05.05.2011
"Nivel maxim de securitate? Mira-m-as!"
http://admin.ziarulring.com/images/upload/politica/nivel-maxim-de-securitate-mira-m-as-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

867 (ultima in 05.05.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
DIFERENTE. Iliescu il contrazice pe Basescu in chestiunea scutului antiracheta

Fostul şef al statului român Ion Iliescu se îndoieşte că amplasarea unui element al scutului american antirachetă în România ne-ar aduce la cel mai înalt nivel de securitate, aşa cum a anunţat preşedintele Băsescu.

"Mira-m-aş. Nici nu cred că e cea mai mare necesitate în momentul de faţă, dar necesită o altă discuţie", a declarat fostul preşedinte pentru ziare.com. El a explicat că acest sistem de interceptoare îi nemulţumeşte pe ruşi şi că nu era momentul acum pentru o discuţie pe acest subiect. "Îi irită pe ruşi întotdeauna, s-a văzut cu polonezii, cu cehii. Nu ştiu dacă era momentul acum să vorbim despre aşa ceva. Sigur, era un angajament asumat mai dinainte, dar acum nu este actual, între timp au fost convorbiri americano-ruseşti, Medvedev a abordat problema. Cred că trebuia s-o lăsăm pe mai târziu", a spus Iliescu.

"România a pierdut din suveranitate"

Întrebat dacă faptul că baza de la Deveselu, unde va fi amplasat scutul antirachetă, va avea un comandant român e o chestiune de suveranitate, fostul preşedinte a spus că noţiunea de suveranitate e dinamică. "România a pierdut din suveranitate când a intrat în NATO şi UE. În momentul în care devii membru într-o comunitate, îţi reduci din suveranitate. Devenirea noastră ca membri ai NATO şi UE a însemnat o cedare de suveranitate şi intrarea în reguli comune ale anumitor comunităţi", a spus Iliescu. Fostul preşedinte l-a apreciat totuşi pe Traian Băsescu cel puţin într-o privinţă. Iliescu susţine că actualul şef al statului a făcut bine că nu a trimis vreun mesaj oficial referitor la uciderea liderului terorist Osama bin Laden. "Nu cred că trebuia vorbit. N-are elemente să spună mai mult decât spun autorităţile americane, noi putem doar să luăm notă".

Comenteaza aici: