La 25 de ani de la cea mai mare performanţă obţinută de o echipă românească, fostul ministru al apărării din perioada 1980-1985, general-colonel Constantin Olteanu, limpezeşte apele într-un interviu acordat în exclusivitate.

Domnule general, ce semnificaţie are pentru dumneavoastră această aniversare?
Este o victorie singulară până acum în fotbalul românesc. E vorba de un moment important pentru fotbalul nostru în general.

Sunteţi unul dintre puţinii care ştiu ce s-a întâmplat în spatele acelei mari performanţe. Ale cui sunt meritele?
La treaba asta a constribuit multă lume. În primul rând, cei care au fost la conducerea ministerului, apoi cei de la conducerea clubului şi, desigur, fotbaliştii, atât cei din vechea gardă, cât şi nou-veniţii. A fost meritul antrenorilor: şi al lui Halagian, care a pus bazele echipei, şi al lui Ienei, care a dus-o mai departe.

Cum a fost începutul?
Am venit la Ministerul Apărării ca ministru în martie 1980. Nicolae Ceauşescu ţinea cu Steaua. Prin apropiaţii lui, am aflat că spunea: „Dom’le, vedeţi că ăştia (n.n. - Steaua) au scăzut!” Era o echipă cu multe valori, dar pe urmă, pierzând cupa, pierzând campionatul, s-au creat şi discuţii. Atunci a trebuit să iau măsuri. A trebuit să mă implic. M-am implicat, la solicitarea conducerii tehnice, pentru transferarea unor jucători.

Ceauşescu - atent la FC Olt
Care e istoria aducerii lui Florin Halagian la Steaua?
O problemă care s-a ridicat şi s-a comentat în acea perioadă a fost a relaţiilor dintre Steaua şi FC Olt. Preşedinte la FC Olt era Gheorghe Bărbulescu, fratele lui Vasile Bărbulescu (n.n. - cumnatul lui Nicolae Ceauşescu). El a discutat cu cei de la Steaua, iar eu am fost informat de preşedintele nostru, Ion Alexandrescu. S-a căzut de acord să facem un schimb de jucători şi să vină Halagian antrenor la Steaua. Noi le-am dat opt jucători atunci.

Cine l-a preferat pe Halagian?
Conducerea tehnică de la club, adică Ion Alexandrescu şi ceilalţi. Eu nu îl cunoşteam pe Halagian. Auzisem doar de el. Eu nu puteam să impun. Era bine să-şi asume ei răspunderea, ca specialişti. Halagian a venit cu vreo cinci jucători. Piţurcă venise cu un an mai devreme, pe urmă au venit Bumbescu, Ilie Bărbulescu, Radu II şi ceilalţi.

Ienei - „pe bară” şase luni
Ce s-a întâmplat cu Emeric Ienei?
Nu s-a înţeles bine cu Alexandrescu şi a plecat la Oradea. A fost încadrat, ca şi colonel, la centrul militar de acolo. Ieşise din fotbal ...

De ce a fost totuşi îndepărtat Halagian?
Într-o zi, Ceauşescu mi-a spus: „Măi, ce-aţi făcut?! Aţi desfiinţat FC Olt?!”. I-am spus că aşa s-au înţeles cluburile. „L-aţi luat pe Halagian şi aţi desfiinţat echipa!”, a continuat. Şi a adăugat: „Să meargă Halagian înapoi!”. „Da, dar abia am făcut echipa la Steaua!”, am răspuns eu. „Nu, să-l trimiţi înapoi pe Halagian!” „Armeanul” nici până azi nu crede, dar el nu a fost de faţă acolo şi nici altcineva, eram numai eu cu Nicolae Ceauşescu. Mie nu-mi convenea să plece omul care formase deja echipa.

„Armeanul” plecase şi cu bucătarul
Deci aţi vorbit faţă în faţă cu Ceauşescu şi vi s-a cerut să plece Halagian înapoi?
Da, el mi-a spus că am luat jucători... Păi, mi-a reproşat că le-am luat şi bucătarul. Deci cunoştea toate detaliile. Am vorbit cu Halagian, ca să înţeleagă că asta este, că trebuie să plece. Şi a plecat! Asta a fost cu el. Mi-a părut rău, am regretat.

Cum s-a pus problema revenirii lui Ienei?
Mi s-a propus să-l aducem pe Ienei. L-am chemat, am discutat cu el, mi-a spus că vine, dar a pus condiţii: să i se menţină funcţia la centrul militar unde era el, pe urmă, că familia nu poate să rămână acolo... Ne-am înţeles cu tot ce a cerut.

A fost uitat
Ce rol aţi avut în procesul aducerii jucătorilor la Steaua?
Pentru aducerea jucătorilor eu pavam drumul. Mecanismul era următorul: ei propuneau ce jucători voiau. Eu aveam obligaţia să aranjez aducerea lor la club, legătura cu autorităţile de acolo. Celelalte probleme legate de club, cu ce mai era, le făceau ei. Dar aveau pregătit tot accesul la treaba asta.

Domnule general, în cel fel a fost implicat Valentin Ceauşescu la echipă?
Să vă spună el de ce a venit atunci, cine l-a trimis, cu ce scop şi ce a făcut.

În decembrie 1985, aţi plecat de la conducerea ministerului şi aţi fost numit primar general al Capitalei. Ce s-a întâmplat după aceea?
A fost un moment de nemulţumire, de tristeţe. Când a fost victoria atunci, echipa a fost primită, dar eu nu am fost invitat la nicio activitate. Asta a fost treaba ministrului de atunci, Vasile Milea. Această negare a mea m-a întristat. Nu se poate să-ţi atribui chestiuni care aparţin altora. El a fost atunci ministru în perioada aceea, dar echipa nu se putea forma în câteva luni.

În numărul de luni, vom reveni cu partea a doua a interviului acordat în exclusivitate pentru „ring” de către generalul Constantin Olteanu

Cum a ajuns la Steaua „Eroul de la Sevilla”
„Conducerea clubului îl dorea pe Duckadam. Am vorbit cu primul secretar de atunci, inginerul Pavel Aron, care a devenit mai apoi ministrul transporturilor. L-am întrebat: «Dom’le, mi-l dai pe Duckadam?» Era la Arad. Mi-a spus că nu e nicio problemă, ba chiar a vrut să mi-l mai dea pe unul Ţârlea, care era atacant bun. Nu l-au vrut”, ne-a povestit Constantin Olteanu.

A fost numit „Căprioara din Carpaţi”
„Belodedici avea 18 ani şi era la Moldova Nouă. Am mers la Reşiţa şi am vorbit cu prim- secretarul de acolo, inginerul Ion Buşui, pe care-l cunoşteam bine. A fost de acord. Acum eu eram curios să văd cum se comportă copilul ăsta, pentru că îi spuneam lui Alexandrescu: «Măi, nu l-aţi introdus pe teren!» El mi-a zis să-l mai lăsăm puţin, să mai depună masă musculară. Nu voia să fie traumatizat dacă greşeşte ceva”, îşi aminteşte generalul.

„Regele”, disputat de fiii lui Ceauşescu
„Era prin ’83, la un revelion, la care au participat şi cei doi fii ai preşedintelui, Valentin şi Nicu. Noi, militarii, voiam să terminăm mai repede, ca să ne ducem la Casa Armatei între ai noştri. Când să plec, cei doi au venit la mine. Valentin spune: «Uite, dom’le, ce s-a întâmplat! Nicu vrea să i-l dăm pe Hagi la Sportul Studenţesc! Vă rog să nu fiţi de acord!» Nicu a zis atunci: «Vă rog să mi-l daţi pentru că am nevoie de el!» Le-am spus: «Sunteţi fiii preşedintelui! Lăsaţi cluburile să discute!» Nu puteam să fac în aşa fel încât să câştige unul sau altul, pentru că mi-i puneam în cap. Deci Hagi ar fi trebuit să facă parte din lotul Stelei de atunci, dar a plecat la Sportul Studenţesc”, spune fostul ministru.

„Loţi”, adus de la ASA Târgu Mureş
„Un alt jucător de mare valoare a fost Boloni. Era bun pentru stabilitatea echipei, la mijloc. M-am dus la aeroport direct, când mergeau la Bacău să joace. Lt.-col. Cacoveanu era preşedinte acolo. Am discutat cu Boloni. Cacoveanu cam opunea rezistenţă. Boloni a început să pună condiţii. El ne-a spus că a terminat Stomatologia şi vrea să profeseze. «Nu-i nimic, i-am zis, îţi fac un cabinet ca să-i scoţi dinţii lui Piţurcă şi cui mai vrei tu!» Am vorbit cu generalul Stănicioiu, care era şeful secţiei Stomatologie din Spitalul Militar Central ca să-i facă un cabinet acolo. Ne-am înţeles până la urmă”, rememorează Constantin Olteanu.

Emeric Ienei: “Câştigarea Cupei Campionilor va rămâne, probabil, pentru mult timp de acum încolo, unicat în fotbalul nostru. Poate multă lume spune că ne hrănim doar cu această amintire, dar să mai câştige cineva o cupă europeană şi atunci mai vedem. Generalul Olteanu a avut o contribuţie semnificativă la formarea Stelei din anii ‘80. Eram echipa armatei, iar dânsul, în calitate de ministru, era patronul nostru. Dar vă spun că era un altfel de patron, unul care nu se băga peste echipă. Îşi dădea acordul în multe privinţe, era al doilea om după Valentin Ceauşescu.”

Helmuth Duckadam: “Generalul Olteanu a fost un om deosebit pentru acele vremuri. A fost un ministru extraordinar şi un om mereu alături de echipă. A avut un rol important în formarea acelei echipe.”

Ladislau Boloni: „Ceea ce s-a întâmplat în 1986 nu se va mai întâmpla niciodată în fotbalul românesc. Ministrul Olteanu era, într-un fel, patronul echipei, el decidea tot sau aproape tot. Era foarte apropiat de echipă, ştia tot ce mişcă. Era un tip foarte sever, dar corect, iar succesul de atunci i se datorează în mare măsură.”

Tudorel Stoica: “După părerea mea, performanţa pe care am realizat-o atunci nu se mai poate repeta vreodată. Suntem prea departe de fotbalul din Europa. Meritul pentru ce a fost atunci este al tuturor, în primul rând al jucătorilor şi antrenorilor, dar şi al oamenilor care au stat în spate. Ion Alexandrescu, Valentin Ceauşescu şi ministrul Olteanu sunt cei care au făcut totul pentru acea echipă de excepţie.”

Florin Halagian: „Câştigarea Cupei Campionilor de către Steaua este momentul maxim al fotbalului românesc. Am făcut echipa şi drept recompensă m-au dat afară! Nu ştiu care au fost dedesubturile acelei schimbări de antrenor. Generalul Olteanu are cele mai mari merite pentru acea performanţă, mai mari şi decât ale lui Valentin Ceauşescu! Nu spun că este o performanţă irepetabilă, dar nu acum, pentru că nu ştiu dacă mai sunt actorii de calitate care erau atunci!”

Distincţie pentru campioni
După un sfert de veac de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, eroii de atunci, jucători şi antrenori, vor primi cea mai înaltă distincţie a Ministerului Apărării Naţionale din partea lui Gabriel Oprea. Ceremonia este programată la Palatul Cercului Militar Naţional, mâine, fix la 25 de ani de la marea victorie.

Barcelona CF - Steaua 0-2 d.11 m (0-0, 0-0 d.p.)
Au transformat, la penalty-uri: Lăcătuş şi Balint
@ Au ratat de la Steaua: Majearu şi Boloni
@ Duckadam a apărat toate cele patru lovituri ale Barcelonei în faţa lui Alesanco, Pedrazza, Pichi Alonso şi Marcos

Stadion: „Ramon Sanchez Pizjuan” (Sevilla)
Spectatori: 72.000
Steaua: Duckadam - Iovan (cpt.), Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu - Bălan (‘73 - Iordănescu), Balint, Boloni, Majearu - Lăcătuş, Piţurcă (‘112 - Radu II)
Rezerve: Stângaciu, Weisenbacher, Pistol
Absent: Tudorel Stoica (suspendat)
Antrenor: Emeric Ienei

FC Barcelona: Urruticoechea - Gerardo, Migueli, Alexanco, Julio Alberto - Victor, Schuster (‘84, Moratalla), Marcos, Pedraza - Archibald (‘111, P. Alonso), Carrasco
Antrenor: Terry Vanables

Arbitru: Michel Vautrot (Franţa)