Ziarul Ring 20.06.2011
Incepe evaluarea elevilor de clasa aVIII-a
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/incepe-evaluarea-elevilor-de-clasa-aviii-a-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1320 (ultima in 20.06.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Mari emoţii în rândul şcolarilor care au absolvit clasa a VIII-a. 223.222 de elevi susţin, astăzi, începând cu ora 9.00, prima probă a evaluării naţionale, cea la Limba şi literatura română. Examenul este organizat, la nivel naţional, în 4.973 de unităţi de învăţământ. Accesul elevilor în săli va fi permis cel mai târziu cu jumătate de oră înainte de începerea examenului, mai precis până la ora 8.30, acest lucru fiind valabil pentru toate zilele în care se desfăşoară probele scrise. Potrivit Ministerului Educaţiei, şcolarii nu pot intra în sala de examen cu materiale didactice, cu mijloace electronice de calcul şi nici cu telefoane mobile, iar frauda sau tentativa de fraudă atrage după sine eliminarea din sală şi acordarea notei 1 la lucrarea respectivă. De asemenea, mâine se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă, iar miercuri, cea de Matematică, urmând ca rezultatele să fie afişate vineri, până la ora 14.00. Tot vineri, între orele 14.00 şi 18.00, pot fi depuse contestaţiile.

Comenteaza aici: