Un mesaj extem de emoţionant postat de fratele Mădălinei pe site-ul „ring” ne-a făcut să aflăm, pe viu, cât de intensă e durerea în familia Manole, la peste un an de la moartea artistei.
Chiar dacă avem privilegiul să vă anunţăm, în premieră, că magistratul criminalist Tiberiu Moldovan s-a întors din concediu, întrerupem azi, pentru câteva episoade, dezvăluirile martorului-cheie Sorin Ilioaie, alias „Dragoş”, pe care procurorul de caz încă nu l-a audiat. Dezvăluim în schimb câteva secvenţe şocante trăite de fratele şi de mama Mădălinei Manole în ultimele zile.
„Cum să-i spun copilului meu că marile sărbători...”
Mesajul lui Marian Manole postat pe site-ul „ring” începe aşa: „Ieri (marţi – n.r.) a fost ziua băiatului meu. A împlinit 13 ani. Al doilea an fără prezenţa ei(nr- a Mădălinei, căreia Mihăiţă ţi spunea ”Mătuşa Mono”), fără telefonul ei de «La mulţi ani, Mihăiţă!», fără râsul ei, glumele ei, prezenţa ei în faţa tortului cu Mihăiţă de gât suflând în lumânări. Cum să-i spun copilului că, pentru mine, marile sărbători creştineşti ale anului, Paştele, Crăciunul, dar şi zilele de naştere ale noastre, onomasticile, zilele în care ne strângeam cu toţii fericiţi, împreună şi ne bucuram cu toţii nu mai înseamnă nimic pentru mine?! Nu-i spun. Maschez cu un zâmbet, cu o glumă, râd, îl cert, fac pe durul şi trăiesc cu speranţa că el, copilul meu, să nu-şi dea seama că are un tată actor”.
„N-am vrut ca, de ziua lui, fiul meu să mă vadă plângând”
În continuare, Marian Manole spune: „Dimineaţă l-am dus la antrenament şi am dat o fugă şi la cimitir, care e în apropiere. Am aprins o candelă, am plâns şi am rugat-o pe sora mea să se întoarcă. N-am vrut ca fiul meu, de ziua lui, să mă vadă aşa (plângând – n.r.). Mi-am aprins o ţigară, mi-am pus ochelarii de soare şi m-am prezentat în faţa lui zâmbind. Am încercat, pe cât posibil, să-i umplu ziua cu lucruri frumoase. Timp de un an şi o lună, am făcut tot posibilul să-l ţin deoparte de toată durerea noastră. Chiar şi ura mea faţă de aceşti criminali care mi-au băgat sora în groapă mi-am ascuns-o în faţa lui. E totuşi un copil, iar el nu trebuie să poarte un război cu aceşti monştri. Lupta pentu aflarea adevărului morţii surorii mele o vom duce noi”.
Nepotul Mădălinei, către iubita lui: „Sunt lucruri care dor”
Poate cea mai interesantă e povestea primei „iubiri secrete” a nepotului Mădălinei, descoperită de Marian: „Puştiul meu îşi consumă prima poveste de dragoste. Sunt ca doi porumbei. Se plimbă prin parc, când el pe bicicletă şi ea pe role, când invers. Dacă aş avea o forţă, aş muta tot universul din loc numai ca mătuşa lui să-i vadă! Seara, ajunşi acasă, îşi scriu pe messenger. Ce, nu ştiu, pentru că se ruşinează şi mă dă afară din camera lui. Aseară însă, într-un moment când el lăsase calculatorul deschis, am scos mess-ul din bară şi am citit, fără să ştie, câteva dintre mesaje. Fetiţa îi transmitea la mulţi ani de ziua lui şi îi spunea că ştie cine a fost mătuşa lui, că a iubit-o foarte mult, că îi place muzica ei şi că nu trebuie să fie trist. Că, oricând vrea Mihai, pot să vorbească despre ea. Răspunsul băiatului a fost: «Sunt lucruri despre care nu vreau să vorbesc acum. Sunt lucruri care dor. Când vom fi mai mari, poate»”.
”Voi, toţi care ascundeţi crima săvârşită anul trecut!...”
De la Marian, ”Pentru lacrimile vărsate de mama mea şi pentru toată durerea din sufletul ei, pentru toate bolile de care suferă tatăl meu, boli care s-au agravat de un an de zile încoace, pentru faptul că am ajuns să mimez bucuria şi fericirea de dragul copilului meu, pentru faptul că aţi lăsat un copilaş orfan de mamă şi pentru alte zeci-sute sau poate mii de fapte abominabile pe care le-aţi săvârşit; pentru faptul că mi-aţi băgat sora în mormânt, tu,creatură odioasă cu chip de criminal, tu, slugoi făţarnic, lacheu al celui pomenit inainte, sau, mai bine-zis, ”plachiu” la pantoful celui pomenit(...), tu(...), mizerabilă şi deplorabilă ca femeie, cu ochelari negri la ochi sau fără, tot o curva hoaţă rămâi(...), tu, creatură odioasă cu chip de femeie bătrână, vrăjitoare perversă, care ştii sa lucrezi cu otrăvurile, voi, toţi care ascundeţi crima săvârşită anul trecut: veţi plăti cu vârf şi indesat!!(...)Păziţi-vă spatele bine, hienelor, pentru că .......NU SE ŞTIE NICIODATĂ!”
Şi o dedicaţie specială pentru Petru Mircea. Şi nu numai...
În final, o dedicţie trist-amară pentru cumnatul său şi pentru alţii din jurul lui: „Domnule Petru Mircea şi domnule Ciprian «Iuda» Antochi şi domnişoară Georgeta Săndica şi mai ales odioasă Maria Mircea, pentru că ştiu că nu daţi doi bani pe durerea noastră, a fiului meu, aşa cum n-aţi dat doi bani pe viaţa surorii mele, că vă doare-n bască, râdeţi şi vă hliziţi pentru că aveţi spatele asigurat. Nu vă ameninţ, dar toţi banii pe care îi aveţi, câte zile veţi mai avea în libertate, va trebui să-i cheltuiţi la ce firmă de bodyguarzi vreţi voi, zi de zi, 24 de ore din 24! Aşa ştiu măcar pe ce tocaţi banii munciţi de sora mea!”.
EPILOG, scris de Marian Manole, marţi spre miercuri, la ora 03:15: ”Vă iubesc oameni buni!”
În continuarea emoţionantului său mesajul scris în noaptea de după aniversarea lui Mihăiţă, nepotul Mădălinei, fratele artistei nu uită să le mulţumească tuturor celor care, din multe colţuri ale lumii, încurajează familia Fetei cu părul de foc în LUPTA PENTRU AFLAREA ADEVĂRULUI: ”Am uitat ceva şi chiar dacă s-a facut târziu, poate citiţi când vă treziţi: VĂ IUBESC, OAMENI BUNI, vă citesc atunci când PC-ul nu-mi face probleme şi vă mulţumesc că existaţi!...(...Nu vouă, creaturilor!); tuturor românilor din lumea asta şi nu numai. oamenilor de pretutindeni, femei,bărbati, tineri sau în vîrstă, VĂ MULŢUMESC PENTRU CĂ EXISTAŢI!”.
Mădălina, în visul lui Marian
Ascultaţi pe ziarulring.ro ce spune fratele Mădălinei despre ce a simţit de ziua fiului său şi cum, fără să ştie puştiul, s-a dus la mormânt şi să-şi plângă sora. Mai mult, el dezvăluie ce îl face mai mult să plângă atunci când îşi aduce aminte de sora lui: un cântec country compus de un american şi dedicat Mădălinei. Tot pe ziarulring.ro puteţi afla şi cum a visat-o ultima oară Marian pe „Fata cu părul de foc”: în spatele unei uşi de unde striga: „DE CE M-AŢI ÎNCHIS AICI?!”.
Ultimul vis al mamei Mădălinei
„Fata mea n-are linişte acolo unde e... Nu ea a vrut, alţii au vrut să se ducă pe lumea cealaltă. O tot visez când urcă scările şi cere să nu-l mai vadă pe el (Petru Mircea - n.r.) şi să piară din faţa ei. Nu putea să-l mai sufere. «Să plece!» Şi cu frică se întoarce şi spune: «Nu vreau să-l mai văd! Un monstru! Şi-a bătut joc de un suflet nevinovat»”, povesteşte Eugenia Manole despre ultimul vis cu Mădălina.
NU RATAŢI MÂINE!
În ediţia de mâine, urmăriţi dezvăluirile făcute, printre lacrimi, de Eugenia Manole, mama artistei. Ea spune că nu va face declaraţii în faţa procurorului Moldovan până când acesta nu-l va audia pe enigmaticul vraci care... „trebuie găsit şi în gaură de şarpe, pentru că el le-a spus ce să facă, până la exterminarea ei”.










Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 22:53 in data 11.05.2012
Mădălina Manole a murit de ziua ei. Sinuciderea, prima ipoteză .. ~~~~~Adio, Madalina Manole! Adio si ramas bun, Madalina Manole~~~~~~~~~~~~~~VIDEO ARHIVA Madalina Manole a murit - Ultima ora - HotNews.ro~~~~~~~~~~~~~~Mădălina Manole a murit miercuri, când împlinea 43 de ani ... ►► www.realitatea.net/madalina-manole-a-murit-mier...Mădălina Manole a murit. Împlinea 43 de ani | Romania Libera~~~~~~~~~~Madalina Manole a murit de ziua ei (UPDATE 7) - Mures - citynews.ro ~~~~~~~~Mădălina Manole a murit de ziua ei! Parchetul a confirmat ipoteza ... www.adevarul.ro/.../Madalina-Manole-s-a-sinucis_0_298170206.htm... 14 Iul 2010 – Solista Mădălina Manole s-a sinucis în această dimineaţă, potrivit primelor informaţii, în domiciliul acesteia din localitatea Otopeni. Aceasta a ...www.citynews.ro/.../madalina-manole-a-murit-de-ziua-ei-update-7-8... 14 Iul 2010 – Cunoscuta cantareata Madalina Manole a fost gasita moarta miercuri, 14 iulie, in jurul orei 6:00, in holul casei sale din Otopeni.
scris de NUMELE la ora 22:38 in data 11.05.2012
http://youtu.be/E1QcbkpM7xo //// min. 1.19. 28 ''arat ca pe data de 11 mai sotia mea a aparut la razvan si dani'....'' /////se citeste declaratia puiuck ului si se intreaba toti de ce scrie PM de ziua asta in declaratia din iunie de la moartea madalinei ''CE S-O FI INTAMPLAT IN EMIISUNEA ASTA?.....LA SCURT TIMP DUPA CE A IESIT DE LA RAZVAN SI DANI, SOTIA MEA MI-A SPUS CA NU MAI VREA SA .....'' .ÇE S-O FI INTAMPLAT IN EMIISUNEA ASTA??''........................................................si mama puiuck ului , la sf declaratiei referitoare la moartea madalinei, tot la asta aduce referire .''DUPA TERMINAREA EMISUNII...'' COMENTEAZA ''DECI CEVA S-A INTAMPLAT DIMINEATA ATUNCI, SI NU CRED CA RAZVAN SI DANI AU FACUT GLUME PROASTE ETC.''.2.57.09...''IN LUNA MAI NORA MEA TREBUIA SA APARA LA OBSERVATOR LA ANTENA1 ETC'' ~~~~~~~~~~~~~~~~~CONCLUZIE: PUIUCU A MATRASIT-O PE MADALINA MANOLE. A URLAT, A AMENINTAT, A JIGNIT ...A DISTRUS SUFLETUL EI FRAGIL. ~~~~~~~~~~~PACAT CA FATA DRAGA A AVUT PARTE DE ASA ...SOARTA
scris de NUMELE la ora 21:55 in data 11.05.2012
http://neatza.a1.ro/invitati/Madalina-Manole-un-nou-album_2321.html ~~~~~~~~~~~~~~~`acum 2 ani, la o emisiune'neata cu razvan si dani '' madalina ne invita de zor 'miercuri 12 mai la music club '' sa participam la lansarea albumului ''O 9 MADALINA MANOLE'' , dupa care urma sa ia tara la rand cu concertele~~~~~~~~~~~~~~~~INSA ~~~~~~~~la sf emisiunii face dani o gluma de prost gust , referitoare la ''noua potaie de pe batatura''. al carei nume a vurt sa-l afle, si care se numea ...''molda'''..la vb asta dani a zis '' o fi din partea aia a tarii''...// madalina a ras, pur si simplu, insa la vb lui dani cum ca are acasa'' caini vagabonzi'', ea a rectificat tot razand '' de strada''..ASTA A FOST TOT~~~~~~~~~~~~~~. AICI S-A TERMINAT CU VIATA MADALINEI MANOLE. CINE A FACUT-O TANDARI IN SECUNDA 2 ASA FEL CA IMEDIAT AVEAM SA AUZIM DE EPISODUL ACETONA SI ~PARACETAMOL, APOI DE STIREA CUM CA EA A MURIT, ...NU STIM. ~~~~~~~~~~~~a propos!!! am vazut acum 1 an un tip violent care se agita pe la maruta si ziceai ca rupe si sparge tot ce ii apare-n cale, AMENINTAND PE DL LEVANT CA ''TE DISTRUG ''MAI BAIATULE''''''cica tipul ala e petru mircea vaduvul madalinei manole, CEL CARE NICI PANA AZI NU A ZIS CUM A MURIT MADALINA MANOLE IN ACEA NOAPTE, dar care imediat avea sa umble cu o blonda pe care o recomanda ca fiind ''O BUNA PRIETENA A MAGDEI BLA-BLA..'' dandu-i chiar si masina madalinei sa o calareasca, ca noaptea...o...calarea el deoarece innopta acolo in casa ....///vaduvul a facut sucesiunea in ascuns si cu viteza luminii, asa fel ca intr-o lunaERA DEJA PROPRIETAR dar nimeni nu stia deoarece acestea sunt 'DATE CU CARACTER PERSONAL'' iar acum, recent a zis ca se teme deoarece vor sa intre parintii ei. . . . . . CU FORTA. . . . . . PE ''''''PROPRIETATE''''''''~~~~~~~~~~~~~~deci, in mai era la razvan si dani, iar 3 luni deja era lacimitirul bolovani, cu trasnfer de avere cu tot pe numele ''puiucului''.
scris de D_e_z_v_a_l_u_i_t_o_r_u_l ❥♡ M_a_d_a_l_i_n_a la ora 21:12 in data 11.05.2012
http://www.youtube.com/watch?v=ZedX13hO6g8&feature=related .................. Astazi a plouat in sufletul meu
scris de D_E_Z_V_A_L_U_I_T_O_R_U_L & UN VIZIONAR ~ PARINTELE ARSENIE BOCA care spunea candva, precum ca vom ajunge sa ni se ia totul, referindu-se la DEJA APOCALIPTICA conducere a acestei tari la ora 00:45 in data 07.05.2012
Ce sa mai vorbim, aceasta BESTIE numita din TOTALA EROARE cat si OROARE 'petru', - ATENTIE de ATENTIE la NEATENTIE ! - ...pentru a COMITE ACEST ODIOS ASASINAT, A AVUT PROMIS INCA DIN START, TOTALUL CONCURS cat si TOTALA IMPLICARE A ...ORGANELOR STATULUI ROMAN CARE LA ORA ACTUALA ESTE UN STAT de tip M_A_F_I_O_T si A_P_O_C_A_L_I_P_T_I_C. ........... TE PUP PE SUFLEŢEL... MĂDĂLINA, DEOARECE TU NU AI NICIO VINĂ !”
scris de Dezvaluitorul & JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! la ora 20:05 in data 21.01.2012
LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA!............................LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA!............................JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! ....................................- ATENTIE! - ...JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! .............................- ATENTIE! - ...JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! .........................- ATENTIE! - ...JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA!
scris de Dezvaluitorul & FOARTE ACTUALUL ''hit'' CATRE C.E.D.O. si ETER! la ora 20:05 in data 21.01.2012
LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA SI NU NUMAI!............................LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA SI NU NUMAI!...............................MADALINA MANOLE NU S-A ''sinUCIS'', MADALINA MANOLE A FOST *** O-M-O-R-A-T-A *** DE CATRE ''petru'' mircea SI ''maria'' mircea = DOI EXTREM DE PERICULOSI ASASINI DE MAMA CE AVEA DE CRESCUT UN COPIL MIC SI NU SA FIE UCISA CU BESTIALITATE PENTRU BANI SI AVERE.
scris de NUMELE la ora 14:28 in data 12.08.2011
mai bine ar fi ca sa vorbeasca si catalina cu antochi, sa-l intrebe de ce a zis ca e ''lucru necurat'' in ceea ce face petru si de ce i-a zis lui ''dragos'' sa-l inregistreze...? DE CE?? // TIE ITI PLACE LIBERTATEA?? LUI II PLACE LIBERTATEA?? CUM ATI VREA SA TRAITI?? DUPA GRATII?... CA ASA I-A BUBUIT MINTEA ALUIA CA E BINE SA-I MOARA NEVASTA SI VA TRAGE SI PE VOI DUPA EL?? ATI STA INCHISI O ZI PT EL....DAR ..3..?....DAR....O LUNA...DOUA....UN AN.....NISTE ANI....MULTI ANI??!!!!!....AI RENUNTA LA TOT PT. 4 PERETI GOI SI O TROACA DE CIORBA PUSA CA LA CAINI??..
scris de NUMELE la ora 14:22 in data 12.08.2011
probabil ca si tie ti-a zis, 'catalina' draga..ca te va lua de nevasta dupa ce rezolva cu nevasta.... VEZI SA NU ITI OFERE INELUL LA PENITENCIAR, SA IL PORTI PE DEGET CAND O SA FII IMBRACATA CA PUSCARIASELE...SI O SA ASTEPTI SA-TI VEZI COPILUL DIN AN IN PASTE, ...VEZI NU CUMVA SA TE TRAGA ATA SA-TI PETRECE RESTUL TINERETII LA PUSCARIE PT. MARELE GURU DE LA OTOPENI, GRAITOR DE VOROAVE FARA INTELES SI UCIGAS DE MAME...(oricum, te-ai prins si tu ca inafara de sexuiala nu e nimic de capul lui, ii debiteaza devla doar tampenii..., iar de sexuit, astea o fac toate de la tantari si pana la elefanti....)
scris de NUMELE la ora 14:15 in data 12.08.2011
cand a zis el ''magda nu este vinovata, nu e ea de vina..'' ..stim ca facea aluzii la bizareriile din capul lui bolnav de obscurantism cronic DE DEMENT !!! SI DEASEMENI ARATA CA NU EA A FACUT-O !! ~~~~~~~~~~`SI MAI ARATA VOBELE ZISE CATRE MARIA DRAGOMIROIU ""nu avea nicio sansa"" CA CINEVA A DECIS CA EA SA PLECE DEOARECE CONSTATASE CA ERA IREMEDIABIL PIERDUTA ./// ''nu avea nicio sansa'' suna ca si cum s-ar fi decis eutanasierea unui bolnav deoarece sigur boala ducea la moarte, si..decat sa mai sufere....''
scris de NUMELE la ora 14:05 in data 12.08.2011
da-te ocupata ca si paraseste-l definitiv, ''TIREAZA-TE'' CAT MAI AI VREME, CA DACA STAI TOT ASA LIPITA DE ASASIN, VETI FI LUATI ''LA PACHET'' DEJA, SI UNDE VA INTRA EL SA DEA CU SUBSEMNATU VEI INTRA SI TU SA DAI CU SUBSEMNATA....// POATE ZICI CA IMI BAT JOC DE ASA MARE IUBIRE 'CURATA''(?!....) CE E LA VOI, DAR E PLINA LUMEA DE BARBATI CUMSECADE, SI NU AI NEVOIE TU SA-L CONSOLEZI PE CEL MAI HULIT ASASIN DIN TARA ASTA !!!CE E LA URMA URMEI ?? UN MARE PROST, O SULA ...CA DE-AIA A SI VRUT SA IL LASE BIATA MADALINA DAR NU A MAI APUCAT SA SCAPE CU VIATA CA A INCAIERAT-O !! // ASCULTA BINE CE-TI ZIC, DELIMITEAZA-TE ...(va face urat,....mai intai te va suna,...apoi iar si iar..te va tromboni.....va avea suspiciuni ca-l demasti,..ca ''vei vorbi''....apoi va veni si vreo amenintare mai voalata de genul ''NU AR FI TOCMAI BINE SA FACI ASTA'' si cu privirea aceea cu subinteles....apoi il vor mai salta o cohorta de draci ca nu va avea ce regula si tu erai acolo gata sa ''stai '', sa-ti oferi serviciile sexuale...DA-L DRACU SI FUGI UNDE-OI VEDEA CU OCHII !!~~~ FII ATENTA CA, DACA PRIN TINE A INCEPUT SA TRANSFERE BANII MADALINEI IN ALTE CONTURI, DAI DE DRACU....TOATE SE VOR ADUNA PE MASA ANCHETATORILOR SI TE VEI VEDEA IN ZEGHE...
scris de NUMELE la ora 13:56 in data 12.08.2011
DACA VREI SA MAI AI PACE LASA-L DRACULUI CU BANII LUI AIA FURATI DE LA MADALINA CEA UCISA SI VEZI-TI DE ALE TALE MAI FEMEIE, CA VA INCEPE CE E MAI GREU !! //DA-L DRACU NU MAI STA TU LANGA EL CA DEJA TE-AI UMPLUT DE OCARA MAI RAU CA ULTIMELE FEMEI DE PE MARGINEA SOSELEI,...// STIM CA VA FACE SCENE DE-ALEA CU PRIVIRI SEDUCATOARE SI LACRIMI, CARE SA-TI SMULGA TIE PROMISIUNI CA ARE UNDE SA SI-O MAI BAGE IN PERIOADA URMATOARE....TU FUGI FEMEIE CA DE INCORNORAT SI DU-TE DE ZI TOT CE STII !! TOOOOOOOOOOOOOOOT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
scris de NUMELE la ora 13:52 in data 12.08.2011
vedeti?? tot a-man-ta l-a deconspirat si pe politistul italian !! CRED CA ELE AU DE ALES LA UN MOMENT DAT INTRE A FI CONSIDERATE COMPLICE LA ASASINAT SI A INFUNDA PUSCARIA, ...SI PE DE ALTA PARTE A DEMASCA PE CRIMINAL SI A SCAPA DE PEDEAPSA!! EXACT CA IN CAZUL DE AZI NOAPTE DAT PE REALITY..// CATALINA !! VEZI CA DEJA EXISTA O FEMEIE NENOROCITA, SI ANUME MAREA CANTAREATA MADALINA MANOLE !! AI MINTE SA DISCERNI INTRE CE E BUN PT.TINE.....O SULA PROASTA DE ASASIN SI PUSCARIA SAU....LIBERTATEA SI BUCURIA DE A-TI CRESTE COPILUL....
scris de VIKY la ora 13:40 in data 12.08.2011
Da MARIAN, ai dreptate ca nu esti un actor bun. Nu o sa fii niciodata. Tu nu esti in stare sa joci teatru in viata. Tu ai fost educat in adevar si onestitate,nu in minciuna si legea junglei. Nu acelasi lucru pot sa-l spun despre fostul tau cumnat ,care este un actor din filmele de groaza ,care si-a jucat pe VIU rolul calaului Madalinei. Cu mana pe inima i-ti spun ca durerea care o traiti voi de un an si ceva, o doresc tuturor care au patrticipat la eliminarea Madalinei si celor cu suflet de piatra care lovesc in voi. Aveti inca putina rabdare ca totul se va termina cu bine. O zi buna. VIKY
scris de Ioana la ora 10:22 in data 12.08.2011
Din ce secta face parte fam Mircea? Baptisti/ pocaiti sau penticostali? oricum, ideile lui despre Dumnezeu si adevar si notiunea de bine sunt deviate rau, spre satanism. Isi mai ia si nickname-uri sataniste, cand da mesaje : Lucifer,etc. e fff dubios acest grasan jegos!
scris de VIKY la ora 09:14 in data 12.08.2011
Un caz asemanator v-am spus ca sa intamplat in Italia. Pereche de tineri casatoriti - fericiti in afara gardului casei - cu un copil de 8 luni. Tipul era politist si a trimis-o la "vegheat" cu mana lui. Luni de zile sa mediatizat pe posturi Tv cu specialisti si suspect fata in fata. Pana la urma **** a fost acea care a recunoscut ca tipul ia promis ca o ia de nevasta dupa ce "scapa de Melania" . Da, a scapat de Melania, dar a scapat si de libertate pe viata.
scris de VIKY la ora 09:04 in data 12.08.2011
Ca tot omul ,sunt curioasa daca prin absurd ,MADALINA nu fi avut parinti (sa fereasca D-zeu si sa le dea numai putere si sanatate) pe cine ar fi pus acest individ vina???. Pe mamele noastre???. Ca trebuia sa dea vina pe cineva din moment ce singur ne-a dat raspunsul: "Magda nu este vinovata,nu este ea devina".
scris de NUMELE la ora 06:21 in data 12.08.2011
e vreo secta de deraiati de care apartine el si unde voia si pe ea s-o induhovniceasca si sa ii puna baticutu' pe cap ca la pocaite...FEMEIA ERA NORMALA, EL ERA INDOCTRINAT , ASA E...
scris de NUMELE la ora 06:18 in data 12.08.2011
STITI DE CE IL AFECTEAZA SCENA MORTII EI? PT CA EL A GANDIT-O , SI PT CA ASASINILOR, CAND LE APARE SUBIT CATE O CHESTIE CE TINE DE CRIMA SAVARSITA, EI REACTIONEAZA EXACT CA EL !! CITITI 'CRIMA SI PEDEAPSA''. DEOARECE ACOLO CHIAR DESPRE ASTA E VORBA!! ``````````````````````````````````````ORICUM..EL NU MAI ARE VIATA, VIATA LUI E 'FACUTA' DEJA.....
scris de NUMELE la ora 06:12 in data 12.08.2011
AM VAZUT UN CAZ DE CRIMA LA TV EXACT CA AL MADALINEI: tipul ala era preot baptist si se flirta cu o enoriasa de vreo 3 luni de zile,..cand ii vine in minte ca ar fi bine sa o elimine pe nevasta-sa din ecuatie...si cand nevasta pleaca el o aduce pe aia in casa si se roaga amadoi.."'chipurile'' era evlavios de nu se poate ) mai cunoastem unul la fel cu 'texte'..) ..// intr-o noapte o omoara pe nevasta, dar face sa para ca s-a sinucis(s-a spanzurat)...ba inca era si mesaj de adio..( cica el de la o vreme o tinea numai cu somnifere deoarece ea era depresiva exact ca in cazul madalinei) Ala a povestit amantei tot absolut, i-a zis si felul cum a omorat-o, ca a sufocat-o cu perna dupa ce ii daduse intr-un pahar cu ceva acel somnifer, pt. ca ea sa nu aiba forta sa riposteze...// exact ca la madalina s-a redeschis cazul si s-a facut autopsia, au descoperit ca murise prin asfixie mecanica si apoi,...mai era nevoie doar de un martor ,...de cineva care sa spuna in fatza instantei ca el avea si o alta parte intunecata, ..(lumea il stia de 'baiat bun', ca stia sa pastreze aparentele....CINE L-A TURNAT?? CHIAR **** !!! acea femeie a zis ca nu putea sa nu spuna adevarul !!! era cu el in sala si el auzea cum ea spunea acele lucruri despre el !! ~~~ bineinteles ca l-a luat pe 'nu'' in brate, insa completul de judecata s-a retras si au conchis ca e vinovat si i-au dat pedeapsa sa petreaca tot restul vietii la inchisoare !! ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~DOAMNE-AJUTA, BINE CA A HOTARAT SORIN ILIOAIA SA VORBEASCA !! SA TE TINA DUMNEZEU OMULE SA AJUTI OAMENII LEGII SA FACA DREPTATE IN ACEST CAZ SI SA TE REABILITEZI DEFINITIV SI IREVOCABIL DUPA CUM AI DECIS !!! TINE-O TOT ASA!!
scris de CARMEN la ora 00:59 in data 12.08.2011
Sa stiti daca tu ca om nu te poti intelege cu un semen de-al tau, nu te grabi sa-l catalogehezi ca anormal si chiar bolnav psihic.. Cineva de prin comentarii spunea ca MM avea probleme de comportament,, comportament ,care poate lui PM i se parea anormal, dupa normele lui de educatie si perceptie cum ar trebui sa fie o sotie vedeta.Poate pentru altcineva mai descuiat la minte n-ar fi parunt comportamentul unei artiste anormal..... mariajul intre MM si petru s-a observat ca a fost de forma, ei au incheiat niste conventii verbale, care credeau ca sunt de ajuns, dar ca caractere nu aveau nimic comun, oameni total diferiti veniti din lumi diferite!!!!si chiar ca artisti, dar si ca convingeri religioase. Iar greseala de neiertat a lui petru e ca a incercat sa umble anume in acest nepermis loc ,foarte sensibil ... credinta!!! ZICE EL: am incercat s-o apropii de dumnezeu!!!!! Suna frumos!!! dar si periculos!!!pentru ca MM NU ERA UN ADOLESCENT DAR O FEMEIE MATURA!!! nu era nevoie de o apropia de dumnezeul lui, dar poate trebuia sa-i respecte convingerle ei...
scris de NUMELE la ora 00:34 in data 12.08.2011
ehe he!!!just me, pe PM, il duce bibilica si inca bine,numai ca-l duce doar in directia in care el si-a dorit....intrebarea e de ce MM a stat cu un asa sot? dar tocmai ca nu a dorit sa stea , de asta si s-a intamplat ce s-a intamplat,,, tu nu ai auzit ce au zis parintii ei? ca pana la casatorie PM era baiat de baiat, bucata din familia lor, chiar il aveau la inima,,, dar dupa casatorie s-a schimbat brusc. si cum gandesti tu ca la nici un an de la casatorie MM dorea sa intre intr-un divort,? a tot asteptat sa vada daca este sau nu mai este chip de convietuit cu el, oricum cateva luni de la nunta cand a inceput sa-si arate coltii erau putine ca sa-si de-a seama ce se petrece defapt. Dar pana la urma ea le-a zis parintilor ca sa fie pregatiti ca ea va divorta si a doua oara, era hotarata,,, si tocmai asta a costat-o viata,,,, au inceput sa-i picure cate ceva prin bauturi , ca ea numai stia ce-i cu ea , si normal ca s.a gandit ca e blestemata, iar el si-a rasuflecat manecele s-o ajute sa scape de blesteme,,, Si a ajutata-o ,a bagat-o in mormant ca doar acolo blestemele nu mai au putere,.JUST ME,comportamentul lui dupa moartea MM , te face sa crezi ca nu-l duce bibilica?pe mine ma duce la gandul ca el a premeditat tot, in detaliu moartea ei,, stiu ca nu va vine sa credeti dar ei au omorat-o direct sau indirect nu conteaza, dar viata ei a depins doar de el!!!!si maica-sa
scris de CATALINA la ora 00:09 in data 12.08.2011
PM, iertata sa ne fie neputinta de a te intelege. Eu as vrea sa te inteleg, sa te compatimesc, ca fiinta umana , dar nu pot, ceva imi ciocaneste in minte , ca nu ai cum intelege pe acest om.Cum ai procedat tu si ce ai facut din viata Madalinei,nu ai nici o scuza, , ca n-ai stiut . ca n-ai putut!!! Doar nu ai vrut ca ea sa traiasca, daca doreai mama la copil , ea era si azi. Stiti ce ma gandesc eu adesea,, de ce barbati ca PM, si ca altii care stiu doar sa nenoroceasca, se mai si casatoresc?cand pot trai singuri bine mersi, si sa nu sa se umple de pacate.Cum sa fii tu compatimit, ca te-ai si speriat, te-a afectat scena mortii ei, cand aceasta scena tu ai regizat-o , tu ai gandit-o,,, E de groaza,,,e mai de groaza ca un film de groaza,,,, Daca intr-adevar MM avea probleme , nu ai avut nici un drept s-o izolez si sa te dai priceput ca ti-i situatia sub control , cand tu nu te pricepeai nici cat o ceapa digerata... E jalnic cum de s-a ajuns aici, mai intai cine tie ti-a spalat creierii cu atata ocultism in tine, in primul rand ala e vinovat si apoi tu la randu-ti ai inceput de zor sa rozi in creierul Madalinei. Ascult aici inregistrarea lui Marian , care spune cum le bagai la toti in cap despre aceste blesteme,,despre facaturi si dezlegari pana si pe MIhaita doreai sa-l amesteci in descantecele astea,,, si sunt foarte curioasa sa stiu, tu chiar crezi in asa ceva, sau doar doreai sa-ti atingi un scop vazand ca MM CHIAR SE TEMEA DE UN EVENTUAL BLESTEM? dar se pare ca nu crezi tu in acestea facaturi, ca vad ca te-ai pus pe huzurit repede, te-ai folosit de aceste procedee doar s-o distrugi pe MM.
scris de DEZVALUITORUL - tu esti puiukul ASASIN DE MAME, NU? SAU DE CE SA ''ASCULTAM'' de tine?...VAI DE STEAUA TA! la ora 00:08 in data 12.08.2011
scris de MERITA ASCULTAT la ora 02:03 in data 11.08.2011 ADIO, MADALINA MANOLE ....YOUTUBE
scris de just me la ora 00:04 in data 12.08.2011
La multi ani lui Mihaita ,multa sanatate si tot ce e mai bun pe lume!As dori ca ceea ce s-a intamplat cu matusa lui pe care stiu ca a iubit-o enorm(si invers)sa fie singurul lucru oribil care sa i se intample in viata!Marian,nu as vrea sa te supar,te cred din tot sufletul meu ca plangi cu toata fiinta ta ,ca suferi ca un caine si ca ti-ai dori ca Madalina sa vina inapoi insa nu pot,nu reusesc sa inteleg ura.Aceasta ura te va distruge,te va consuma,te va epuiza total si nu e bine pentru ca ai un dragalas de crescut.Te-as ruga sa fii mai rabdator(cu rabdarea treci marea),mai calculat si poate putin mai tare decat esti acum....si te-as mai intreba ceva:daca a-i putea sa dai timpul inapoi nu-i asa ca ti-ai lua sora in brate si ai duce-o la medic sau acasa la voi ferita de sotul ei daca asta era problema?Raspunsul e la tine si la multi dintre noi.Imi pare nespus de rau pentru ce s-a intamplat,nu pot exprima in cuvinte ce trairi am avut in lunile de dupa moartea Madalinei desi nu sunt ruda si nici fan macar n-am fost tocmai de asta pot sa incerc sa-mi imaginez ce a fost in sufletul vostru,al familiei si chiar nu pot sa inteleg de ce a stat Madalina cu asa un barbat daca era asa cum spuneti voi?Nu-nteleg si de asta nu pot sa-l acuz decat moral dar nu atat de moral incat sa faca puscarie.Eu cred ca pe PM nu-l prea duce bibilica si din cauza asta sora ta nu a fost salvata dar nici nu pot sa-l banuiesc de crima.E absurd.Iti doresc multa putere de lupta (daca tu cunosti alt adevar),multa sanatate intregii familii si inca o data LA MULTI ANI lui Mihaita!Sper sa nu te superi pe mine!
scris de krys la ora 21:16 in data 11.08.2011
poate acest puiuk are legaturi cu rachetii,mafia din moldova sau de unde or fi ,de este el asa bazat ca scapa cu basma curata.........ar trebui investigat tot trecutul acestui criminal si al familiei lui......offffff ca nu i mai inkide o data pe acesti criminali nemernici....cred ca au torturat o psihic mai rau ca picatura chinezeasca........aha da da asa le as face la criminalii astia doi i as inchide intr o camera mika si intunecata si le as pune picatura chinezeasca pana i ia dracii ,pana spun tot cu lux si de amanunte ce i au facut Madalinei,cum au chinuit o saraca......se pare ca,chinul Madalinei a inceput de cand si a semnat actul de casatorie,pardon sentinta la moarte cu acest criminal psihopat.MAH PUIUK CRIMINAL CAT CREZI TU CA O SA TI MAI MEARGA?????TIE SI LU MATA???NU MULT iti spun eu....sfarsitul va este aproape..ar fi bine ca toti cei, ce stiu orice,chiar si un amanunt care la prima vedere ar parea irelevant,sa spuna tot ce stiu ,vad in legatura cu aceasta familie de criminali pentru ca numai asa vor fi puse ,toate informatiile in ceea ce i priveste pe ei si moartea MM,vor fi puse cap la cap ,ca un puzzle si i vom demasca pe acesti criminali sa i trimitem unde le este lokul .......LA PUSCARIE!!!
scris de NUMELE la ora 21:15 in data 11.08.2011
De ce credeti oameni buni ca e atata tulburarea in ciuda indemnurilor sotului mult iubitor ''de a o lasa sa se odihneasca pt a nu-i patamemoria''?!De ce oare????Va raspund tot eu....pt ca sufletul ei nu si-a gasit linistea dincolo.Pt ca n-a fost dorinta ei de a pleca dincolo ci dorinta sotului si-a ma-sii inclusiv dorinta curvei de sandica georgeta care-l astepta la cotitura pe acest nemernic.Madalina,sufletul ei de fapt va avea liniste doar atunci cand se va face dreptate,doar atunci cand va avea parte de o slujba crestineasca pt ca ea a fost omorata nu s-a ''sinucis'' cum incearca de mai bine de un an de zile sa ne convinga acest vanator feroce de averi !!!!!Cand se va face dreptate iar calaii vor plati cu inchisoarea pe viata pe ce i-au facut MM,cand copilasul ei nevinovat va fi redat familiei ei de unde a fost furat,cand acolitii care au participat sau au inlesnit crima si aici includ pe vraciul-cioclu,ciprian iuda si tarfoiu' care nu se mai dezlipeste de acest criminal vor raspunde cu ani de puscarie pt faptele abominabile la care au luat parte...atunci,abia atunci sufletul MM va avea parte de usurare si isi va gasi linistea...ea nu se poate odihni la comanda lui petru.....
scris de DEZVALUITORUL & TINETI CADENTA cu acest puiuc,''dragi'' procurori, TINETI PASUL, ZAUUUUUUUUUUUUUUUU !!!!!!!!!!!!!!!!!!!! la ora 20:59 in data 11.08.2011
CRIMINALUL SE INTOARCE INTOTDEAUNA..............LA LOCUL FAPTEI, SE MAI ZICE,......... INSA, PENTRU acest puiucel de GALLINA BLANCA, nici nu mai este nevoie de asa ceva, DEOARECE, el, puiucelul, STA ORICUM IN CASA SI IN ''PERIMETRUL'' LOCULUI UNDE A SI INFAPTUIT - ABOMINABILA CRIMA CU PREMEDITARE -, asa ca............nu-l mai ''BLAMATI'' SI nu-l mai ARATATI CU DEGETUL CA FIIND ''ARTIZANUL'' ACESTEI ''BIJUTERII'' DE ''PSEUDO-SINUCIDERI'' CE S-A LASAT CU ''HAPPY END'' pentru elllllllllll, puiucellllllll ...si mai apoi, cand a fost DIBUIT, CU ''HAPPY HOUR'' la acest mar-luta tare-n p.ta,............asa ca!.........P.S.TINETI ''CADENTA'' do(m)-nilor procurori, TINETI ''CADENTA'' CU acest puiucel, ca de nu, il veti pierde prin ''hatisurile'' stufoasei voastre legislatii DE TOT RASUL, ''fratilor''...........''PATATILOR''....& VINOVATILORRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRR !!!!!!!!!!!!!!!........................P.S. TE PUP PE SUFLET.................M-A-D-A -L-I-N-A
scris de NUMELE la ora 20:48 in data 11.08.2011
DEZVALUITORULE!!! de fapt dezvaluitorul va fi Sorin,el e unica persoana din afara familiei , care a venit in contact cu puiucul, dupa moartea MM, care doreste sa vorbeasca , in rest nimeni, nu a vazut si nu a auzit nimic, chiar asa sa fie? chiar vecinii lor nu au vazut si auzit nimic? de ce nu au curajul sa vorbeasca?Cine e defapt acest PM? cu ce grupari interlope sau mafiote e legat? Faptul ca a zis ca pune el doi moldoveni de ai mei sa o reduca la tacere pe cea batrana, arata ca e capul unei grupari criminale.
scris de DEZVALUITORUL & ADEVARUL ADEVARAT SPUS DE SORIN ILIOAIA + SCOPOLAMINA PENTRU acesti 2 ASASINI DE MAME (petru mircea + mamitu' lui) la ora 19:58 in data 11.08.2011
De la DEZVALUITORUL pentru SORIN: daca tot s-a tot DEMONSTRAT pana acum faptul DE NECONTESTAT PRECUM CA acest ASASIN DE MAME + mamitu' lui, ''graiesc'' si ''ciripesc'' NUMAI MINCIUNI, EU UNUL, CRED CA IDEEA CU CARE AI VENIT TU SI ANUME, DE AL FACE pe acest puiuk de GALINACEU EXTREM DE MITOMAN, LA A SPUNE ADEVARUL CU ''NEPRECUPETITUL'' AJUTOR AL ***SCOPOLAMINEI***, EXACT ASA PRECUM SI GESTAPOUL WHERMACHTULUI, SE FOLOSEA DE ACEASTA SUBSTANTA PENTRU A AFLA ''DE BUNA VOIE'', TOT CEEA CE EXISTA CA SI INFORMATIE, IN CELULELE NEURONALE ALE VICTIMELOR LOR CU EXPRESA PRECIZARE PRECUM CA IN CAZUL DE FATA, NU AVEM DE-A FACE CU NISTE VICTIME CI CU NISTE FOARTE PERICULOSI ASASINI DE MAME, .........ESTE CAT SE POATE DE BINE VENITA. Deja, se poate observa precum ca ACEST POLIGRAF, ESTE FOLOSIT DIN CE IN CE MAI MULT(vezi cazul furtului de bijuterii, unde patronul magazinului respectiv, a fost testat cu POLIGRAFUL tocmai pentru a se afla DACA MINTE SAU NU IN PRIVINTA TALHARIEI) SI NU AR TREBUI SA MAI MIRE PE NIMENI DACA SE VA FOLOSI SI PE acest GALINACEU ASASIN + mamitu' lui cu toate ca, LA CAT DE ABIL ESTE IN A MINTII PE TOATA LUMEA, acest MONSTRU MITOMAN + CELALALT MONSTRU TOT MITOMAN SI CARE I-A DAT VIATA puiukului ASASIN DE MAME, TREBUIE CA MAI MULT CA SIGUR, AMANDOI CRIMINALII, SA FIE SUPUSI LA TESTUL ANTIMINCIUNA PE BAZA DE .......SCOPOLAMINA........NUMAI IN ACEST FEL SE VA PUTEA CA IN SFARSIT SA AFLAM SI ADEVARUL ADEVARAT DIN TOATA ACEASTA POVESTIOARA CU ''INGERASI RATACITI PE PAMANT'' SI MULTE, MULTE ALTE BAZACONII SI BRASOAVE CE TIMP DE MAI BINE DE UN AN DE ZILE, N-I LE-A TOT SERVIT acest GALINACEU ASASIN DE MAME, IAR NOI, IN OCHII acestui ODIOS CRIMINAL, AM FOST PRECUM PELICANII CARE INGHIT FARA A MAI MESTECA SI FARA A ''DEGUSTA'' IN PREALABIL, TOT CEEA CE INGHIT. NU DEGEABA SE TOT ARUNCA CU NOROI IN TINE (SORIN ILIOAIA) SI NU DEGEABA ACOLITII acestui ASASIN DE MAME, cauta cu DISPERARE, CA SISTEMATIC, SA TE DISCREDITEZE IN OCHII OPINIEI PUBLICE PRECUM CA NU AI FI DEMN DE INCREDERE, CAND DE FAPT NU SE VREA DECAT SA FI TINUT CAT MAI DEPARTE DE ACEASTA ANCHETA TOCMAI PENTRU A NU SE AFLA DESPRE TOATE GANDURILE CE-L ''MUNCEAU'' PE acest CRIMINAL PERICULOS DE PSIHOPAT, IN A O DEPOSEDA PE Madalina de averea ei prin OMOR, DECI, OMUCIDERE CU PREMEDITARE. CONSIDER CA, DACA PRINTR-UN ''MIRACOL'' acest puiuk ASASIN DE MAME, va scapa de BINEMERITATA PEDEAPSA, ATUNCI, LA MODUL CEL MAI SERIOS CU PUTINTA, NU VA MAI FI CAZUL CA IN PREALABIL, acest puiucel ASASIN DE MAME SA MAI FIE AMENINTAT , CI CU CEA MAI MARE CERTITUDINE,............SE VA TRECE DIRECT LA EXTERMINAREA FIZICA a lui (PUNCT-(.)). IATA ''dragule'' de tine, puiukule, CUM ARATA, PENTRU INCEPUT, O AMENINTARE VIRTUALA! Tocmai de aceea, EU VIN CU O AMIABILA PROPUNERE PRIN CARE POT PUNE SI PARIU CU ORICINE PE FAPTUL CA acest ASASIN DE MAME (petru mircea zis in mod CONSPIRATIV - puiucel), PENTRU A ARATA TUTUROR CA GRESESC PRIN PREA ASPRA JUDECARE A lui, AR TREBUI SA VINA SI SA AIBE O BINEVENITA CONFRUNTARE CU SORIN ILIOAIA, DAR NU VA AVEA CURAJUL SA VINA IN FATA LUI SORIN ILIOAIA SI SA-L INFRUNTE INTR-UN DIALOG CAT SE POATE DE TRANSPARENT DEOARECE NU ARE NICIUN ARGUMENT PLAUZIBIL IN A SE APARA DE TOTI OAMENII DE BINE CE-L ARATA CU DEGETUL CA el DIMREUNA CU MAMA-SA SUNT ...***UNICII***... CALAI SI ASASINI AI Madalinei....................P.S. TE PUP PE SUFLET.........M-A-D-A -L-I-N-A
scris de delia la ora 19:15 in data 11.08.2011
acest mircea petru a urmarit doar averea ei dar acum averea venea impreuna cu copilul ei n-a avut incotro si a acceptat si ingerasul nevinovat....de ce credeti ca l-au luat din timp la Botosani????Simteau ca MM vrea sa-i dea papucii lui petru asa ca au furat copilul si a inceput perioada de ''linistire'' a mintii MM cu droguri dar aveau grija sa nu-i dea si-n weekend ca sa poata sa conduca pana la ma-sa si inapoi...Acest malefic s-a jucat cu sanatatea ei asa cum s-a jucat cu sanatatea mentala a primei sotii...eu,ca om normal si cu judecata ma intreb cum de acest procuror nu s-a informat inainte de a da NUP ce fel de sot era acest puiuc?!Stia ca mai fusese casatorit si ca prima nevasta ajunsese dupa 3 luni de mariaj si bucurii din partea lui la nebuni,la Socola?????De ce nu a facut investigatii profesioniste inainte de a inchide dosarul????De ce l-a lasat sa scape liber ?De ce n-a ascultat marturiile celor care doreau si aveau sa spuna multe lucruri care puteau elucida aceasta ''sinucidere'' in care nu mai crede nimeni????Multe intrebari fara raspuns...pe ce baza o fi dat procurorul NUP nu stiu...pt c-a lasat o gramada de intrebari fara raspuns!!!!Acum va trebui s-o ia de la 0 pt ca toate declaratiile lui petru sunt lovite de nulitate....el nu mai e credibil pt c-a mintit pe toate planurile!!!!Sunt nerabdator sa vad de unde va pleca procurorul,culmea ,acelasi.....oare va ''primeni'' aceasta ''sinucidere'' sau va dori sa afle adevarul pe care-l intuim cu totii??????Ramane de vazut...Pana atunci multa sanatate parintilor MM,fratelui ei si de ce nu?!lui Sorin Ilioaia acest om,da--- mare om care a avut curajul sa vina si sa spuna lucrurilor pe nume!!!!!Doamne ajuta!
scris de Pt NUMELE de la 17:31 la ora 19:14 in data 11.08.2011
foarte bine ai scris! Averea trebuie pusa la adapost pt acest copilas, care va creste fara mama dar si fara tata, pt ca el va putrezi in inchisoare, cu mama lui ! Sigur ca parintii madalinei vor sa protejeze si copilul de criminalii de PM si Maria Mircea. Ei simt ca astia sunt criminalii, ei simt ca fata lor a murit de mana lor. Va inchipuiti ce simt si cand mai stiu si copilasul in mainile lor! Urata afacere au pus la cale PM si mama lui! Sa-i pedepseasca legea si Dumnezeu, ca nu e crestinesc sa omori si nici sa-i iei averea victimei. In ce chinuri o fi murit, saracuta de ea! Ne pare rau ca biata Madalina nu mai este, era frumoasa , inalta, cocheta, curata, nevinovata !
scris de NUMELE la ora 19:12 in data 11.08.2011
acest mircea petru a urmarit doar averea ei dar acum averea venea impreuna cu copilul ei n-a avut incotro si a acceptat si ingerasul nevinovat....de ce credeti ca l-au luat din timp la Botosani????Simteau ca MM vrea sa-i dea papucii lui petru asa ca au furat copilul si a inceput perioada de ''linistire'' a mintii MM cu droguri dar aveau grija sa nu-i dea si-n weekend ca sa poata sa conduca pana la ma-sa si inapoi...Acest malefic s-a jucat cu sanatatea ei asa cum s-a jucat cu sanatatea mentala a primei sotii...eu,ca om normal si cu judecata ma intreb cum de acest procuror nu s-a informat inainte de a da NUP ce fel de sot era acest puiuc?!Stia ca mai fusese casatorit si ca prima nevasta ajunsese dupa 3 luni de mariaj si bucurii din partea lui la nebuni,la Socola?????De ce nu a facut investigatii profesioniste inainte de a inchide dosarul????De ce l-a lasat sa scape liber ?De ce n-a ascultat marturiile celor care doreau si aveau sa spuna multe lucruri care puteau elucida aceasta ''sinucidere'' in care nu mai crede nimeni????Multe intrebari fara raspuns...pe ce baza o fi dat procurorul NUP nu stiu...pt c-a lasat o gramada de intrebari fara raspuns!!!!Acum va trebui s-o ia de la 0 pt ca toate declaratiile lui petru sunt lovite de nulitate....el nu mai e credibil pt c-a mentit pe toate planurile!!!!Sunt nerabdator sa vad de unde va pleca procurorul,culmea ,acelasi.....oare va ''primeni'' aceasta ''sinucidere'' sau va dori sa afle adevarul pe care-l intuim cu totii??????Ramane de vazut...Pana atunci multa sanatate parintilor MM,fratelui ei si de ce?!lui Sorin Ilioaia acest om,da mare om care a vut curajul sa vina si sa spuna lucrurilor pe nume!!!!!Doamne ajuta!
scris de NUMELE la ora 17:58 in data 11.08.2011
bravo !!scris de NUMELE la ora 12:13 in data 11.08.2011 ''Sorin, daca zici ca esti cu frica de dumnezeu, pai ceasul tau a sosit ,ca sa-ti reabilitezi imaginea de gainar si mic escroc ce ti-a intunecat viata pana acum...Acum ai sansa sa dovedesti ca esti om si sa vb numai adevarul si sa dai o mana de ajutor penrtu demascarea criminalilor!!!Tu ai platit pentru faptele tale, de aceea trebuie sa fii ferm si sa-i faci sa platesca si ei, ca doar esti barbat destept si ai vazut cu ochii tai cum a foat talharita si batjocorita si furata Madalina,,, asta nu are dreptul sa se numeasca sot, el e cel mai mare dusman al MM , nu sot, el a avut-o dintotdeauna pe sandica purcica, iar Madalina a fost o victima.... IN MEMORIA EI si pentru ca ti se ierte tie pacatele infrunta-i fara frica!!!''
scris de NUMELE la ora 17:48 in data 11.08.2011
DAR CE, EL E STANGACI??...ma refer la vanataile ei ..
scris de NUMELE la ora 17:45 in data 11.08.2011
BRAVO !! CEL CE A SCRIS ASTA MERITA APLAUZE !!! scris de NUMELE la ora 11:58 in data 11.08.2011 ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~'' Acest om PETRU MIRCEA, nu a a fost nici o secunda sotul legitim si de drept al Madalinei, eu un escroc, un infractor care s-a infiltrat in sanul familie MANOLE cu scolpul bine determinat s-a o distruga,, si sa puna mana pe averea Madalinei... Madalina a fost furata si talharita ca in codru, a fost batjocorita si umilita un propria-i casa. Oare nu se vede ce comportament sifadator de mare mafiot, care ameninta pe toti are?Ce ar mai trebui sa faca omul asta ca sa-l inchideti? sa-i omoare si copilul? si pe parintii ei? ce asteptati?sa moara si parintii ei?''
scris de NUMELE la ora 17:31 in data 11.08.2011
familia madalinei nu vrea averea fiicei lor pt. ei personal, ci pt. a o smulge din mainile rapace ale lui petru mircea care este si banuit de crima !! // ei vor sa stie ca acei bani sunt undeva ''pusi bine'' pt nepotul lor, si ca in viata lui, acest copil, daca tot traieste fara mama si nu va avea parte de acea iubire, macar sa fie o consolare pt. el suportul material,..care nu este de dispretuit, daca este castigat din muca cinstita si valoarea artistica a mamei lui !! ESTE DREPTUL COPILULUI SA BENEFICIEZE DE ACEI BANI !! DACA TATAL VA FI INCHIS PT. CRIMA, FIUL MADALINEI VA DECIDE LA MAJORAT CUM VOR MERGE NISTE SUME SI SPRE CEI CE SUNT DIN FAMILIA MAMEI LUI, ASA DUPA CUM MAMA LUI A VRUT !! // OARE NU ACEASTA CEA MAI BUNA VIZIUNE A PROBLEMEI CU AVEREA ARTISTEI???
scris de VIKY la ora 15:05 in data 11.08.2011
Sorin lasa-i sa te faca "troaca de porci", ca si pe noi ne face. Este singura lui arma. Ignoral si prin asta il lovesti mai mult. Nu intra in jocul lui ca noi stim ce "binecuvantari" primeam de la el,si eu in mod special . M-am obisnuit cu ele asa cum te obisnuiesti cu un lucru, si pe urma il arunci la gunoi. Daca esti de partea adevarului suntem alaturi de tine.
scris de Natalia la ora 15:05 in data 11.08.2011
Sorin, imi pare foarte bine ca mi-ai raspuns. Eu nu am de unde sti ce fel de om esti tu, ai perfecta dreptate ca am auzit de tine doar din presa, eu nici macar nu sunt din Romania, sunt din Basarabia, imi cer mii de scuze ca te-am facut gainar, dar am vrut sa subliniez ca in Romania cine fura o gaina face ani multi de puscarie, si cine fura averi asa ca PM, si mai si da in cap si omoara este liber bine merci!! Sincer si familia mea a avut de a face cu justitia romana, fostul meu sot cetatean roman, pentru niste amarati de 5000 de dolari, categorisiti ca evaziune fiscala, a fost urmarit penal peste 10 ani de zile,suma care el oricand ar fi platit-o, dar pentru ca procesele in Romania, se amana pe ani in sir, nu a mai rabdat si a fugit din tara, sfatuit de avocat sa nu mai apara , a fost judecat in lipsa, i-au dat 3 ani, dar de fiecare data cand el dorea sa rezolve in sfarsit aceasta problema, ca bani avea sa plateasca , avocatul il sfatuia sa stea linistit acolo unde este, ca daca apare ii mai aduga ani, dar si prejudiciul il indexau de era sa se ajunga la mult mai mult decat 5000 de dolari... pai pentru acesti 5000 de dolari a fost urmarit peste 10 ani undeva 12 ani,,, ii tot veneau citatii acasa,,, intotdeauna m-am intrebat cum de cei care au devastat banci, fonduri de investitii de milioane sunt liberi si nimeni nu-i urmareste? Deci asta am vrut sa subliniezi ca doar cei ce fac fapte mai mici sunt piedepsiti, si mie imi pare sincer rau, ca si tu ajunsese-i in postura asta , sa te dea de mare escroc, alde PM , pentru 1000 de roni... si el ca s-a insurat din interes si a terminat-o pe MM in cateva luni, e liber, si cu pofta de viata, si mai si ameninta pe toata lumea ,care incearca sa lamureasca lucrurile.Inca odata suze si o zi buna in continuare.
scris de NUMELE la ora 14:35 in data 11.08.2011
Rodica, si chiar sa doreasca si averea Madalinei, ce e rau in asta? vor ei ceva ce este a lui Petru Mircea? din munca lui , sau rufele lui?dar tot ce a fost a MADALINEI, trebuie sa ramana lor familiei ei si a copilului, MP cade din aceasta formula , pentru ca e un intrus, un impostor, un escroc sentimental, si mai trebiue sa dovedeasca ca nu el a omorat-o si ca copilul e a lui,,, cred- ca acel copilas nu este a lui ,pentru ca e consceput inainte de casatoria cu el,,, iar el este steril,nu face copii, altfel ar fi avut pana la 40 de ani, daca fata Sandicai nu-i a lui, el alti copii nu mai are, copilul MM nu este a lui. MM era de moda veche a vrut ca copilul sa creasca intr-o familie normala mama -tata si nu concepea ca sa fie un copil fara tata, si s-a bucurat enorm cand a vazut ca acest escroc sentimental, nu a avunt nimic de obiectat ca copilul nu-i a lui, pentru ca lui ii convenea de minune ca prin acel copil sa parvina,,, El nu a avut pentru Madalina, ganduri, si intentii curate,el o avea pe sandica, iar Madalina era victtima perfecta, si lovitura vietii lui, ce defapt a si dovedit!!!!
scris de Ro la ora 12:53 in data 11.08.2011
Mincinosul asta criminal, Petru Mircea cel Ne-Bun a declarat imediat ca ar fi luat Madalina niste medicamente. Au gasit-o aia de la Salvare in stop cardio-respirator, iar aia de la Med. Legala in rigor mortis ( rigiditate cadaverica instalata dupa 3-4 ore cel putin de la survenirea mortii). Contradictie iar. declara criminalul ca a luat probabil medicamente, dar vazuse doar ca are capul spart!!!! De ce n-a banuit ca a murit lovindu-se la cap? De ce a declarat ca probabil a luat medicamente, cand mirosea atat de puternic furadanul? Cum a putut ea inghiti atata furadan, 400 ml, sa mai si verse intai alta cantitate inghitita, cand se stie ca furadanul produce paralizie imediata? De ce era lovita la tampla si obrazul opuse loviturii la cap? Niste pumni au proiectat-o cu capul in directia exact opusa fortei aplicate?
scris de Rodica la ora 12:29 in data 11.08.2011
Madalina a crescut educata in spiritul respectului fata de familie, traditii si sarbatori petrecute in familie, veselie, cadouri, tort. Isi ajuta familia pentru ca ea dispunea de bani , facuti cu talentul si munca ei. Acest PM ,care a reusit s-o pacaleasca, se vede clar ca a urmarit averea ei. Asa cum a vrut si de la 1-a nevasta , pe care a bagat-o la psihiatrie numai in 3 luni de convietuire conjugala ! PM plaseaza comentarii peste tot ca Fam Manole e ahtiata dupa averea MM. Dar ei nu au nevoie de nimic, isi plang durerea si vor sa protejeze interesele nepotelului lor. Si mai vor sa stie cum a murit Madalina lor! E firesc ce vor ei! Dar jegosul asta gras si dezgustator, de ce sta in averea MM? Cu ce drept? N-are dreptul la mai nimic din ea, ca el e un parazit ratat si acum, el nu-si creste copilul si nu se intretine singur!
scris de SORIN la ora 12:26 in data 11.08.2011
Multi m-au categorisit dupa cele mediatizate de mass media dar cei care ma cunosc indeaproape stiu ce fel de om sunt si de aceea nu-mi este rusine ca am fost inchis.....Nu am fost nici gainar nici mic escroc pentru ca am avut permanent bani anturajele mele m-au dus acolo....In 1990 dupa revolutie cand multi nu stiau bine sa arate romania pe harta aveam 210 mii lei care era echivalentul a 3 masini pe vremea aia si electronica pe care o stapanesc foarte bine mi-a adus o gramada de bani dar multi care au auzit ca am fost inchis au spus ca sunt escroc sau mai nu stiu eu ce si chiar nu ma intereseaza pentru ca stiu cum sunt eu ca om
scris de SORIN la ora 12:17 in data 11.08.2011
Nu stiu cine esti dar te semnezi cu NUMELE oricum am onoare si sunt de cuvant chiar daca am fost retinut sunt cu mult mai corect si cinstit fata de multi oameni asa ca stai linistita ca nu ma voi lasa si toti banii din lume nu ma vor face sa nu spun ceea ce stiu
scris de NUMELE la ora 12:13 in data 11.08.2011
Sorin, daca zici ca esti cu frica de dumnezeu, pai ceasul tau a sosit ,ca sa-ti reabilitezi imaginea de gainar si mic escroc ce ti-a intunecat viata pana acum...Acum ai sansa sa dovedesti ca esti om si sa vb numai adevarul si sa dai o mana de ajutor penrtu demascarea criminalilor!!!Tu ai platit pentru faptele tale, de aceea trebuie sa fii ferm si sa-i faci sa platesca si ei, ca doar esti barbat destept si ai vazut cu ochii tai cum a foat talharita si batjocorita si furata Madalina,,, asta nu are dreptul sa se numeasca sot, el e cel mai mare dusman al MM , nu sot, el a avut-o dintotdeauna pe sandica purcica, iar Madalina a fost o victima.... IN MEMORIA EI si pentru ca ti se ierte tie pacatele infrunta-i fara frica!!!
scris de NUMELE la ora 12:09 in data 11.08.2011
Sorine, fa-ti un punct de onoare din a spune tot adevarul pe care il stii si de a scoate toate probele audio si video pe care le ai ! Eu sunt convinsa ca fiecare dintre noi avem o misiune pe pamant . Poate ca misiunea ta tocmai asta este, sa ajuti sa se faca lumina in moartea suspecta a MM ! Toti gresim in viata, traim experiente diferite, dar prin ele ne maturizam , ne dezvoltam . Arata ca tu esti un om care a evoluat si care le va da o lectie celor care s-au ocupat cu "sinuciderea"Madalinei!
scris de SORIN la ora 12:06 in data 11.08.2011
ANCA multumesc deasamenea si tie pentru incurajari si incredere eu nu va voi dezamagi pentru ca deja m-au starnit cu amenintarile pe care le-am primit,iar eu nu am frica decat numai de D-zeu.Chiar daca am fost inchis nu-mi este rusine pentru ca nu am dat in cap la nimeni,si nu sant nici criminal ca alti.......o zi buna
scris de NUMELE la ora 11:58 in data 11.08.2011
alo justitia!!!! bre procurorule MOLDOVAN!!!cimpanzeul asta paros, a amenintat asa: pe parintii MADALINEI, in special pe mama ei, ca pune doi moldoveni de-ai vostri s-o disfiinteze, pe jurnalistul C.Levant, l-a sunat pe la trei dimineata sa-i spuna iarasi sa se linisteasca ca il disfiinteaza, iar cand aceasta amenintare s-a facut publica , dementul a zis ca era vorba de disfiintare profesionala nu fizica,,, stie s-o de-a de gard bine,,, iar acum auzim ca si SORIN primeste amenintari, care ar fi bine sorine sa le ai inregistrezi,,,, d-le PROCUROR fiind in breasla cum crezi ca se numesc acei oameni care lanseaza amenintari la adresa altora cand sunt incoltiti? oare nu intrelopi, mafioti, sau criminali? cum ai putut mata om al legii sa lasi liber un astfel de specimen atat de periculos, care e legat si cu lumea drogurilor si a substantilor otravitoare intrezise? Chiar nu miroase nasucul dumitale ca caine de vanatoare ce ar trebui sa fii , ca ai de aface cu un escroc sentimental si un criminal cu sange rece? Acest om PETRU MIRCEA, nu a a fost nici o secunda sotul legitim si de drept al Madalinei, eu un escroc, un infractor care s-a infiltrat in sanul familie MANOLE cu scolpul bine determinat s-a o distruga,, si sa puna mana pe averea Madalinei... Madalina a fost furata si talharita ca in codru, a fost batjocorita si umilita un propria-i casa. Oare nu se vede ce comportament sifadator de mare mafiot, care ameninta pe toti are?Ce ar mai trebui sa faca omul asta ca sa-l inchideti? sa-i omoare si copilul? si pe parintii ei? ce asteptati?sa moara si parintii ei?
scris de SORIN la ora 11:58 in data 11.08.2011
PUI PUI PUISOR,vai de capul tau nici nu am cuvant in vocabularul meu sa te jignesc pe cat meriti,oricum D-zeu iti va da dupa inima iar eu nu ma voi lasa.... Indiferent de amenintarile tale si ale JEGOSULUI de catel pe care-l tii dupa tine IUDA CIPRIAN ANTOHI nu ma voi lasa. Voi sunteti prea mici pentru un razboi asa de mare,eu am frica numai de D-zeu si atat si incredere in justitie ca pana la urma vei plati cu varf si indesat. ....Apropo daca ajungi la MITITICA sa ai grija sa nu scapi sapunul jos oricum vei ajunge DAMA DE COMPANIE
scris de anca la ora 11:52 in data 11.08.2011
ai mare dreptate viky , pai face si el sarmanul ce stie mai bine cu mamuca priceasna sa faca ingerasi sufletele pereche . va dati seama ce dementi sunt daca siu fost nevasta a stat doar 3 luni cu el si pe urma a luat drumul psihiatriei ... niste dezaxati , oricum sunt sigura ca astia de la socola v-au pastrat niste patucuri babane pt c******e voatre balsoaie sa faca niste experimente pe creierul vostru mic asa ca la sobolani . vai deja mi-e "fricuta" de deranjamentul adica pardon dirijorul puiuc si de amenintarile lui poate pune "militia" pe urmele noastre su SRI -ul , ne lasi cu vrajeli deastea de adormit kinderii , asa cum tu vezi in orice comenatriu de al nostru doar "marian , marian" si noi te vedem in orice aberatie scrisa de acolitii tai asa ca pa si pusy honey bunny !! Sorin am incredere in tine, nu te judec insa sperca vei marturisi adevarul si ca nu-ti vei bate joc de sufletele acestor oameni indurerati !!
scris de SORIN la ora 11:39 in data 11.08.2011
Buna VIKY nu stiu cine esti dar iti multumesc pt tot sprijinul si vorbele frumoase care le-ai spus despre mine iar eu va asigur pe toti cei care o iubiti in continuare pe MADALINA ca nu ma voi lasa indiferent de amenintarile primite ....EU AM FRICA NUMAI DE DUMNEZEU....
scris de VIKY la ora 11:04 in data 11.08.2011
Pe langa amenintari, stie doar sa trimita suflete la "vegheat". Ne-a amenintat si pe noi numai ca este foarte greu sa ajunga la noi. Ar trebui sa bata pamantul in lung si lat sa ne gaseasca. La amenintat si pe d-ul LEVANT la emisiunea caricaturi de protv. Si acolo a scos o "perla" care probabil a trecut neobservata: "va dati seama ce este in sufletul meu, eu si mama mea, care am trait drama pe VIU???. Ei, aici este puiucule. O drama o traiesti pe VIU cand esti langa acea persoana in momentul de fata. Si parintii Madalinei si noi am trait drama in dimineata de 14 iul, dar nu am trait-o pe VIU ca nu am fost langa ea cand si-a dat sufletul. VOI a-ti fost . Este al 5-lea adevar care il spui, dar culmea toate te incrimineaza. Cand ma intorc o sa-ti amintesc acele adevaruri. Acuma nu am timp. Pe curand.
scris de fan madalina manole la ora 10:17 in data 11.08.2011
AMENINTARI?DE LA "fam.mircea"?CE AR PUTEA SA-TI FACA?SA-SI PUNA SECURISTII SA TE OMOARE?NU AU NICI O PUTERE ASUPRA TA.NU OR FI EI MAI TARI CA DUMNEZEU.
scris de sorin la ora 09:54 in data 11.08.2011
salut Mariane cerei tatakui tau nr,meu de telefon sa vb k mine dar trimite un msj inainte sa stiu k esti tu k nu raspund k am primit deja amenintari....
scris de anca la ora 09:52 in data 11.08.2011
acest puiuc trebuie sa plateasca , exista un Dumnezeu deasupra si traiesc cu convingerea ca va face dreptate , cum poate acest tembel sa spuna ca acesti oameni disimuleaza durerea ??? bai omule tu ii auzi cum vb depre madalina si cata durere au oamenii astia stransa in sinea lor?? ti se pare tie ca se smiorcaie ca tine ca cucuvele pe la toate televiziunile unde mergi insotit de mapeti ca si tine ca gigi plata in vant, majordomul ciprilica si purceaua dezaxata ??? tu ce faci individule pe unde mergi doar te limitezi la a acuza si sfasia inima si constiinta acestor oameni ... sa-ti fie rusine gibonule . Marian esti un om sensibil si asta am vazut-o cu totii , iti iubesti sora , familia si parintii mai presus de tot , m-ai impresionat enorm cu tot ceea ce ai spus despre sora ta " A FOST AL DOILEA dUMNEZEU PT MINE" ... cuvintele nu-si mai au sensul , puiucii galinacei vb de iubire si dragoste pt madalina .. poate pt averea ei mai degraba , nesimtitii au tupeu in ei nu gluma , maltratata de parintii ? poate de voi hapciupaliticilor schizofrenici ... RUSINE NEAMULUI MIRCESCU !!! marian esti asemenea madalinei un om cald si sensibil ... DUMNEZEU sa va intareasca familia si sa va ajute iar vinovatii sa plateasca !!!
scris de VIKY la ora 07:34 in data 11.08.2011
Dreptatea, este in mainile celor care fac... nedreptati (justitia). Pana nu se fac schimbari in justitie, romanii nu prea au sanse de izbanda indiferent ce proces ar fi. In primul rand trebuie eliminata incompetenta, coruptia si nepotismul. Nu au ce cauta intr-o institutie care TREBUIE sa lupte numai pentru adevar. Poate cazul MADALINA MANOLE va deschide ochii celor care au obligatia sa faca aceste schimbari. Greselile care sau facut in cazul MM au intrecut limita gandiri logice. Daca o iei de la inceput, timp de un an, "greselile"care sau facut nu poti sa le pui decat pe seama coruptiei,incompetentei si nepotismului. Sau tras "sforile" pana sau "rupt". "Ruptura" este redeschiderea dosarului. Dar daca prin absurd, se va incerca "reinnodarea" acestei sfori , singura solutie este...exteriorul. Nu cred ca se doreste asa ceva, indiferent cine,cand si cum au tras acele "sfori".
scris de NUMELE la ora 06:28 in data 11.08.2011
Draga frate al Madalinei am ascultat cu atentie cele spuse de tine domnului Levant si m-a miscat profund...As veni cu multa dragoste sa va sustin in tara,la un proces public dar din pacate locuiesc tare departe de tara....se poate vedea si pe server dealtfel insa cu sufletul sunt si raman mereu alaturi de dvs.Tragedia dvs m-a marcat profund...am fost socata in ziua de fapt in noaptea cand am aflat de moartea MM!!!!Nu-mi venea sa cred....pe urma am ascultat interviurile imbecilului care i-a facut felul si am vazut imediat ca n-a fost deloc o sinucidere ''nevinovata'' asa cum sustine acest criminal ci...dimpotriva o crima odioasa!!!!Pe urma comportamentul lui de om vinovat,agresivitatea lui mi-au reconfirmat ca MM nu s-a sinucis ci a fost trimisa fortat la vegheat...apoi vizita parintilor la vila pt a vedea nepotelul m-a infuriat impotriva acestui jegos sinistru....nu mai vorbesc de cuvintele lui cu aruncatul ciocolatei peste gard sau cu dormitul mamei dvs pe sub gard care au pus capac rabdarii omenesti!!!!Si cu toate acestea el e liber,are toata munca MM la dispozitie pe care o toaca pe bodyguarzi si curve...unde-i dreptatea in Ro,ma intreb?!Unde?????????Cine poate sa raspunda acestei intrebari??????
scris de MERITA ASCULTAT la ora 02:03 in data 11.08.2011
ADIO, MADALINA MANOLE ....YOUTUBE
scris de RING la ora 01:59 in data 11.08.2011
poatati si voi cite un videoclip de al ei,...... ca MERITA...... la cit material aveti de pe urma acestei tragedii. AM ASCULTAT VIDEOCLIPUL , DE PE YOTUBE......CUTREMURATOR.......PAULI S
scris de alaturi de voi la ora 01:36 in data 11.08.2011
multa putere marian. la multi ani mihaita....pauli spania
scris de NUMELE la ora 01:21 in data 11.08.2011
Emotionant... fiti tari in continuare, am toata admiratia pentru decenta, rabdarea si bunul simt care le aveti in lupta cu acest nemernic. Am cautat iar pe internet, printre articolele de anul trecut si am gasit de unde s-a inspirat puiu-cucu cand a spus ca este un blestem stramosesc. http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/tatal-cantaretei-isi-striga-disperarea-oameni-buni-ajutati-ma-dati-mi-copilul-inapoi-114081.html citez pasajul esential : "Clarvazatorul Viorel Pop a declarat pentru CANCAN, dupa ce a analizat fotografiile cu vila Madalinei, ca "respectiva cruce este rezultatul unui blestem stramosesc pe care aceasta l-a mostenit din familia ei. Aceasta cruce pe care a folosit-o ca element de design este rezultatul unor energii extrem de negative, care au influentat-o si care si-au pus amprenta asupra ei", a explicat clarvazatorul. "Sunt absolut sigur ca a avut mai mult vise premonitorii, poate date si de energiile negative pe care acea cruce le genera si pe care nu a stiut cum sa le interpreteze. Ea a avut premonitia mortii sale inainte cu o luna, visele erau groaznice, poate de aceea s-a izolat si a trait cu o teama permanenta in suflet", a mai spus Viorel Pop. Potrivit unor vecini ai cantaretei, la etaj, langa cruce, se afla exact dormitorul conjugal al familiei Mircea." ...Inca o minciuna-inventie deconspirata, dupa parerea mea..
scris de NUMELE la ora 01:08 in data 11.08.2011
Draga Marian,dragi parinti ai Madalinei imi plange sufletul de neputinta.....nu pot face nimic pt aflarea adevarului si pedepsirea criminalilor!!!!!Nu pot si Dumnezeu vede neputinta mea ,a noastra dar ne da totusi posibilitatea de a ne exprima ceea ce simtim aici,pe ziarul Ring....Sufar alaturi de multi romani cu suflet pt nedreptatea facuta Madalinei Manole!!!!Cum este posibil?!Cum a fost posibila o asemenea crima osioasa iar vinovatii sa fie liberi,bine merci...?????Cum????Domnule Moldovan,ati epuizat toate pistele la prima ancheta ?????Eu si multi altii credem ca nu1fACETI-VA DATORIA IN FATA ACESTOR PARINTI DISTRUSI SI NU IN ULTIMUL RAND IN GATA LUI DUMNEZEU PT CA TOTI VOM DA SOCOTEALA O DATA SI O DATA!!!!
scris de NUMELE la ora 00:44 in data 11.08.2011
marian, suntem niste suflete ce nu uitam ca am pierdut-o asa de nedrept pe madalina manole....in consecinta, suntem mereu alaturi de voi si de tara toata care fierbe de nedreptatea facuta acelei fiinte angelice...ce pacat de ea...ce pacat...// asteptam cu nerabdare derularea evenimentelor !! DOAMNE-AJUTA !!!
scris de DEZVALUITORUL & MARIAN MANOLE la ora 00:38 in data 11.08.2011
MARIANE, SA STII CA NU AM UITAT CEEA CE MI-AI SPUS TU DESPRE SORA TA ATUNCI CAND NE-AM INTALNIT LA CIMITIR CU APROAPE UN AN IN URMA. ESTE DEMONSTRAT FAPTUL CA RUDELE CELE MAI APROPIATE SUNT SI CELE CARE REZONEAZA CEL MAI PROFUND SI MAI SUBTIL LA PIERDEREA UNEI FIINTE DRAGI LOR. CE ANUME AM VRUT SA SPUN CU ASTA? FAPTUL CA TU, CA SI FRATELE MADALINEI, NU AVEAI CUM SA TE INSELI IN PRIVINTA ACELOR SIMTAMINTE CE TE INCERCAU IN ACELE MOMENTE VIZAVI DE SORA TA. ORICAT AR VREA UNII SA BAGATELIZEZE ACESTE LEGATURI DE RUDENIE, NU AU ARGUMENTE DEOARECE S-A VAZUT FOARTE CLAR PRECUM CA INTOTDEAUNA AI FOST ALATURI DE SORA TA PRIN FAPTUL CA MAI MEREU AVEATI INTRUNIRI DE FAMILIE IN CARE SE PUTEA OBSERVA FAPTUL CA NU EXISTA NICI UN FEL DE ANIMOZITATI INTRE PARINTII VOSTRII SI MADALINA, FATA LOR SAU INTRE TINE SI SORA TA. TE CRED SI SUNT SI EU LA RANDU-MI PROFUND MAHNIT DE GROZAVIA PRIN CARE TREC ATAT PRINTII TAI CAT SI TU, CA SA NU MAI VORBIM DE MIHAITA, CARE, MAI MULT CA SIGUR CA, ODATA CU TRECEREA TIMPULUI, VA INCEPE TOT MAI MULT SA CONSTATE FAPTUL CA NU O MAI ARE PRIN PREAJMA LUI PE MATUSA MADALINA SI CA NU MAI PRIMESTE CUM ESTE SI FIRESC, CADOURI DIN PARTEA SI DIN MANA EI. MAI MARE TRAGEDIE PENTRU TOATA FAMILIA TA, NICI CA SE PUTEA INTAMPLA. TOCMAI DE ACEEA, EU UNUL, SUNT CU TOATA FIINTA MEA ALATURI DE PARINTII TAI CAT SI DE TINE SI TIN SA TE ASIGUR CA NU VOI INCETA SA IMI FAC SIMTITA PREZENTA PANA CAND NU SE VA FACE DREPTATE, ORIUNDE AR FI EA, ADICA, ORI IN TARA SAU DACA NU, IN AFARA acestei tarisoare de-a dreptul APOCALIPTICE. ............. ITI INTELEG INDIGNAREA SI REVOLTA FATA DE UN ASA DE ODIOS ASASINAT PUS LA CALE DE INSA-SI acest surogat de sot al Madalinei IMPREUNA CU NEAMUL lui, ADICA CU mamitu lui, O ALTA CRIMINALA CE AR TREBUI EXECUTATA DIMPREUNA CU fiisu = 2 ASASINI DE MAME............................P.S. TE PUP PE SUFLET..............M-A-D-A -L-I-N-A