Ziarul „ring” publică un interviu realizat ieri-seară cu preşedintele PNL, Crin Antonescu. În răspunsurile pe care ni le-a transmis, liderul USL spune de ce a decis să participe miercuri la consultările cu preşedintele şi atenţionează că, dacă puterea desfiinţează judeţele, un asemenea lucru nu se mai poate repara. Invitatul „ring” a vorbit şi despre soţia sa, despre Dinu Patriciu, Victor Ponta, dar şi despre Klaus Johannis sau Elena Udrea, pe care o consideră un fel de contramodel.
Domnule preşedinte, în ultimii ani aţi refuzat constant invitaţiile la consultări adresate de Palatul Cotroceni. Ce v-a determinat ca de această dată să acceptaţi să discutaţi cu preşedintele Băsescu?
Crin Antonescu: Experienţa ultimilor ani ne-a arătat un preşedinte puţin interesat sau deloc interesat de un dialog real, ci doar de impunerea propriei voinţe politice. Din acest motiv am decis, într-adevăr, să nu legitimăm cu prezenţa noastră consultările-simulacru iniţiate de preşedinte. Şi am afirmat că nu vom mai da curs invitaţiilor la Cotroceni decât dacă este vorba despre formarea unui nou guvern şi în situaţii excepţionale. De data aceasta însă considerăm că este vorba despre o asemenea situaţie excepţională. Reorganizarea administrativ-teritorială a României este o chestiune foarte serioasă, cu care nu se poate juca nici domnul Băsescu, nici altcineva şi este datoria noastră să facem tot ce ne stă în putere pentru a împiedica aruncarea României în haos. Pentru că asta ar fi consecinţa desfiinţării actualelor judeţe şi creării peste noapte a opt superjudeţe, aşa cum propune Traian Băsescu.
„Actuala putere a făcut mult rău românilor“
Ce intenţionaţi să îi transmiteţi preşedintelui la întâlnirea de săptămâna viitoare?
Am spus foarte clar, de la bun început, că Uniunea Social Liberală nu merge la Cotroceni ca să discute subiectele de pe agenda domnului Băsescu. Poziţia noastră şi cu privire la modificarea Constituţiei, şi cu privire la reforma administrativă este cât se poate de clară. Aceasta din urmă a fost, de altfel, prezentată public în urmă cu o săptămână, în faţa a peste 6.000 de oameni, aleşi locali ai partidelor din USL – PSD, PNL şi PC. Mergem la Cotroceni pentru a ne face datoria faţă de această ţară şi a încerca să-l oprim pe Traian Băsescu de la acţiuni aberante, care aruncă în aer statul român. Actuala putere a făcut foarte mult rău românilor, a adoptat măsuri iresponsabile, a distrus tot ce înseamnă sisteme publice – de la sănătate la ordine publică. În momentul în care vom ajunge la guvernare, vom începe să reparăm ce a stricat Guvernul Boc. Nu va fi uşor, va presupune suferinţă şi costuri, dar vom remedia aceste aspecte. Ce ne facem însă cu lucrurile care nu se mai pot repara? Dacă într-un exces de iraţional puterea desfiinţează judeţele şi reîmparte România, un asemenea lucru nu se mai poate repara. Prin urmare, nu avem voie să-l lăsăm să se întâmple.
„PDL-ul nu are decât un ordin de la Băsescu...“
Ce beneficiu credeţi că urmăreşte să obţină domnul Băsescu din reîmpărţirea administrativă pe care a propus-o?
Pe noi ne interesează, în primul rând, ce beneficii au românii dintr-o reorganizare administrativă. Şi atât timp cât nu există studii de fezabilitate şi analize de impact, atât timp cât nu există o consultare largă şi un acord, inclusiv al populaţiei, reorganizarea administrativă nu se poate face. Reprezentanţii Uniunii Social Liberale au cerut şi vor cere organizarea de referendumuri în fiecare judeţ, pentru ca cetăţenii să spună limpede dacă sunt de acord sau nu cu desfiinţarea actualei formule de organizare.Sigur, domnul Băsescu îşi face probabil calcule electorale şi este disperat că partidul său de suflet, PDL, va pierde alegerile. Asta se va întâmpla cu certitudine. Şi atunci încearcă tot felul de formule, de modificări legislative, în speranţa că-l va salva. Şi mai ales încearcă să abată atenţia şi discuţia de la adevăratele probleme pe care le are România azi: de la criză, de la oamenii care sunt daţi afară din serviciu, de la spitalele închise, de la gesturile extreme pe care unii români au ajuns să le facă din disperare.
De ce varianta de reîmpărţire administrativă propusă de USL ar fi mai bună decât cea pe care o susţine puterea?
În primul rând, puterea nu are încă, în mod oficial, un proiect concret. Ştim doar ce vrea domnul Băsescu, adică să comaseze actualele judeţe în opt mai mari. Deci este impropriu din start să facem o comparaţie, pentru că USL are o opţiune clară, argumentată şi supusă dezbaterii publice, în tipm ce PDL are cel mult un ordin de la Traian Băsescu.Viziunea Uniunii Social Liberale este aceea a preluării unui model european, în care se păstrează actualele judeţe şi se creează regiuni pe baza actualelor regiuni de dezvoltare. Către acestea se transferă atribuţii de la nivel central, în aşa fel încât regiunile să poată derula proiecte şi să creeze bunăstare. Deci primul avantaj este acela că nu bulversăm actualul cadru şi în acelaşi timp aducem marile decizii care privesc dezvoltarea şi fondurile aferente de la nivel central la nivel regional. Pe de altă parte, proiectul nostru este gândit în etape, aşa cum cer partenerii europeni şi aşa cum este normal. USL respinge categoric adoptarea unei reorganizări administrative fără consultarea populaţiei, fără o evaluare atentă şi fără dezbateri publice.
Este posibil ca subiectul redesenării hărţii administrative să reprezinte, de fapt, o bombă cu ceas care ameninţă să dezmembreze România?
Eu sper să nu ajungem să punem problema în acest mod. Sincer, sunt însă îngrijorat de slăbiciunea pe care au manifestat-o autorităţile române – începând cu preşedintele, continuând cu premierul şi cu ministrul de externe – în ce priveşte subiectul Ţinutului Secuiesc şi alte manifestări care ies din cadrul democratic şi legal. În orice caz, noi am atras atenţia permanent asupra posibilelor derapaje, le-am condamnat public şi am făcut apel la o minimă responsabilitate din parte puterii.
Credeţi că până la finele acestui an USL va reuşi să obţină majoritatea în parlament?
Actuala majoritate este foarte fragilă. S-a văzut în mai multe rânduri în parlament, unde puterea nu mai reuşeşte să-şi treacă legi importante, de aceea preferă să încalce toate practicile democratice şi să-şi asume răspundere pe bandă rulantă. Schimbarea majorităţii se poate produce oricând, în ciuda disperării actualei puteri, care foloseşte toate pârghiile, inclusiv instituţii ale statului, pentru a împiedica acest lucru.
Cine consideraţi că este cel mai neperformant ministru din actualul guvern?
Cred că nici nu are rost să facem o asemenea evaluare. Actualul guvern, în ansamblul său, de la primul la ultimul membru, este cel mai incompetent guvern pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani şi cel mai lipsit de credibilitate. Este cel mai neperformant Cabinet din istoria recentă şi pentru asta nu e nevoie nici măcar de date, de cifre. Se vede cu ochiul liber şi fiecare român simte pe propria piele acest lucru.
„Eu nu sunt purtătorul de cuvânt al soției mele“
Ne puteţi spune când şi în ce împrejurări aţi cunoscut-o pe doamna Elena Udrea? Ce impresie v-a lăsat dansa la acea vreme?
Nu îmi mai amintesc foarte bine când am cunoscut-o pe doamna Udrea şi nici nu cred că mai are vreo relevanţă pentru istoria acestor ani. Altceva mi se pare îngrijorător, anume că doamna Udrea a devenit, treptat, un fel de contramodel, despre accesul în politică, despre ascensiunea în politică şi despre modul în care se exercită puterea în interes de partid şi de gaşcă, iar acest lucru mi se pare periculos, dacă vreţi, pentru o anumită ierarhie a valorilor, în care eu încă mai cred şi pe care o viitoare guvernare va trebui să o restabilească.
Dincolo de colaborarea din interiorul USL, cu domnul Victor Ponta aveţi şi o relaţie de prietenie? Se întâmplă să vă faceţi vizite în familie, împărtăşiţi pasiuni comune?
Este mai puţin important, cred eu, ce pasiuni comune am eu cu domnul Ponta. Eu şi domnul Ponta avem în comun ceva ce contează cu adevărat: un proiect politic pentru România, curajul şi determinarea ca împreună să-l ducem la bun sfârşit. Asta înseamnă schimbarea actualei puteri, readucerea României pe traiectoria firească a unui stat european democratic şi o guvernare în serviciul cetăţenilor, nu împotriva lor.
Mai sunteţi supărat pe domnul Dinu Patriciu? În ce relaţii sunteţi astăzi cu dansul?
E foarte curios cum ne învârtim în jurul acestui subiect de ani de zile. Ca şi cum în el ar sta cheia carierei mele politice şi a succesului PNL. În campania electorală, când Dinu Patriciu părea mai aproape, trebuia să ne justificăm de ce e aproape. Era o dovadă că eu sunt „omul mogulilor”. Acum, când opinia publică a înregistrat anumite diferenţe de păreri între mine şi Dinu Patriciu, iar trebuie să ne justificăm. Iar nu e bine, că nu suntem liberali. E comic de-a dreptul. Eu rămân la punctul meu de vedere. Dinu Patriciu a jucat un rol important în politica anilor 90, a fost printre primii care au avut curajul să vorbească într-o ţară abia ieşită din dictatura comunistă despre libertate şi capitalism, despre proprietate şi economie de piaţă. În rest, relaţia noastră personală ne priveşte pe noi doi.
Vedeţi vreo problemă în faptul că soţia dumneavoastră a încasat bani în schimbul serviciilor de consultanţă juridică pe care le-a oferit unei societăţi deţinute de domnul Patriciu?
Cred că e cel mai bine să o întrebaţi pe soţia mea. Adina a avut o carieră politică şi profesională înainte de a fi căsătorită cu mine. Eu sunt soţul ei, nu administratorul ei şi, cu atât mai puţin, purtătorul ei de cuvânt.
Îl mai consideraţi pe domnul Klaus Johannis un bun prim-ministru al României?
Domnul Johannis are experienţa şi profilul potrivit pentru a ocupa o funcţie înaltă în stat. Tocmai pentru că am crezut în capacitatea domniei sale de a fi un bun premier l-am susţinut în 2009 pentru această poziţie. Sigur, de principiu, domnul Johannis rămâne oricând o soluţie viabilă, dar acum suntem într-un alt moment politic. Există o construcţie a opoziţiei unite – Uniunea Social Liberală – şi avem o formulă comună convenită, în care opţiunea noastră pentru funcţia de premier este domnul Victor Ponta. De altfel, şi în sondajele de opinie, Victor Ponta este preferat de români pentru postul de prim-ministru.
ÎNTREBĂRI FULGER:
Câte iniţiative legislative aţi avut în actuala legislatură?
Douăsprezece, împreună cu colegii mei din grupul liberal. La acestea nu o adaug şi pe ultima, care mi se pare cea mai importantă şi care vizează o reformă deopotrivă electorală, dar şi a parlamentului, respectiv reducerea numărului de parlamentari şi eliminarea traseismului politic.
Ce programe sau emisiuni vă face plăcere să urmăriţi la TV?
Cred că toată lumea cunoaşte pasiunea mea pentru fotbal şi istorie, aşa că răspunsul e simplu.
Ştiţi cât costă o pâine? Dar un ou?
Nu ştiu. Dumneavoastră mai ştiţi, cu scumpirile astea, de la o zi la alta?
O să vă luaţi concediu în această vară? Dacă da, unde îl veţi petrece?
Acum, dacă vă dau un răspuns de om normal şi anume că o să îmi iau concediu, o să mă critice unii că sunt leneş şi că nu stau pe baricadele opoziţiei zi şi noapte.
Domnule preşedinte, vă rugăm să încercaţi să găsiţi în regnul animal câte un corespondent pentru fiecare dintre următoarele persoane: Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc, Sorin Blejnar, Andreea Pora, Cristian Tudor Popescu.
Nu e genul meu să fac asemenea comparaţii. Pot însă să vă spun că cel puţin parte din cei pe care i-aţi enumerat reprezintă o menajerie periculoasă pentru România.







Comenteaza aici:
scris de cocoveica ioan la ora 07:22 in data 18.06.2011
DISPERAT ESTI TU PORUMBACULE!!!!!!DORMI IN PACE,TARA TURNATOR TE FACE.NU MERITI ALTE CUVINTE.TATE CA TINE ASTA STIU SA FACA BIRFESC.
scris de caplimpede la ora 14:07 in data 17.06.2011
cred ca mai prost individ nu exista in pnl. pacat de liberali ca au in fruntea partidului un astfele de tembel. ce i se poate intampla lui Basescu daca PDL ajunge in opozitie? Ce poate patoi el chiar daca este obligat sa plece mai repede de la Cotroceni? O sa fie judecat exact cum este judecat spagarul Nastase. Cum este tras la raspundere Tariceanu pentru jefuirea Bugetului de stat cu acele pensii si salarii "nesimtite", cum le-a spus presa. Chiar credeti ca astfel de lucruri se pot uita. Un astfel de individ nu merita nici macar sa stai la o sueta cu el, iar a-i lua interviu este o dovada de prostie.