Nu se gândeşte decât la răzbunare! După ce mai multe cluburi din prima ligă au semnat pentru convocarea Adunării Generale în cadrul căreia să se ia în discuţie demiterea preşedintelui, Dumitru Dragomir face tot posibilul să-i “cureţe” pe contestatari!
Chiar dacă a reuşit să vândă pe ultima sută drepturile de televizare, Dumitru Dragomir nu mai are susţinere din partea tuturor cluburilor aşa cum era cu ani în urmă. Cluburi puternice, precum Steaua, Rapid sau Oţelul, au semnat pentru întrunirea de urgenţă a Adunării Generale a LPF, organul în măsură să ia în discuţie eventuala plecare a lui Dragomir din fruntea Ligii. Acestora li s-au alăturat şi Sportul, Astra, Ceahlăul, dar şi Concordia Chiajna, aşa încât condiţiile impuse de regulament, minimum şase grupări să ceară întrunirea Adunării Generale, fiind respectate. Dragomir simte că scaunul său se zgâlţâie serios, dar nu vrea să plece până nu se va răzbuna pe cele şase cluburi. Şeful LPF ar fi fost auzit în mai multe rânduri, susţin surse bine informate, spunând că le va arăta el contestatarilor şi că le va plăti cu vârf şi îndesat.
Îi “execută” cu observatorii
Represaliile deja au început. Cele şase cluburi sunt urmărite pas cu pas la meciurile pe care le organizează pe propriul teren. Observatorii jocurilor vin cu braţul de regulamente cerând ca toate capitolele să fie respectate. Spre exemplu, una dintre echipele-gazdă care au jucat acasă în etapa din weekend şi care face parte din grupul rebelilor a fost luată la “puricat” de observatorul jocului cum n-a mai fost luată vreodată. Acesta a cerut lista nominală a ziariştilor acreditaţi, i-a cerut crainicului stadionului să nu care cumva să adreseze îndemnuri către echipă şi a pus şi alte condiţii fără de care nu ar fi dat drumul la meci. “Sigur de acolo ni se trage. Şi maniera de arbitraj a fost ostilă, pentru că a fost creată o atmosferă potrivnică de observatorul meciului. Lucrul ăsta ni se va întâmpla în continuare nouă şi celorlalţi care nu-l mai vrem pe Dragomir la Ligă”, a povestit un oficial al echipei.
Contestatarii nu au drept de vot?!
Dumitru Dragomir susţine că şi dacă va ajunge la concluzia că e necesar să convoace Adunarea Generală tot nu are emoţii cu privire la o posibilă demitere a sa. “Cele şase cluburi care ar fi semnat pentru convocare nu vor avea voie, conform Legii, să voteze în Adunarea Generală. Habar nu au, dacă nu pun mîna să citească, ce să le fac, pentru că eu cred că ei nici nu ştiu acest amănunt", a spus Dragomir.
Sportul e nemulţumit de banii de pe drepturi
Vasile Şiman (foto) este unul dintre preşedinţii care a aderat imediat la “mişcare” şi a cerut ca Sportul să nu primească aceeaşi sumă cu nou promovatele, aşa cum anunţase LPF, ci suma aferentă locului 13, rămas “liber” după retrogradarea lui Poli Timişoara şi a Gloriei Bistriţa.


Comenteaza aici: