Soţia lui „Săgeată” va naşte la sfârşitul acestei luni. Marius şi Cristina nu s-au hotărât asupra numelui, şi nici a naşilor, singura certitudine fiind că ea va avea un nume de sfântă.
După meciul mai puţin reuşit în compania croaţilor de la Varazdin, Dinamo s-a răzbunat în campionat pe cei de la Gaz Metan Mediaş. Două dintre cele cinci goluri marcate la Mediaş au purtat semnătura lui Marius Niculae. Fotbalistul i-a dedicat golurile soţiei sale, Cristina, care va naşte la sfârşitul acestei luni. “Cristina a văzut meciul la televizor şi de aceea m-am dus spre camera de luat vederi, pentru a-i dedica golurile. Unul dintre ele a fost şi pentru ziua ei de naştere pe care a sărbătorit-o de curând. Asupra numelui fetiţei şi a naşilor chiar nu ne-am hotărât. Avem mai multe variante. O hotărâre definitivă vom lua după ce va naşte Cristina. Ştim că va avea, cu siguranţă, un nume de sfântă, doar suntem români. Nu ne plac împrumuturile din alte ţări doar, aşa, că dau bine. Acum, cel mai important lucru e că fetiţa şi Cristina se simt bine”, a declarat pentru “ring” Niculae.
Vrea să dea pase de gol cu croaţii
În ceea ce priveşte returul cu Varazdin, “Săgeată” nu concepe ca echipa sa să nu obţină calificarea. Concentrarea va fi sută la sută şi promite că nu vor mai face greşelile din tur. ”Nu concepem să nu ne calificăm. Vom da tot ce-i mai bun din noi pentru a nu mai repeta greşelile din tur. Nu îmi propun să dau gol. Dacă îmi iese bine, dacă nu - nu. Aş prefera să dau trei-patru pase de gol decât să înscriu. În primul rând, suntem o echipă şi trebuie să tratăm jocul ca atare, fără numere personale”, a continuat dinamovistul.
L-a sunat pe „Mister”
Cornel Dinu a împlinit ieri 63 de ani, fiind născut în aceeaşi zi în care s-a înfiinţat clubul din Ştefan cel Mare. Administratorul-delegat se află internat la spitalul Euroclinic, având vedere la stadionul din „Groapă”. Jucătorii dinamovişti au afişat la antrenamentul de marţi un banner cu mesajul „La Mulţi Ani, Mister!”. Pe lângă acest gest, fotbaliştii l-au sunat pe Dinu şi i-au promis drept cadou calificarea în play-offul Europa League. „L-am sunat şi i-am urat în primul rând sănătate şi să fie puternic pentru a trece peste această perioadă dificilă. I-am promis drept cadou calificarea mai departe în Europa League, deci, implicit, o victorie cu Varazdin”, ne-a spus în încheiere Marius Niculae.
500 de bilete au la dispoziţie fanii lui Dinamo pentru returul de la Varazdin.


Comenteaza aici: