România, Turcia şi Ungaria intră din nou în război! De data aceasta nu e vorba de evenimente sângeroase, de independenţă sau de unire, ci de o aprigă confruntare sportivă pentru accederea la Cupa Mondială din 2014, găzduită de Brazilia.
În 1877, românii luptau cu turcii şi reuşeau să-şi câştige independenţa. În 1918, la finalul Primului Război Mondial, de pe harta istoriei dispărea şi Imperiul Austro-Ungar, iar România devenea Mare. Anul viitor, cele trei ţări, adversare odinioară pe front, îşi mută „teatrul de război” pe gazon. Aflate într-o perioadă de reconstrucţie a echipelor naţionale, România, Turcia şi Ungaria aspiră la ocuparea poziţiei secunde (oferă şansa jucării unui baraj suplimentar de calificare) într-o grupă preliminară în care favorită certă este vicecampioana mondială, Olanda.
Optimism general în tabăra română
Rezultatul tragerii la sorţi de sâmbătă noaptea, de la Rio de Janeiro, a generat încredere în rândul oamenilor de fotbal din România. Adversari în cursa de calificare la Cupa Mondială din 2014 ne vor fi, în Grupa D, Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia şi Andorra. Majoritatea specialiştilor cred că principalul obiectiv al tricolorilor este locul secund, pentru care principalii adversari vor fi turcii şi maghiarii, două echipe destul de accesibile însă faţă de alţi adversari, mai dificili, pe care sorţii ni-i puteau hărăzi. „Turcia nu mai este ce a fost, a făcut şi schimb de generaţii. Ungurii sunt într-o perioadă în care îşi caută identitatea. Ar fi bine să avem noroc şi la ţintar, înaintea jocurilor tari ar fi ideal să avem unul cu Estonia sau Andorra”, a spus Emeric Ienei, fost selecţioner al României în perioada 1986-1990 şi în anul 2000. Şi şeful LPF crede că România a nimerit într-o grupă excelentă: „Chiar şi Olanda poate fi depăşită. Dintre toate adversarele din urna aia, chiar este cel mai mic rău. În procente, avem 50 la sută şanse pentru primul loc şi 50 la sută şanse la locul doi. Trebuie să fim atenţi cu olandezii, ei mi se par cei mai periculoşi”, a declarat Dumitru Dragomir.
„La norocul lui Piţi şi ştiinţa lui, se califică sigur. Iar la meciul cu Ungaria, vă garantez eu că vor fi 55.000 de spectatori pe stadion la Bucureşti şi 55.000 de români în jurul stadionului.” DUMITRU DRAGOMIR
„Se putea mai bine, dar şi mai rău. Cred că avem un ascendent moral asupra Olandei pentru că i-am mai bătut. Piţurcă a reuşit acest lucru şi poate că va reuşi din nou.”, GHEORGHE HAGI
„Turcia şi Ungaria sunt echipe care tind să devină din ce în ce mai puternice şi care trebuie tratate aşa cum se cuvine. Am încredere că ne vom putea bate cu şanse reale cel puţin pentru locul 2.”, VICTOR PIŢURCĂ
5 meciuri oficiale au disputat până acum România şi Olanda. Un singur joc a fost câştigat de România, altul s-a încheiat la egalitate, iar trei victorii au revenit batavilor.
Preliminarii
Zona Europa
Grupa A
Croaţia
Serbia
Belgia
Scoţia
Macedonia
Ţara Galilor
Grupa B
Italia
Danemarca
Cehia
Bulgaria
Armenia
Malta
Grupa C
Germania
Suedia
Irlanda
Austria
Insulele Feroe
Kazahstan
Grupa D
Olanda
Turcia
Ungaria
România
Estonia
Andorra
Grupa E
Norvegia
Slovenia
Elveţia
Albania
Cipru
Islanda
Grupa F
Portugalia
Rusia
Israel
Irlanda de Nord
Azerbaidjan
Luxemburg
Grupa G:
Grecia
Slovacia
Bosnia-Herţegovina
Lituania
Letonia
Liechtenstein
Grupa H
Anglia
Muntenegru
Ucraina
Polonia
Moldova
San Marino
Grupa I
Spania
Franţa
Belarus
Georgia
Finlanda
Echipele din cele nouă grupe vor juca sistem fiecare cu fiecare, tur-retur, în perioada 7 septembrie 2012 - 15 octombrie 2013. Câştigătoarele celor nouă grupe se vor califica direct la turneul final al CM de fotbal din 2014, iar cele mai bune opt dintre cele nouă ocupante ale poziţiilor secunde vor merge la play-off (patru duble întâlniri eliminatorii, pe 15 şi 19 noiembrie 2013), menit să desemneze ultimele patru reprezentante ale Europei la turneul final.


Comenteaza aici: