Le-a oferit adăpost unor tineri proaspăt căsătoriţi rămaşi pe drumuri şi, drept mulţumire, i-au vandalizat apartamentul. Aşa a decurs disputa dintre avocata Paula Iacob şi tânărul cuplu, catalogat acum drept „spărgători”. În spatele aparenţelor însă, pare că se ascunde o întreagă serie de atacuri şi remuşcări.
Avocata Paula Iacob a reclamat, marţi seară, la poliţie că apartamentul său de pe strada Veronica Micle, din Capitală, a fost spart de doi clienţi. Din ancheta oamenilor legii, aflaţi la faţa locului, a reieşit că, în urmă cu doi ani, cei doi tineri au rămas pe drumuri, iar avocata a dorit să le ofere un apartament pe care îl folosea drept firmă, în care să locuiască temporar. Nemulţumită de întreţinerea imobilului, Paula Iacob i-a cerut administratorului să înlocuiască yala. „Cei doi au spart uşa, au intrat în casă, însă nu a dispărut nimic din imobilul respectiv”, a afirmat Diana Sarca, purtător de cuvânt la Poliţia Capitalei.
Au mai fost reclamaţi la poliţie
Înainte de a-i invita să se mute la ea, Paula Iacob i-a avut clienţi într-un proces în care aceştia şi-au pierdut locuinţa. „Cei doi tineri stăteau într-o casă naţionalizată, iar în momentul în care a apărut proprietarul de drept al imobilului, aceştia i-au solicitat ajutor Paulei Iacob pentru proces. În instanţă, au pierdut dreptul de a mai locui acolo şi avocatei i s-a făcut milă şi i-a luat acasă”, au afirmat, pentru „ring”, surse din cadrul Poliţiei Capitalei. Mai mult, se pare că înainte cu două zile de a-i sparge yala, tinerii au fost reclamaţi de Paula Iacob la poliţie pentru perturbarea liniştii publice. După acel scandal, avocata i-a solicitat administratorului să le scoată hainele din casă şi să schimbe yala.
„Aceştia au intrat în casă şi au distrus două uşi, însă nu au furat nimic”, Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei


Comenteaza aici: