Christian Levant 16.03.2009

De ce… Dinamo - campioana omeniei, dinamovistii - „caini…pana la viata”?!

FACE CÂT ZECE, ba cât 11 valize cu sentimente la un loc! Şi cât mii de pomeni date la colţul străzii de diverşi latifundiari ai risipei. Senzaţia pe care am avut-o, ieri, când l-am văzut pe micuţul Ştefănuţ (care are nevoie urgentă de un transplant) în braţele marelui Lobonţ, este greu de descris în cuvinte. Şi când i-am văzut pe dinamovişti fremătând de un sentiment neştiut. Cu portretul lui Ştefănuţ pe piept. 11 tricouri cât 11 inimi mari. Toate bătând la unison. Ca într-un ritual. Ca într-o rugăciune. Care nu spune decât un singur lucru: „Îl vom salva pe Ştefănuţ! Îl vrem pe Ştefănuţ… Ştefan cel Mare!” Poate că n-am făcut rău că m-am frecat la ochi crezând că m-am întors cu mii de ani în urmă, când cei din vechea Eladă au inventat spiritul olimpic. Un spirit pur. De umanitate, de frumos şi bine! Acel kalokagathia al stadioanelor în care lupta era a unor zei în trup de oameni. Uitasem, după atâtea manifestări huliganice recente, că pe stadioane ar mai fi posibil acest lucru. Nu sunt un microbist. Şi niciodată n-am înţeles strigătul magic al stadioanelor. Cu atât mai puţin filosofia lui „Câine până la moarte!”. Pentru mine, câinele este şi rămâne prietenul cel mai bin al omului. Iată însă că, ieri, dinamoviştii au arătat mai mult. Iată o nouă valenţă, iată faţa nevăzută, aproape mistică, a strigătului de luptă dinamovist: „Câine până.. la viaţă!”.

Comenteaza aici:

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

Afisari:

591 (ultima in 16.03.2009)

Rating:

(0 voturi )

Mai citeste: