Presa americană a furnizat ieri informaţii şocante cu privire la presupusa victimă a directorului FMI Dominique Strauss-Kahn. Potrivit jurnaliştilor de peste Ocean, femeia locuieşte într-o casă pentru bolnavii de SIDA.
Cotidianul „New York Post”, a scris, în ediţia de miercuri, că locuinţa din Bronx a presupusei victime a directorului FMI este o reşedinţă în care sunt repartizaţi cei infectaţi cu HIV. Contactaţi de jurnalişti, reprezentanţii Harlem Community AIDS United, asociaţie care se ocupă de bolnavii de SIDA, nu au oferit nicio informaţie cu privire la situaţia femeii, din cauza legislaţiei privind confidenţialitatea datelor medicale, aşadar, nu s-a putut afla dacă tânăra în vârstă de 32 de ani este, într-adevăr, infectată cu HIV. Cu toate acestea, o sursă citată de „New York Post” a declarat că cel puţin un adult din apartament trebuie să fie seropozitiv pentru a primi locuinţa. Avocatul femeii, Jeffrey Shapiro, şi un prieten apropiat familiei au declarat că tânăra este văduvă şi locuieşte singură cu fiica sa. Potrivit documentelor publice, ea este singurul adult care locuieşte în acel apartament. În cazul în care femeia este bolnavă, Dominique Strauss-Kahn se va alege nu numai cu un proces pe cap, ci şi cu probleme de altă natură.
Francezii cred că e un complot
Arestat sâmbătă la New York, directorul FMI a fost acuzat de agresiune sexuală, sechestrare şi tentativă de viol. Potrivit unui sondaj de opinie, majoritatea francezilor (57%) consideră că el este „victima unui complot”.


Comenteaza aici: