Cel pe care medicina modernă îl consideră, cu mare respect, drept părintele său - Hipocrat - le spunea discipolilor: să faci din fiecare aliment un medicament! Banalul morcov, recunoscut pentru proprietăţile lui anticancerigene, poate trata o sumedenie de boli, afirmă Adrian Florea, specialist în medicină tradiţională chineză.
Menţine sănătatea ochilor
Bogat în vitamina A şi betacaroten (un preţios compus anticancerigen), morcovul este privit, în concepţia tradiţională chineză, drept o legumă cu mireasmă dulce şi energie neutră, ce are calităţi diuretice şi digestive şi acţionează benefic asupra plămânilor şi splinei. „Consumul constant de morcov proaspăt sau gătit este o soluţie minunată de prevenire a pierderii vederii în întuneric (numită popular «orbul găinii»)”, susţine Adrian Florea.
Meniuri care tratează bolile
Un meniu bine alcătuit nu doar că ne poate feri de boli, dar poate constitui un veritabil tratament al unor afecţiuni. „O supă de morcov şi curmale roşii poate alunga tusea măgărească la copii. Gătit împreună cu păstârnac, poate deveni o mâncare ideală pentru grăbirea apariţiei erupţiei cutanate la copiii bolnavi de varicelă. Arsurile pielii pot fi tratate cu mare succes cu ajutorul compreselor cu suc de morcov proaspăt. Morcovul mai poate fi folosit şi ca un tonic al sângelui, dacă se găteşte o supă la care se adaugă spanac şi rădăcini de lotus, sau o mâncare de morcovi cu roşii, ceapă şi carne de vită, ori o mâncare de morcovi cu ficat de porc. Pentru cei care vor să-şi îmbunătăţească vederea, se recomandă o mâncare de morcov cu ficat de pui sau de raţă”, explică specialistul.
Scade cu 60% riscul atacului de cord
Şase studii epidemiologice, efectuate de cercetătorii americani, au făcut legătura între dieta bogată în carote şi afecţiunile cardiovasculare şi au demonstrat că adoptarea acesteia este asociată unui risc mai scăzut de instalare a afecţiunilor cardiovasculare. Mai mult, rezultatele unui alt studiu la care au participat 1.300 de voluntari din Massachusetts arată că persoanele care au consumat cel puţin un morcov şi/sau spanac în fiecare zi au prezentat un risc cu 60% mai mic de a suferi un atac de cord, în comparaţie cu persoanele care nu obişnuiau să consume aceste legume.
„Consumul de morcov proaspăt poate fi de folos în tratamentul proceselor inflamatorii ale vezicii urinare sau ale rinichilor, dar şi în orice altă inflamaţie” Adrian Florea, specialist în medicină tradiţională chineză


Comenteaza aici: