Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) împreună cu Reţeaua privată de sănătate Regina Maria au inaugurat, ieri, prima policlinică din România ce oferă servicii medicale gratuite. La deschidere a fost prezent şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, care a promis înfiinţarea mai multor astfel de clinici.
Bucureştenii care nu au asigurare de sănătate vor putea beneficia de o serie întreagă de tratamente gratuite la policlinica socială Regina Maria, deschisă, începând de ieri, pe strada Dristorului nr. 88. “Pacienţii fără posibilităţi materiale se vor putea programa, pe baza cărţii de identitate, la oricare dintre specializările clinicii la care vor lucra medici voluntari: cardiologie, mică chirurgie, ecografie, ORL, stomatologie, dermatologie, medicină internă şi oftalmologie,”a explicat şefa DGASPC, Cosmina Simean. Prezent la inaugurare, Sorin Oprescu a spus că Primăria Capitalei va susţine mereu astfel de proiecte: “Le mulţumesc medicilor voluntari care vor depune eforturi aici ca bucureştenii fără posibilităţi să beneficieze de asistenţă medicală de calitate. Avem în plan să mai deschidem două astfel de policlinici.”
Centru de tratament gratuit pentru alcoolici
Tot ieri, Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului a inaugurat pe str. Constantin Robescu nr. 4 primul centru de tratament gratuit pentru persoanele dependente de alcool şi familiiler acestora. Bucureştenii dependenţi de alcool vor beneficia de luni până vineri, între orele 9.00 şi 18.00, de asistenţă terapeutică atât pentru tratarea bolii, cât şi pentru prevenirea recăderii şi pentru formarea profesională. Ascultă mărturia şocantă a unui fost alcoolic din Bucureşti pe www.ziarulring.ro
100.000 de bucureşteni nu plătesc asigurare către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
3 ani va funcţiona Centrul de Tratament pentru Alcoolici, cu finanţare de la UE



Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 17:20 in data 29.06.2011
este DGASMB, nu DGASPC