Până pe 15 iulie, turiştii care cumpără un sejur de cinci zile la mare primesc una sau două zile de vacanţă suplimentare gratuit, prin intermediul unui program ANAT. Acesta se va relua în perioada 15 august - 15 septembrie 2011.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a lansat, la jumătatea săptămânii trecute, un nou program dedicat turiştilor care vor să îşi petreacă vacanţa la mare. Astfel, prin intermediul programului „Zile gratuite de vacanţă”, persoanele care doresc să meargă la mare primesc una sau două zile de cazare gratuit la achiziţionarea unui sejur de cinci zile. Oferta este disponibilă numai în cadrul agenţiilor membre ANAT şi numărul de zile gratuite diferă de la un operator la altul. Totodată, în zilele-cadou, turiştii vor primi gratuit nu doar cazarea, ci şi serviciile de care au beneficiat în zilele plătite, respectiv mic dejun sau toate mesele. De asemenea, pentru copiii cu vârste de până la 12 ani nu se percep taxe de cazare.
Anul acesta, programul se desfăşoară în două perioade diferite. Prima a început la jumătatea săptămânii trecute, pe 15 iunie, şi va continua timp de o lună, până pe 15 iulie. Programul va fi reluat în data de 15 august, urmând să se încheie pe data de 15 septembrie.
Preţuri pentru toate buzunarele
Ofertele agenţiilor de turism pentru sejururi pe litoral prin intermediul programului se adresează tuturor, indiferent de buget. Astfel, în Mamaia, la un hotel de două stele, un sejur cu şase nopţi de cazare, fără masă, costă 260 de lei. La un hotel de trei stele din Eforie Nord, şapte nopţi de cazare costă 370 de lei, în timp ce la un hotel de patru stele din Mamaia, preţul unui sejur de şase nopţi este de 700 de lei.


Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 23:13 in data 26.06.2011
vrajeala,au scazut preturile la cazare dar mancarea,bauturile,sucurile sunt la preturii astronomice,sa nu mai zic ca plaja e mizerabila si plina de tigani care vand tot felul de acadele,porumb si alte mizerii,nu mas mai duce pe litoralul romanesc nici gratis.