primită în februarie 1953, manifestările fiind programate între 25 iulie şi 16 august 1953.

Primul meci oficial, prima înfrângere
Stadionul cu o capacitate de 80.000 de locuri făcea parte integrantă din Parcul de Cultură şi Sport, care urma să mai cuprindă bazine de înot, terenuri de tenis, volei sau baschet, precum şi numeroase zone de antrenament. Inaugurarea a avut loc cu ocazia evenimentului, nu mai puţin de 111 ţări participând la ediţia a IV-a a Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor. S-a organizat şi un turneu de fotbal, tricolorii pierzând finala disputată în compania Ungariei. Primul meci oficial al României pe Stadionul ”23 August” a avut loc pe 25 octombrie 1953, naţionala pierzând cu 1-0 partida cu Cehoslovacia din cadrul preliminariilor pentru CM din 1954.

Magia lui Dobrin şi trasorul lui Boloni
În istoria de peste 50 de ani a arenei, fotbalul a fost cel care a dat pulsul competiţiilor sportive. Fie că s-au jucat meciuri ale naţionalei sau ale unor echipe de club, soccerul românesc a înregistrat pe „23 August” atât înfrângeri care au provocat răni greu vindecabile în inimile suporterilor, cât şi victorii care au căpătat dimensiunea unor sărbători naţionale. Pe 12 octombrie 1969, în preliminariile CM Mexico ’70, 90.500 de spectatori au trăit victoria cu 1-0 împotriva Portugaliei lui Eusebio, realizată prin golul „magicianului” Dobrin. Au mai fost victoriile în premieră contra Angliei, în 1980 (2-1), şi îndeosebi în 1983 contra Italiei (1-0, cu celebrul gol al lui Boloni), când cei 80.000 de suporteri prezenţi la meci au aprins torţele victoriei.

Epoca de Aur
Momentele de mare bucurie au fost umbrite, pe aceeaşi arenă unde suporterii trăiseră evenimente sportive unice, de organizarea unor spectacole de o calitate îndoielnică, în timpul cărora tinerii antrenaţi cu săptămâni înainte îl omagiau pe conducătorul statului, Nicolae Ceauşescu. Au rămas în memoria colectivă imaginile coregrafiilor de pe teren şi din tribune, care aveau ca scop reproducerea de lozinci laudative la adresa conducerii de partid şi de stat. Acest gen de spectacole a încetat după revoluţia din decembrie 1989, însă arena a cunoscut ulterior o constantă degradare, totul culminând cu decizia de demolare care a survenit în cursul anului 2007.



Naţional Arena, în aşteptarea lui Messi
În 2006, Stadionul Naţional „Lia Manoliu”, aşa cum a fost numit după moartea marii atlete, a trecut din administrarea Autorităţii Naţionale a Sportului în cea a domeniului public al municipiului Bucureşti. Un an mai târziu, vechea arenă a fost demolată şi au fost demarate lucrările de construire a noii Naţional Arena. Modernul stadion, care în prezent este terminat în proporţie de 90%, va avea o capacitate de 55.000 de locuri şi va fi destinat jocurilor de fotbal şi rugby. Naţional Arena va fi inaugurată pe 10 august, când va avea loc un meci amical cu selecţionata Argentinei. Contrazicând zvonurile conform cărora stadionul nu va fi gata la timp din cauza reducerilor de buget, primarul general Sorin Oprescu a dat asigurări că termenul va fi respectat, astfel încât Messi & Comp. să poată fi primiţi la Bucureşti pe cea mai modernă arenă a ţării.


60.120 de locuri era capacitatea fostului Stadion „23 August” înainte de demolare.