Procurorii DIICOT au dispus, sâmbătă, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Nadolu Constantin, zis „Paco”, şi Iosef Cătălin, zis „JESI” şi „CARLITOS” (strănepot de frate al celebrului magician Ioseffini). Motivul? Conform rechizitoriului ( vezi aici rezumatul rechizitoriului ), inculpaţii ar fi aderat la o grupare de crimă organizată transfrontalieră, constituită din columbieni, români, dar şi de alte naţionalităţi, având nucleul reprezentat de liderii cartelului de droguri din Medellin, Columbia, respectiv fraţii Miguel şi Victor Mejia Munera ("Gemenii" sau "Los Mellizos").
Inculpaţii ar fi participat la organizarea transportării pe cale maritimă, pe ruta Ecuador-Spania- Italia-România (Portul Constanţa Sud-Agigea) a unor mari cantităţi de cocaină (...) La data de 5.12.2007, autorităţile ecuadoriene au capturat acest transport de 364 kg. cocaină, în valoare de 22 milioane de euro, drogurile fiind disimulate în cutii cu peşte congelat. Intenţia inculpaţilor, monitorizaţi de DIICOT, DEA, dar şi de structuri similare din Ecuador, Italia şi Spania, Olanda şi Turcia, ar fi fost aceea de a trafica, pe ruta America de Sud-România-vestul Europei, cantitatea totală de 1,5 tone de cocaină, în valoare de 90 de milioane de euro. Tribunalul Bucureşti va decide dacă procurorii DIICOT au dreptate. Sau nu.


Comenteaza aici: