Descoperirea fotografiei la începutul secolului al XVIII-lea a dus la naşterea unei noi arte. Unul dintre cei mai renumiţi artişti fotografi de la noi a fost pictorul Carol Popp de Szathmari, cel cunoscut a fi fost fotograful Casei Regale din timpul regelui Carol I.

În 1814, cel care avea să fie creditat ca descoperitorul fotografiei, Fr. N. Niepce, şi-a început cercetările încercând să fixeze imaginea obiectelor utilizând acţiunea luminii. În aceeaşi perioadă, Jacques-Mandi Daguerre făcea experienţe la Paris încercând să rezolve aceeaşi chestiune. Cei doi s-au întâlnit prin intermediul unui optician, Chevalier, iar ulterior au continuat împreună cercetările. În 1835, la doi ani după moartea lui Niepce, este creată fotografia latentă, iar doi ani mai târziu este pus la punct procedeul numit dagherotipie, adică „reproducerea pe metal a fotografiilor după procedeul lui Daguerre”.

Imortalizări la „scriitorul cu razele soarelui”
Încă din 1839 au apărut ecouri despre senzaţionala descoperire în presa românească, „Gazeta de Transilvania”, „Albina românească” sau „Cantorul de avis” publicând articole în care invenţia era prezentată. În Ţara Românească, veştile despre „zugrăvirea (facerea pozelor) prin razele soarelui” au venit ceva mai târziu, prin 1840. Muntenii au rămas în urmă şi la capitolul practic, Transilvania şi Moldova luându-le-o înainte în ceea ce priveşte folosirea efectivă a acestei invenţii. În 1842, la Braşov, Godefried Bart, „eliograful, adecă zugrăvitorul sau scriitorul cu razele soarelui”, făcea portrete cu dagherotipul său. În primăvara anului următor, şi bucureştenilor li se puteau imortaliza, în sfârşit, chipurile, la atelierul fotografic al doamnei Wilhemina Priz, care se afla pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei), în apropiere de Palatul Domnesc.

Ucenicie cu dagherotipul de la „Sf. Sava”
Tot în aceeaşi perioadă şi-a început cariera de fotograf Carol Popp de Szathmari, cel despre care se presupune că a mânuit, în calitate de angajat, dagherotipul cumpărat în 1840 de Colegiul „Sf. Sava” cu ajutorul directorului Eforiei Şcoalelor, Petrache Poenaru. Szathmari, născut într-o familie ardeleană din Satu Mare, a fost pictor şi grafician şi a devenit unul dintre cei mai mari artişti fotografi ai timpului său. Îi plăcea să călătorească mult şi să imortalizeze scene din viaţa de zi cu zi, calitatea foarte bună a pozelor sale făcându-l în scurt timp un personaj foarte cunoscut. Cu ajutorul instantaneelor realizate în timpul Războiului Crimeei, în care apar „scene de luptă, comandanţi, soldaţi din diferite arme şi localităţi”, artistul şi-a căpătat o binemeritată faimă internaţională.

Medaliat de ţarul Rusiei Nicolae I
Expoziţia Internaţională de la Paris, din 1855, a fost una dintre primele rampe de lansare pentru notorietatea lui Carol Popp de Szathmari. Aici, artistul a expus poze cu „portrete de generali şi ofiţeri ruşi şi turci care luptaseră la noi în ţară, la Olteniţa şi Silistra, sau în alte localităţi din Dobrogea, în timpul Războiului Crimeei”. Regina Victoria, Napoleon al III-lea şi mai mulţi suverani germani i-au admirat albumele, iar unii dintre ei i-au trimis chiar scrisori de mulţumire. A primit medalii de la ţarul Rusiei, Nicolae I (1849), precum şi de la sultanul Turcie, şi a fost recompensat la expoziţii precum cele de la Londra (1851), Viena (1855) sau Paris (1867).

Mărturii distruse de bombardamentul din 1944
Carol Popp de Szathmari a fost pictorul şi fotograful mai multor domnitori, precum Alexandru Dimitrie Ghica, Gh. Bibescu, Barbu Ştirbei şi Alexandru Ioan Cuza. Până la sfârşitul vieţii (Bucureşti, 1888), a fost fotograful familiei regale. Pe versoul cartoanelor cu reclama fotografului Szathmari se afla un text în franceză încadrat de stema ţării şi diferite medalii obţinute de artist, iar pe unele fotografii apărea un text în româneşte: „Carol Szathmari, pictor şi fotograf M.S. Carol I domnitorul românilor, Bucuresci, strada Ienii, propria casă”. Această casă de pe strada Enei se afla în apropiere de Biserica Dintr-o Zi şi a fost distrusă de bombardamentele din 1944, în ruine pierind mai multe ustensile fotografice de epocă, mii de clişee vechi şi scrisori.

„În efectuarea fotografiilor, Szathmari depunea un interes şi o dragoste nemaiîntâlnită, o adevărată pasiune combinată cu tot ceea ce ştiinţa îi punea la îndemână.” George Potra

1840 este anul în care Colegiul „Sf. Sava” a cumpărat primul aparat fotografic (dagherotip) din Ţara Românească.

George Potra, „Din Bucureştii de altădată”, Ed Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981