Joi, 19 mai 2011, de la ora 19.00, cunoscutele interprete Alexandrina şi Maria Răducanu vin în clubul de pe Calea Victoriei pentru concertul „Sophisticated Ladies" în cadrul Green Hours International Jazz Fest. Alături de ele urcă pe scenă contrabasistul newyorkez Chris Dahlgren. Acest concert deschide festivalul care se va desfăşura până pe 22 mai. Evenimentul a ajuns la cea de-a treia ediţie şi îi numără în acest an printre invitaţi pe Marilyn Mazur Group (Danemarca), Polar Bear (Marea Britanie) şi trioul format din Mozdzer (Polonia), Danielsson (Suedia) şi Fresco (Israel).Un abonament pentru toate cele patru seri ale GHIJFest 2011 costă 125 de lei, dar se pot cumpăra tichete şi pentru fiecare concert în parte, preţurile fiind pentru joi, 19 mai, 35 de lei, iar în seara a II-a, vineri, 20 mai, de 50 de lei ca şi pentru concertul de duminică, 22 mai. Sâmbătă, când celor de la Polar Bear li se alătură pe scenă Twin Thoughts, intrarea va costa 40 lei.



Comenteaza aici: