Gelu Diaconu 09.05.2011
Exclusiv: „Orice om normal are atitudine!”
http://admin.ziarulring.com/images/upload/vedete/exclusiv-orice-om-normal-are-atitudine-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1470 (ultima in 09.05.2011)

Rating:

(1 vot )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
OPINIE. Alexandru Andries a ramas acelasi artist care spune lucrurilor pe nume:

Prezent pentru o sesiune de autografe pe CD-ul intitulat sugestiv „Vechituri”, în „templul cafelei Avedis” al cafegiului Gheorghe Florescu, Alexandru Andrieş s-a dovedit a fi, ca întotdeauna, o prezenţă tonică. Înconjurat în permanenţă de prieteni şi de admiratori, artistul şi-a făcut timp pentru a acorda un interviu, în exclusivitate, ziarului „ring”.

Domnule Andrieş, spuneţi-mi, vă rog, câteva cuvinte despre legătura dintre trecut şi prezent în creaţiile dvs.

Nu ştiu dacă există vreo legătură. Eu încerc să fiu sincer în ceea ce exprim. Sigur, în primul rând sunt sincer cu mine, îmi spun părerile. Nu înseamnă însă că aceste păreri sunt corecte sau bune, dar sunt ale mele şi am această răspundere. Probabil că publicul ţine la mine tocmai datorită faptului că simte această sinceritate, care nu este decât un pas în plus pentru comunicare. Ce se întâmplă în jurul meu mă inspiră. Dacă bucuriile sunt bune, probabil că melodiile sunt exagerat de optimiste. Dacă bucuriile sunt rele, cântecele sunt doar vesele.

Textele şi melodiile dvs. au avut atitudine şi înainte, şi după 1989. Cum aţi păstrat constantă această caracteristică?
Eu cred că orice om normal are o atitudine. Unii o recunosc public, alţii nu. În clipa în care Dumnezeu ţi-a dat talent şi eşti artist şi poţi să exprimi acest lucru într-un mod artistic, mi se pare că ar fi incorect să nu faci publică atitudinea ta, cu riscurile respective, evident. Riscuri între ghilimele. Există totuşi posibilitatea ca mulţi oameni să nu te agreeze din cauza asta.

„Nu toţi securiştii au fost răi!”
De ce credeţi asta?
Ţin minte că în 1990, imediat după aşa-zisa revoluţie, toată lumea urla că trebuie decapitată Securitatea şi că toţi trebuie călcaţi în picioare. Eu am fost destul de inconştient să spun atunci public că nu toată Securitatea este neapărat rea. Eu cunosc şi securişti care au fost extrem de drăguţi cu mine pe vremea lui Ceauşescu. Evident că nu le-a convenit afirmaţia mea. Eu chiar aşa am crezut şi cred şi acum lucrul acesta. Nu cred că toţi oamenii sunt buni sau că toţi oamenii sunt răi. Lucrurile funcţionează bine sau rău în funcţie de cât de mulţi sunt ăia buni şi cât de mulţi sunt ăia răi în diverse instituţii.

Există riscul să nu fiţi înţeles în momentul în care convertiţi aceste realităţi în muzică?

Sunt convins că în clipa în care spui lucrurile astea artistic şi fără să jigneşti pe cineva, pentru că şi asta este important, efectul lor este mult mai în regulă decât dacă vin aşa, pur şi simplu, din partea unor politicieni sau a altor oameni.

„Nu-i adevărat că nu am televizor!”

Sunteţi un om foarte discret. Cum se împacă faptul de a fi artist cu acest mod de a fi?
Eu încerc să păstrez, atât cât pot, zona vieţii mele private în afara luminilor rampei. Nu mi se pare normal ca un artist să apară prea des în toate părţile, decât dacă este cazul. De exemplu, dacă cei de aici, respectiv dl Florescu şi cu fiica lui, Vali, au avut ideea asta, să facem o sesiune de autografe, am venit cu mare plăcere şi nu am nicio problemă să stau de vorbă cu absolut oricine care vine aici şi vrea un autograf de la mine.

Este adevărat ce se spune, că nu aveţi telefon mobil şi televizor?

Telefon nu am, într-adevăr, dar televizor am. Mă uit la câte un concert sau la câte un film. La ştiri nu prea mă uit.

Cum vă simţiţi aici, la dl Florescu, în „templul cafelei”?

Foarte bine! Este un loc cu totul special. Eu l-am cunoscut pe dl Florescu prin intermediul Ioanei Mîntulescu. Eu nu beau cafea, aşa că nu aveam de unde să-l ştiu. Ioana însă, care este o adevărată băutoare de cafea, a venit, bineînţeles, în locul acesta, unde se pare că este cea mai bună cafea din Bucureşti. Aşa am ajuns şi eu să-l cunosc. Am fost plăcut surprins când am aflat că toţi cei de aici sunt fani de-ai mei. Când mi-au propus această sesiune de autografe, am fost chiar fericit să zic da şi să vin aici.

O cafea pentru oameni inteligenţi

Amfitrionul şi organizatorul acestei sesiuni de autografe, cafegiul Gheorghe Florescu, e de părere că astfel de reuniuni au rolul atât de a aduce oamenii împreună, cât şi de a-i apropia pe oamenii de cultură. „Dl Andrieş este o persoană minunată. Eu am hotărât, de altfel, să mă adresez unor cunoscători într-ale cafelei, dar mai ales unor cunoscători ai culturii. Am unit cafeaua şi cultura, deoarece cafeaua este esenţa inteligenţei şi trebuie să avem oameni inteligenţi. Cafeaua ne ajută să gândim bine. Dacă vrem să trăim bine, trebuie în primul rând să gândim bine, să gândim pozitiv”, a spus Gheorghe Florescu.

Comenteaza aici: