Omul de afaceri i-a luat apărarea lui Lucian Bute în faţa celor care au afirmat că francezul Jean-Paul Mendy a fost un adversar prea slab pentru campionul nostru.
Ion Ţiriac i-a criticat pe cei care au contestat valoarea ultimului adversar al lui Lucian Bute, Jean-Paul Mendy, sugerându-le acestora să facă o cerere ca pugilistul român să se lupte cu Vladimir sau Vitali Klitschko, chiar dacă ucrainenii sunt la altă categorie. „Eu nu ştiu dacă domnul Bute a boxat cu cine trebuia, dar mi se pare că este impus. L-a bătut prea repede? Păi, trebuia să ridice mâinile să-şi facă un ochi umflat, o buză spartă? Acest om a apărat această centură de atâtea ori, acum să spunem că nu e bun cu cine se bate? Păi, să se ducă cineva la federaţia internaţională şi să spună să se bată cu Klitschko. Dar ăla e prea greu”, a spus Ţiriac. Fostul tenismen consideră că Bute se gândeşte serios să mai boxeze şi altădată în România. „Orice am face, până la urmă tot în România ne întoarcem. Oricât de frumos ar fi Monte Carlo, Hawaii, Saint-Tropez, tot aici ne întoarcem. Sunt sigur că domnul Bute se gândeşte foarte apăsat la asta”, a mai spus el.
România a câştigat în imagine
Ţiriac consideră că România a avut de câştigat prin organizarea meciului dintre Bute şi Mendy. „Înainte ca cineva să-şi dea o părere, să facă nişte calcule. Cât a câştigat oraşul Bucureşti, cât a câştigat statul, cât s-a plătit TVA. Noi, românii, suntem blestemaţi. Plângem când nu avem, plângem când avem, criticăm că nu avem şi când avem ceva, buf, toată lumea începe”, a încheiat omul de afaceri.
„Mister KO”, vacanţă în Caraibe
Lucian Bute a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Galaţi, că în următoarele trei săptămâni va sta în România, apoi va pleca în Canada, iar de acolo, în vacanţă în Caraibe. Pe 17 iulie, Bute va fi prezent la Supercupa României, care va avea loc la Piatra Neamţ, între Oţelul Galaţi şi Steaua. Cu o zi înainte, campionul mondial va boteza o fetiţă - Anastasia. „Voi merge să le ţin pumnii gălăţenilor. Le urez să obţină o victorie frumoasă, să înscrie cât mai multe goluri în poarta Stelei. Îi voi susţine din tribună”, a spus Bute.


Comenteaza aici: