ZiarulRing

06-mai2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Adela Popescu si Radu Valcan, vacanta romantica in Grecia

Avatar

Publicat

pe

Cei doi amorezi au revenit de curând dintr-o vacanţă de două săptămâni petrecută în Grecia. “Planul iniţial era să mergem în Italia, dar din cauza unei operaţii de deviaţie de sept nu am mai putut zbura, aşa că ne-am reorientat spre o vacanţă cu maşina. Cel mai la îndemână ne-a fost Halkidiki, un loc despre care auzisem lucruri bune şi care s-a dovedit a fi şi o alegere foarte bună”, a povestit Adela Popescu.

Adela Popescu şi iubitul ei, Radu Vâlcan, au profitat din plin de timpul petrecut împreună. “Am fost doar noi doi şi ne-am simţit minunat. În hotelul în care locuiam ne-am împrietenit cu o familie de români, din Braşov, alături de care am petrecut clipe minunate. Mai mult, când ne-am întors i-am vizitat şi la Braşov”, a mai povestit Adela.

Împreună şi la filmările pentru “Pariu cu viaţa”

Întorşi din vacanţă, Adela şi Radu au început repetiţiile pentru cel mai recent proiect al lor, “Pariu cu viaţa”. “Este o mare bucurie să jucăm împreună în primul serial muzical românesc. Chiar povesteam, într-o seară pe malul mării, cât de bine este să ne bem, din nou, cafeaua dimineaţa înainte de filmare, la Buftea. Eu voi juca rolul Ralucăi, o tânără profesoară de teorie muzicală care va revoluţiona Colegiul Naţional de Arte. Ea este un om deosebit, care iubeşte muzica şi este impresionată de talentul elevilor ei, cărora le va fi aproape tot timpul”, a mărturisit Adela. “Vom fi din nou, zi de zi, împreună şi ne vom bucura de compania prietenilor şi colegilor noştri şi de energia celor 20 de tineri talentaţi din “La La Band”, adaugă interpretul lui Tudor, actorul Radu Vâlcan.

“Îmi place să şofez, şi peste 1.000 de kilometri nu m-au speriat, aşa că am fost de acord imediat cu ideea Adelei, aceea de a petrece un concediu la malul Mării Egee”, Radu Vâlcan

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *