Aşa cum am promis în ediţia precedentă, vă prezentăm azi rutele cocainei şi heroinei care tranzitează România (pe apă şi pe uscat): din Afganistan (via Turcia & Bulgaria) spre vestul Europei şi din America de Sud (via Constanţa-Bucureşti) spre... Est!
Practic, cele două rute ale drogurilor de mare risc (heroina şi cocaina), care se intersectează în România, se conturează în baza celebrului rechizitoriu ”Cocaină pentru strănepotul lui Iosefini”, dar şi din documente ale Departamentului de Stat, ale ONU şi UE privind flagelul mondial al... «morţii albe».
Filiera (latină) ”Grădina Zoologică”: 1.500 kg... cocaină pură!
Conform rechizitoriului, inculpaţii Iosef (strănepotul lui Iosefini) şi Nadolu (alias ”Paco”) ar fi participat, sub directa coordonare a cartelurilor de la Medellin, la organizarea transportării pe cale maritimă, pe ruta ECUADOR (GUAYAQUIL) – SPANIA (ALGECIRAS) – ITALIA (GIOIA TAURO) – ROMÂNIA (PORTUL CONSTANŢA – AGIGEA - SUD) a unei impresionante cantităţi (peste 1.500 kg) de cocaină pură (în valoare de peste 90 de milioane de euro), disimulată în containere încărcate cu peşte congelat. De ce Filiera... GRĂDINA ZOOLOGICĂ? Pentru că, în convorbirile telefonice cifrate, din timpul operaţiunilor pregătitoare, Nadolu şi nepotul lui Iosefini, împreună cu pionii drogurilor din America de Sud, spuneau portului italian de tranzit Gioia Tauro chiar aşa: ”Grădina Zoologică”! Cocaina nu a mai ajuns în România (sau poate a ajuns şi nu a fost interceptată), dar, efectiv, din marea operaţiune ”VENEZUELA”, autorităţile antidrog transnaţionale nu au interceptat decât... 364 kg de cocaină (în valoare de 22 de milioane de euro) în... Ecuador. Pentru această cocaină care nu a tranzitat niciodată România au fost arestaţi nepotul lui Iosefini şi complicele lui. Probabil că judecătorii vor descâlci mai bine decât procurorii iţele încurcate ale afacerii MOARTE ALBĂ pentru ROMÂNIA.
Filiera (balcanică) ODOBEŞTI a heroinei!
Cea de-a doua filieră a heroinei, venind din Est, de undeva din Afganistan, via Turcia-Bulgaria, ar fi tranzitat România, fiind interceptată în 2008 la ieşirea din ţară, la Vama Petea, acolo unde a fost capturată cantitatea de 106 kg de heroină (n.r. - în valoare de 2,1 milioane de euro). Cum a tranzitat România transportul de heroină destinat Europei de Vest? ”Inculpatul TOMA MARIAN a declarat iniţial că, pe data de 5.05.2008, în jurul orei 6.00, a plecat de la garajul societăţii al cărei angajat este conducând autotrenul respectiv până la ODOBEŞTI, pe traseul BUCUREŞTI – URZICENI – BUZĂU - FOCŞANI, precizând că apoi trebuia să se deplaseze pe ruta UNGARIA – AUSTRIA – GERMANIA - FRANŢA. Astfel, inculpatul TOMA MARIAN a declarat că, după ce a plecat de la sediul SC RO.WE.NI INDUSTRIE SRL ODOBEŞTI, a plecat spre PUNCTUL DE CONTROL AL TRECERII FRONTIEREI PETEA, judeţul SATU MARE, circulând pe ruta ODOBEŞTI – TÂRGU SECUIESC – MIERCUREA SIBIULUI – BAIA MARE – SATU MARE – PETEA, precizând că nimeni nu i-a cerut pe acest traseu să oprească pentru a încărca sau descărca marfă în/din autocamionul pe care îl conducea”, se spune în rechizitoriu. Şi totuşi... a fost prins.
* Din America de Sud pornesc spre Europa (uneori via Africa) rutele cocainei (cu galben). În cazul nostru, ”Filiera Grădina Zoologică”: ECUADOR (GUAYAQUIL) – SPANIA (ALGECIRAS) – ITALIA (GIOIA TAURO) – ROMÂNIA (PORTUL CONSTANŢA - AGIGEA -SUD). Şi de aici, probabil spre ţări aflate în nord-estul României.
*Din Orient, spre Europa (via Turcia-Bulgaria), tranzitează uneori România şi RUTELE HEROINEI (cu roşu).
Rutele şi ”FILIERA ROMÂNIA”: după...Departamentul de Stat al SUA
Raportul Departamentului de Stat al SUA susţine că, în afara rutei consacrate, respectiv AFGANISTAN, TURCIA, BULGARIA şi apoi ROMANIA (celebru ”drum al...heroinei”), în prezent, ţara noastră se află şi pe o nouă rută de tranzit, aflată in plină dezvoltare, care merge în sens invers, dinspre America de Sud, via EUROPA OCCIDENTALA şi de NORD, către EST. Acest traseu l-am numi RUTA COCAINA ll(spre deosebire de ruta COCAINA clasică (dinspre America de Sud spre Europa, eventual, via Africa).
Câţi consumatori de droguri sunt în Europa?
În preambulul Planului de acţiune al Strategiei Europene pe droguri pentru perioada 2005-2008 – idei reiterate şi în ceea ce priveşte strategia pentru perioada 2005 – 2012 - se subliniază că ”fenomenul drogurilor reprezintă una dintre principalele preocupări ale cetăţenilor EUROPEI şi o ameninţare majoră pentru securitatea şi sănătatea societăţii europene. Se arată astfel că în UNIUNEA EUROPEANĂ există aproximativ 2 milioane de consumatori problematici de droguri, precum şi faptul că, în special în rândul tinerilor, consumul de droguri, atinge niveluri foarte înalte pe plan istoric”.
Câtă ”moarte albă” consumă bucureştenii?
Conform statisticilor, ”flagelul drogurilor are o dezvoltare cu mult mai mare în municipiul BUCUREŞTI, în zona litoralului şi în oraşele mari, în special în vestul ţării.
Capitala României prezintă o particularitate în raport cu celelalte zone ale ţării, aici existând aproximativ 24.000 de consumatori de droguri injectabile, conform statisticilor AGENŢIEI NAŢIONALE ANTIDROG, totodată, aici concentrându-se şi cei mai mulţi consumatori de heroină. Acest drog este unul dintre cele mai nocive întrucât creează foarte repede o dependenţă fizică, dar mai ales psihică, fiind totodată unul dintre factorii determinanţi în săvârşirea infracţiunilor cu violenţă, cum sunt tâlhăriile, precum şi alte infracţiuni contra patrimoniului ori de altă natură. Se observă astfel că problema drogurilor nu afectează doar persoanele care le consumă”. Despre consumul de cocaină (aşa-zisa ”moarte albă”) în capitala României nu sunt încă statistici. Se spune doar atât(în analiza procurorilor de la Antidrog): ”Probleme similare apar şi în ceea ce priveşte consumul de cocaină. Astfel, s-a constatat că, în timpul perioadei de consum, apare o rapidă şi puternică creştere a dozelor de la 0,1 până la 15 g, în cazuri izolate chiar până la 30 g zilnic. Creşte rapid nu numai frecvenţa administrării, dar şi cantitatea administrată de fiecare dată” Aşadar, după câte se pare, şi consumul de cocaină este...în creştere. Mai ales în cluburile...de fiţe!
REŢEAUA ”COCAINĂ PETRU ROMÂNIA”, o ...”reţea fantomă”?
Prima referire la ruta cocainei se face la începutului rechizitoriului, atunci când se spune: ”În cursul anului 2007, inculpaţii IOSEF CĂTĂLIN şi NADOLU CONSTANTIN au aderat şi au sprijinit activitatea unui grup infracţional organizat, constituit în vederea săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, participând în mod direct, împreună cu alte persoane, la organizarea transportării pe cale maritimă, pe ruta ECUADOR (GUAYAQUIL) – SPANIA (ALGECIRAS) – ITALIA (GIOIA TAURO) – ROMÂNIA (PORTUL CONSTANŢA - AGIGEA SUD) a unor mari cantităţi de cocaină disimulate în containere încărcate cu peşte congelat”. Despre acestă rută se vorbeşte explicit atunci când se face referire la un enigmatic cetăţean basarabean (din R. Moldova) implicat (şi nu prea) în acestă reţea învăluită în ceaţă şi fum. ”La data de 02.05.2007, organele de poliţie judiciară s-au sesizat cu privire la faptul că, aşa cum rezulta din datele deţinute iniţial, o persoană cunoscută iniţial sub numele IURIS FHETOS, identificat ca fiind cetăţeanul moldovean GHEŢUŞ IURIE, era implicată în transportarea cantităţii totale de circa 1,5 tone de cocaină pe ruta VENEZUELA - ROMÂNIA, pe cale maritimă, existând date conform cărora aceste droguri urmau să fie disimulate într-un container. Dosarul astfel format a fost înregistrat în evidenţele DIRECŢIEI DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM - STRUCTURA CENTRALĂ cu numărul 171/D/P/2007”, spun procurorii de la Antidrog. Cidată este însă concluzia procurorilor atunci când vorbesc despre ”presupusa intenţie” a inculpaţilor Iosef şi Nadolu de ”de a trafica, pe ruta America De Sud - România - Vestul Europei, cantitatea totală de 1.5 tone de cocaină, în valoare de 90 de milioane euro”. Pentru acestă presupusă intenţie, cei doi ar putea sta în spatele gratiilor mulţi ani de zile. Sau nu: în funcţie de ce vor hotărâ judecătorii!
Vezi aici rechizitoriul morţii albe
De ce numele de cod ”Grădina Zoologică”?
Iată ce se spune în rechizitoriu! ”Inculpatul IOSEF CĂTĂLIN i-a comunicat cu această ocazie numitului „BOYS” că l-a sunat „VĂRUL” în ziua precedentă şi l-a întrebat dacă ştia ceva de „BĂTRÂN” (numitul VICTOR MANUEL PORTO SANCHEZ zis „EL VIEJO”, lider al reţelei – n.a.) la „Grădina Zoologică” (reprezentând codificat Portul GIOIA TAURO, ITALIA), situaţie în care el i-a răspuns „VĂRULUI” prin întrebarea „de ce ?”, la care acesta i-a comunicat că „are patru containere şi nu ştie ce s-a întâmplat că nu a putut să comunice cu oamenii ăia”, referindu-se în acest sens la persoanele de contact din portul italian menţionat mai sus. În continuare, acest inculpat îi comunică aceluiaşi interlocutor că, întrucât a fost uimit de răspunsul primit de la „VĂRUL”, a luat legătura telefonic din nou cu el şi a aflat că „s-a rezolvat, a intrat în contact” cu cei de la „grădina zoologică” şi „s-a aranjat”. Aşadar, ăsta ar fi secretul ”alb” al ”GRĂDINII ZOOLOGICE”.
Heroinomani, cocainism, ”speed-ball” şi...profilul narcomanului român
Iată un pasaj intersant din studiul specialiştilor antidrog! ”Cocainismul reprezintă dependenţa psihică puternică şi tendinţa puternică de a creşte doza, în lipsa dependenţei fizice sau a toleranţei faţă de substanţă. Cocainomania este exemplu cel mai elocvent al dependenţei exclusiv psihice care, în privinţa efectului ei distructiv este comparabilă cu dependenţa psihică şi fizică dată de consumul de opiacee (între care şi heroina – n.a.).Fenomenele de sevraj psihic ce apar în abstinenţă sunt adesea atât de puternice, încât pot duce la tentative de suicid (…).Pe scena de azi a consumului de droguri, cocaina se consumă, de regulă, în cadrul unor procese de politoxicomanie. (…) Unii consumatori îşi injectează în mod conştient amestecuri de cocaină şi heroină, aşa-numitul „speed-ball”.Au fost însă înregistrate şi cazuri în care consumatorilor li s-a vândut „speed-ball” în loc de cocaină pură. Astfel se induce, în cel mai scurt timp, dependenţa de heroină a consumatorului de cocaină, fără cunoştinţa şi voinţa acestuia. Dependenţii de cocaină prezintă alterări ale caracterului tipice dependenţei. Pot apărea leziuni cerebrale grave, cum ar fi encefalomalacia („înmuierea substanţei cerebrale” - n.tr.), ce duc la demenţă. În stadiul final apare o dezintegrare fizică totală”. Şocant, de-a dreptul ...STUPEFIANT!











Comenteaza aici: