Postau anunţuri pe internet prin care propuneau schimburi avantajoase de maşini, iar primul potenţial client devenea cu siguranţă şi prima victimă. Tâlharii îi dădeau întâlnire în locuri retrase, unde îl băteau şi îi furau maşinia. După cinci luni de „activitate”, poliţiştii au prins, ieri, şase membri ai reţelei de infractori.
Poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Capitalei au descins, ieri, la vilele luxoase ale membrilor unei grupări care practicau „tâlhăria la drumul mare”. „Este vorba despre cinci bărbaţi din Bucureşti şi unu din Ilfov, care practicau tâlhăria şi înşelătoria, activitatea lor fiind urmărită încă din luna ianuarie. Asupra lor au fost găsiţi 25.000 de euro şi un autoturism marca Volskswagen Passat pe care îl furaseră recent. Până acum am descoperit două victime ale infractorilor care au fost tâlhărite în sectoarele 1 şi în 5 ale Capitalei. Există posibilitatea să fie mult mai mulţi înşelaţi”, ne-a spus Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
Acţionau după două metode
Infractorii îşi atrăgeau clienţii prin intermediul internetului. „Se foloseau de două metode. În unele cazuri dădeau anunţuri că vor să facă schimb de maşini, iar când se întâlneau cu oamenii îi lăsau pietoni. Al doilea plan şi cel mai avantajos pentru ei era să posteze imagini cu o maşină pe care susţineau că o au de vânzare. Apoi, ei vorbeau la telefon cu posibilul cumpărător şi îşi dădeau întâlnire într-un loc în care să nu se poată ajunge decât cu o maşină. Astfel, cel care venea la întâlnire era aşteptat de cei şase bărbaţi şi bătut. Ulterior, aceştia îi furau atât autoturismul pe care îl împrumutase să ajungă la întâlnire, cât şi banii pe care trebuia să îi dea în schimbul tranzacţiei”, ne-au mărturisit surse din cadrul Poliţiei Capitalei.
20 de ani vor sta la închisoare cei şase tâlhari.
„Trei dintre aceştia au antecedente penale”, Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei




















Comenteaza aici: