Şcoala de box care poartă numele lui Lucian Bute suferă din cauza lipsei de fonduri. Primăria din Pechea nu mişcă nimic, găsind mereu scuze pentru a nu investi niciun leu.
La 13 ani, Lucian Bute a avut primul contact cu boxul în comuna sa natală, Pechea. Cel care i-a îndrumat primii paşi şi i-a destăinuit secretele acestui sport este Felix Păun. La 48 de ani, Felix încă mai antrenează în sala în care Bute s-a îndrăgostit de box. Când am ajuns în faţa căminului cultural din Pechea, unde ştiam că este şi sediul Şcolii de box “Lucian Bute”, ne aşteptam să vedem cel puţin un semn. Surpriză! Nimic! În faţa căminului, doar câteva buldozere şi oamenii care munceau de zor la parcul din apropiere. Undeva în spate, într-o încăpere micuţă, se află Şcoala de box „Lucian Bute”.
Antrenamente în frig, fără apă caldă
Şase saci de box, trei saltele, un aparat de forţă vechi şi câteva haltere şi gantere reprezintă toată dotarea sălii. Nici vorbă de duşuri cu apă caldă. De ring, nici nu poate fi vorba. E un lux la care Felix Păun, antrenorul care l-a descoperit pe Bute, a încetat să mai spere. Nici căldură nu prea au. Iarna, o simplă sobă de teracotă face căldură în cămăruţa în care se antrenează copiii, dar nu tot timpul, lemnele fiind destul de scumpe. „Au venit canadienii să facă reportaje aici şi s-au crucit când au văzut condiţiile. Mângâiau soba, dar li se părea că văd un extraterestru. Am 15 copii care vin zilnic la antrenamente, iar eu vin de la Galaţi pentru ei. Astea sunt condiţiile de mulţi ani. Toţi fac doar promisiuni. Nici măcar o pancartă nu a pus primăria. Se mândresc însă tot timpul cu Lucian (...) Am vrea să facem mai multe, dar de unde spaţiu? În spate este o sală de sport, construită de pe timpul lui Adrian Năstase, însă nu ne lasă nici măcar duş să facem acolo. E a şcolii şi noi nu avem acces. Asta ne spun mereu. Puteam pune acolo, într-un colţ, sacii de box şi să se antreneze copiii în condiţii decente. Însă nu vor (...) Tot în spate este un spaţiu pentru un teatru de vară, tot nefolosit, au pus lacătul pe el. Noi ne gândeam să găsim sponsori, să cumpărăm un ring şi să organizăm meciuri acolo. Însă primăria nu vrea să ni-l concesioneze. Cum să faci mai mult când nu ai spaţiu?”, ne-a povestit, întristat, Felix Păun.
Primăria îi duce cu vorba
Că bani pentru box nu sunt, nu mai surprinde pe nimeni. Însă la Pechea, localitate care se mândreşte cu Lucian Bute, ar putea măcar exista bunăvoinţă. În lipsa fondurilor, primăria ar putea concesiona un teren şcolii, ajutând conducerea să acceseze fonduri europene. Din nefericire însă toate demersurile s-au lovit de un zid de indiferenţă. ”Dacă am avea teren, am putea face un proiect, să obţinem fonduri europene şi să facem o şcoală demnă de numele lui Lucian Bute. Un ring costă 100.000 de euro, însă trebuie să ai loc să-l amplasezi. Îl poţi închiria şi în timp îţi scoţi banii. Cu preşedintele clubului, Manea Ionel, ne gândisem la fondurile europene, însă fără teren nu poţi demara nimic (...) Anul trecut, primarul Iancu Boldea a delimitat un teren, am pus şi ţevi şi ne-a spus că este al nostru. A fost doar «din vorbe», după 10 zile a spus că nu ni-l mai poate da şi că trebuie să-l concesioneze altcuiva, noi mai putem aştepta. Şi uite aşa suntem duşi cu vorba. Se mândresc doar la televizor cu Şcoala de box «Lucian Bute»”, a spus, cu năduf, primul antrenor al lui Lucian.
”Lucian îi va da lovitura de graţie spre final”
Chiar dacă toată lumea crede necondiţionat în victoria lui Lucian în meciul de sâmbătă, primul antrenor al campionului spune că Bute trebuie să fie totuşi atent. ”E diferenţă prea mare de valoare între Lucian şi Mendy pentru ca francezul să-i pună probleme. Dar în box ştiţi cum e, un moment de neatenţie te poate costa meciul. Nu cred că Lucian se va duce tăvălug peste el. Îi va da lovitura de graţie mai spre final. În palmaresul oricui contează cu cine a boxat, pe cine a învins, nu câte meciuri a câştigat”, ne-a povestit antrenorul.
Povestea primei înfrângeri a lui Bute
Neînvins în circuitul profesionist, Lucian Bute şi-a început cariera cu stângul. În primul său meci, după doar câteva luni de antrenament, a fost învins, la limită, de un adversar mult mai experimentat. Eşecul l-a ambiţionat foarte mult pe campion, aşa cum îşi aminteşte Felix Păun: „A fost învins în primul meci. La Brăila a fost gală de box. Ionică, băiatul care a învins, era deja la centrul olimpic. Lucian avea doar două luni de când boxa. L-a bătut la limită, la puncte. Adversarul său avea câţiva ani de box, trebuia să-l rupă pe Lucian, să-l spulbere. Bute avea numai 13 ani. După meci era nervos, îşi muşca mâinile de ciudă că a luat bătaie. Îmi amintesc exact reacţia lui. Îi jucau lacrimile în ochi de ciudă că a luat bătaie. Eu i-am explicat că e logic. Că nu avea nicio şansă în faţa unui boxer luat şi în lotul naţional şi a făcut mult mai mult decât putea să facă un copil care nu avea decât două luni de antrenamente. Lucian de obicei ţine în el. (...) Se vedea pe faţa lui că vrea să ajungă cel mai bun, se vedea după cum se antrena. Strângea din dinţi şi nu scotea un cuvânt. Fără ambiţia asta nu cred că izbutea”.
Lipsa banilor ţine copiii departe de box
Toată lumea spune că avem foarte mulţi puşti talentaţi la box, dar majoritatea se lasă foarte repede de acest sport. Motivul pare să fie lipsa implicării autorităţilor. „Federaţia nu dă nimic cluburilor. Dacă te ia la lotul naţional îţi asigură doar mâncarea şi cazarea. Nu există niciun salariu. Dacă le-ar da ceva, mulţi copii ar continua. Dacă ei văd că au cu ce să îşi asigure viaţa, viitorul, nu s-ar mai lăsa. Gândiţi-vă că lotul naţional nu are medic deoarece nu îşi permite să îl plătească. Vă spun astea ca să vă daţi seama cât de greu este să izbuteşti în acest sport. Nimeni nu te întreabă cum te-ai chinuit. Asta este realitatea. Din acest mediu a plecat Bute.”
„Eu nu sunt plătit. Sunt profesor de sport la Galaţi. Iau 1.300 de lei chiar dacă am toate gradele. Aici muncesc benevol, de plăcere. Chiar le mai dau câte o mică primă copiilor, ca să-i stimulez, mai dă şi soţia. Aşa se face box. (...) Aici şi 20 de lei au valoare.”, Felix Păun
„Cei de la primărie ies în faţă doar la televizor, dar în realitate nu fac nimic. Nu au fost în stare să pună o pancartă pe care să scrie Şcoala de box «Lucian Bute».”, Felix Păun
”La categoria supermijlocie, Lucian este regele. Nimeni de la IBF nu-l poate detrona. Provocarea pentru el trebuie să fie unificarea centurilor, acolo poate întâlni adversari care să-i pună cu adevărat probleme.”
Bute, prima medalie după doar şapte luni
După ce şi-a vărsat amarul pe oficialităţile locale, singurul antrenor al şcolii a început să ne povestească despre campionul Bute. „Am fost încântat de Lucian după primele antrenamente. A fost apoi perioada când nu mai venea pentru că nu îl mai lăsau părinţii. Am fost la ei şi le-am explicat că băiatul lor are talent şi e păcat să nu îl lase la box. Drept dovadă, după numai şapte luni a câştigat prima medalie la cadeţi. A fost un lucru mare ce a reuşit atunci Lucian. De obicei, copiii au nevoie de mai mult timp pentru a se acomoda condiţiilor de concurs, deoarece una e să te antrenezi în sală şi alta e să fii sub presiunea unei competiţii. Lucian a dat de la început dovadă de seriozitate. De multe ori, după ce plecau toţi copiii acasă, el rămânea în sală şi se antrena. Nu voia să vadă alţii cum se antrenează el, cât trage de el”, ne-a mărturisit Păun.
Mizează pe ajutorul lui Lucian
Dacă autorităţile nu investesc în şcoala de box din Pechea, Felix Păun nădăjduieşte că Lucian nu va uita niciodată acest loc şi va fi alături de copiii de aici atunci când va pune mânuşile în cui. ”El e concentrat doar pe box, de aceea nu se implică pentru această sală. Cu siguranţă, după ce se va lăsa, va investi nişte bănuţi şi aici. Îl simt şi când vorbesc cu el la telefon,nu a uitat de unde a plecat. Însă ştie una şi bună: este în vârf şi trebuie să profite din plin de acest lucru. Vrea să fie un profesionist desăvârşit”, a conchis Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute.










Comenteaza aici:
scris de MARICA RAZVAN la ora 20:19 in data 01.11.2011
Felicitari Felix pentru tot ce ai facut.Te astept oricand la un cantonament in Parang.
scris de Sigur nu vă uită. la ora 11:04 in data 08.07.2011
Acum este pe val,strânge bănuți și va veni și rândul vostru.Vine pe acasă ,nu-l lasă inima.Va veni momentul ,la retragere ,va porni afaceri și va fi loc pentru toți. Acum este concentrat pentru menținerea centurii cât mai mult timp pentru binele lui și a celor din jur.Ca orice început există și un sfârșit și atunci din banii investiți vor venii și bani pentru Centrul de Box din Pechea.