Delia Niculae 27.07.2011
Madalina Draghici, vacanta la Madrid
http://admin.ziarulring.com/images/upload/vedete/madalina-draghici-vacanta-la-madrid-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1802 (ultima in 27.07.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Actriţa revine pe platourile de filmare după ce s-a relaxat şi a vizitat locuri noi. “Am avut o vacanţă foarte liniştită în cadrul căreia m-am relaxat şi mi-am încărcat bateriile exact cum îmi doream. Am mers la bunica mea la Târgovişte, unde am adunat cireşe din «producţie proprie», apoi au urmat câteva zile superbe în capitala Spaniei”, a povestit Mădălina.

La Madrid s-a plimbat pe străzile romantice şi înguste din zona veche, a vizitat obiective turistice vestite şi şi-a revăzut prietenii care locuiesc acolo: “M-am plimbat o zi întreagă prin Parque del Retiro, locul meu preferat din Madrid, am vizitat Muzeul «El Prado» care conţine una dintre cele mai frumoase colecţii de artă din Europa, Palatul Regal şi Templul lui Debod. M-am întâlnit cu prieteni stabiliţi acolo, iar împreună am mers să mâncăm tapas şi paella şi am băut sangria”, a mai povestit artista.

Debutează ca asistentă TV
Mădălina Drăghici revine pe micile ecrane în “Pariu cu viaţa”, primul serial muzical din România ce se va difuza din această toamnă la Pro TV, unde va juca rolul Alexandrei, un top-model care lucrează ca asistentă de televiziune. “Voi fi manechin şi asistenta Andreei Rădulescu, interpretată de Diana Dumitrescu. Alexandra este o fată la polul opus faţă de Ilinca şi asta mă bucură, e o schimbare radicală pe care mi-o doream. Este uşor parvenită, frivolă, dispusă la orice compromis pentru a ajunge unde îşi doreşte”, a povestit Mădălina despre rolul său.
Vacanţa în Spania a fost de bun augur întrucât, pe lângă distracţie, Mădălina “a exersat”, în cadrul unei şedinţe foto pentru un brand internaţional de îmbrăcăminte, rolul de top-model pe care îl va interpreta în “Pariu cu viaţa”.

Comenteaza aici: