„ring” a semnalat, anul trecut, cum, în instituţia condusă de Neculai Onţanu, consilierii locali votează şi când nu sunt prezenţi la şedinţe. Culmea, la ultima şedinţă s-a votat şi prin corespondenţă, dar a apărut şi un vot al nimănui.
Potrivit procesului-verbal al şedinţei din această lună, în sală au fost prezenţi 23 de consilieri locali, iar primarul Neculai Onţanu s-a aflat în prezidiu. Unul dintre proiectele iniţiate de Onţanu, referitor la amenajarea a 163 de parcări, a stârnit discuţii din cauza preţului ridicat (1.000-1.500 €/loc). Surse de încredere ne-au declarat că „s-a votat şi prin ridicare de mână. Proiectul a picat. Votarea nu a fost reluată”.
Interesul bate matematica
Totuşi, în acte, proiectul apare ca fiind aprobat cu 14 voturi „pentru” (două dintre ele ale pedelistelor Elena Mihai şi Ioana Lăzăroiu, prin corespondenţă) şi o abţinere, iar (sic!) 11 consilieri prezenţi nu au votat (este vorba, de fapt, de votul cu mâna ridicată, neînregistrat). Deci, conform procesului-verbal al şedinţei, din 23 de consilieri locali prezenţi plus două voturi prin corespondenţă (n.r. - nepermise de lege), s-a ajuns la un total de 26 de voturi, deci cu unu în plus.
S-a ales cu dosar penal
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, s-a ales cu dosar penal în urma fraudării votului pe Legea pensiilor. Aceasta a anunţat de la prezidiu că proiectul legislativ a fost adoptat cu 170 de voturi, deşi în sală erau doar 80 de deputaţi.
„Votaţi împotrivă că este preţul mare. Dar cât trebuie să fie? Faceţi un calcul. Este X pe mp? Trebuia să fie atât.”, Neculai Onţanu, primar
De ce nu i-a convocat două luni pe consilieri?
Consilierii locali i-au semnalat lui Onţanu că în aprilie şi mai nu a fost convocată şedinţa ordinară, ci brusc, în iunie, a avut loc şedinţa extraordinară. Potrivit procesului-verbal, unul dintre motivele amânării şedinţei pare a fi faptul că aleşii locali PSD au depus o cerere pentru ridicarea sprijinului politic pentru doi consilieri trecuţi la UNPR, respectiv Silviu Măndescu şi Daniel Popescu (în acelaşi timp şi director al Administraţiei Pieţelor Sector 2).


Comenteaza aici:
scris de Cristian la ora 18:54 in data 26.06.2011
Daca va mai candida pe viitor il voi vota pentru ca zona in care stau, zona Obor arata mult mai bine. S-a investit cu folos in aceasta zona. Cunosc foarte multi care sunt de aceeasi parere.
scris de Cristian la ora 18:51 in data 26.06.2011
Acest primar a schimbat in bine sectorul 2. Probabil ca e o neintelegere treaba cu numaratoarea voturilor. Ar fi interesant un calcul mai detailat al constructiei si atunci ne vom lamuri cu totii. Eu am incredere in continuare in Ontanu. Oricum a vrut sa faca un lucru bun pentru sector.
scris de anca la ora 17:15 in data 26.06.2011
concluzie: ontanu e cel mai bun „sectorist” si va fi primarul general al bucurestilor in 2012.
scris de NUMELE la ora 15:11 in data 26.06.2011
Oamenii cunosc realitatea din sectorul 2 al capitalei. O cunosc foarte bine, il cunosc si pe primarul Ontanu, cunosc si personalul din primarie, acolo unde nu stai cu lunile sa rezolvi o problema. Realizarile primariei conduse de acest Ontanu se vad cu ochiul liber, nu au nevoie de nici o prezentare.
scris de cristian la ora 10:54 in data 26.06.2011
Ontanu este un foarte bun gospodar, cu multe actiuni publice intens mediatizate, de la fasolea cu ciolan de Ziua Nationala sau sarmalele impartite gratis de Ziua Europei si pana la numarul mare de blocuri reabilitate termic. Restul este umplutura pentru a strica imaginea UNPR-ului.
scris de BOBO la ora 20:44 in data 25.06.2011
UN TRADATOR OBRAZNIC CARE A FUGIT DUPA CIOLAN DAR VIN ALEGERILE SI VEI PIERDE DIN PARTEA PDL ATUNCI CIUBOTARE TIGAN CARE ESTI CE FACI TE DUCI DRACU LA TARA CU CINE AI FURAT ,DAR DUPA CE FACI CITIVA ANI BUNI DE PUSCARIE . DOBITOCULE CARE ESTI TRADATOR INPUTIT UNDE VEI ASCUNDE AVERILE LA RAHOVA SAU LA JILAVA ??
scris de Doru la ora 16:55 in data 25.06.2011
Si Oprescu era suparat zilele trecute pe unii consilieri ca nu e lasat de acestia sa faca mai multe pentru bucuresteni. Parca primarii ar fi un fel de prizonieri ai acestora.
scris de inna la ora 16:54 in data 25.06.2011
Ontanu e cel mai bun primar de sector din cati a avut Bucurestiul dupa 90. Ceea ce a facut pentru locuitorii sectorului 2 e de urmat si de altii. Restul nu mai conteaza.
scris de NUMELE la ora 16:54 in data 25.06.2011
Si Oprescu era suparat zilele trecute pe unii consilieri ca nu e lasat de acestia sa faca mai multe pentru bucuresteni. Parca primarii ar fi un fel de prizonieri ai acestora.
scris de vica la ora 15:56 in data 25.06.2011
Ati inteles gresit! Nu era vorba de acelasi proiect. Ontanu nu face din astea ca Anastase.
scris de ion la ora 10:34 in data 24.06.2011
Dati-mi un consiliu si va voi da un Bucuresti nou. Recunoasteti vorbele? Ontanu le aplica intocmai si se vad rezultatele la sectorul 2. Restul e cancan.
scris de Dan la ora 21:06 in data 23.06.2011
Daca sursa v-ar fi spus cam cat ar fi crezut ca ajunge o astfel de parcare, atunci mai treaca mearga, dar asa ... de fapt si asta e o explicatie ca nu sunt locuri de parcare suficiente in Bucuresti.
scris de Dan la ora 21:01 in data 23.06.2011
Acum se vede de cine ii e frica lui Oprescu, de ... Ontanu