Elevii se vor bucura, în viitorul an şcolar, de vacanţe de iarnă şi de primăvară mai lungi. Însă nu vor mai beneficia de pauză între semestre.
Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat, ieri, că începând cu anul şcolar 2011-2012 calendarul vacanţelor va fi modificat. Astfel, vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni în loc de două, iar cea de primăvară, două în loc de una. Potrivit ministrului, noul an şcolar va debuta pe 12 septembrie, urmând ca primul semestru să se termine pe 23 decembrie 2011. Studiile vor fi reluate pe 16 ianuarie 2012, anul şcolar încheindu-se pe 22 iunie.
Copiezi la bac, stai pe bară
Tot ieri, Funeriu a anunţat că măsurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat au fost sporite pentru sesiunea care debutează pe 6 iunie. Astfel, elevii vor fi monitorizaţi şi cu ajutorul camerelor de luat vederi, cei prinşi copiind fiind sancţionaţi sever. Potrivit ministrului, cine va fi eliminat de la bacalaureat pe motiv de fraudă va primi interdicţie de a participa la două sesiuni.


Comenteaza aici: