În prima zi de sezon estival, mii de persoane s-au adunat la Water Park, cel mai mare parc acvatic din România.
Sub sloganul ”Dăm start la Marea Distracţie”, Water Park Otopeni şi-a deschis ieri porţile. Organizatorii le-au oferit tuturor intrare liberă şi un spectacol de zile mari. Oferta s-a bucurat de mare succes şi, încă de la ora 10.30, cu jumătate de oră înainte de deschiderea oficială, oamenii s-au înghesuit, formând o coadă de mai multe sute de metri. Dincolo de cei aproximativ 5.000 de oameni, în incinta Water Park Otopeni s-au mai aflat şi numeroase vedete. Majoritatea dintre acestea au venit însoţite de cei mici. Astfel, Dinu Maxer a sosit cu soţia, Deea, şi fiul lor de numai câteva luni, iar Ozana Barabancea a venit cu fiica sa, Gloria. Sportul a fost repezentat de Marius Urzică şi soţia sa, Simona, dar şi de Costel Orac, fost fotbalist al lui Dinamo. O altă prezenţă ce nu a putut fi uşor trecută cu vederea, mai ales de către domni, a fost prezentatoare de la B1, Roxana Iliescu.
Pe scenă, de ziua lui
Connect-R a venit special să încingă atmosfera printr-un recital de excepţie, mai ales că ieri a fost şi ziua sa de naştere. Totul era pregătit pentru o petrecere de pomină, organizatorii având şi o surpriză pentru artişti: un tort special. Din nefericire, show-ul său nu a fost dus până la capăt din cauza vijeliei ce s-a pornit şi care, în doar într-un sfert de oră, a golit parcul. În ciuda ruperii de nori, imediat după ce vremea s-a liniştit, mulţi dintre cei speriaţi de furtună s-au întors la distracţie.
Adina Buzatu şi Andreea Bănică au anulat momentele artistice pregătite special pentru acest eveniment din cauza condiţiilor meteo.

































Comenteaza aici: