Într-un interviu acordat ziarului „Centrul Vechi”, creatorul melodiilor „Tanţa”, „Perfect” sau „Adeline” dezvăluie cum a luat fiinţă trupa Timpuri Noi, formaţia care a dominat rock-ul anilor `90 în România.
După 30 de ani de muzică de calitate, Dan Artan a mărturisit adevăratul motiv care stă la baza creării formaţiei Timpuri Noi. “În octombrie 1982 am creat formaţia Timpuri Noi. S-a constituit ca o reacţie împotriva lui Iris! Păi, Iris în acel an chiar şi nouă ne plăcea! Numai că dacă voiam şi noi să facem ceva atunci nu puteam să facem ce făcea Iris, chiar dacă mergeai la sigur. Deci e Iris, tot respectul, mare iubire şi în continuare, uite-i! Vrei, nu vrei, poţi, nu poţi, trebuie să ai respect!”, a afimat actualul solist al formaţiei Partizan.
Nu se simte coleg cu majoritatea artiştilor
Referitor la noile trupe şi trenduri, Artanu susţine că îi respectă foarte mult, dar nu îi consideră colegi. ”Vă spun acum un secret pe care îl ţin în mine în toată viaţa asta de când sunt într-o formaţie: eu nu mă simt chiar aşa de coleg cu prea mulţi cântăreţi, adică cel mai îngrozitor lucru pe care pot să-l spun, cea mai mare mizerie care poate să iasă din mine ar fi această declaraţie. Eu nu mă simt chiar atât de coleg cu marea majoritate. Eu simt ce fac ei, adică intru în pielea lor, ştiu ce fac ei şi n-aş face asta”, a afirmat artistul într-un interviu acordat ziarului „Centrul Vechi”.
Ce puteţi citi astăzi în „Centrul Vechi”
În paginile ziarului „Centrul Vechi” din această săptămână, puteţi citi în întregime interviul cu Dan Artan despre istoria neştiută a unui loc emblematic pentru tineretul bucureştean din ultimii 30 de ani: Club A. Totodată, veţi putea savura întâlnirea dintre traducătoarea „casetelor video”, Margareta Nistor, şi maestrul subtitrărilor filmelor downloadate de pe internet, Veveriţa_bc. Publicaţia gratuită „Centrul Vechi” poate fi găsită în fiecare sfârşit de săptămână în Centrul Istoric al Bucureştiului.
„Pe scurt, nu compozitorii, nu creativii mai fac muzică azi, ci publicul.”, Dan Artan


Comenteaza aici:
scris de fan PARTIZAN la ora 08:01 in data 18.08.2011
asta cu Dan Artan e cea mai tare , macar daca nu stii cum il cheama, un simplu google v-ar fi luminat, dle Dan Manolache apropo, ca poate n-aveti timp, e Adrian Plesca