Primăria Sectorului 2 plăteşte aproximativ cinci milioane de lei pentru amenajarea câtorva spaţii verzi în Pantelimon şi Baicului.
“ring” a dezvăluit în primăvara acestui an cum primăria condusă de Neculai Onţanu a bătut palma pentru amenajarea unui parc de 2,19 ha în cartierul Pantelimon cu firma de construcţii Geca Impex PM SRL a unui fost coleg de facultate al prim-vicepreşedintelui PDL Gheorghe Flutur. Pentru amenajarea spaţiului verde, în conturile companiei au intrat aproximativ 2,5 milioane de lei. Recent, firma cu pricina a mai semnat un contract cu autorităţile locale în valoare de 2,4 milioane de lei pentru amenajarea peisagistică a zonei Baicului şi altul de 230.000 de lei pentru confecţionarea de plăcuţe stradale. Am solicitat clarificări din partea primăriei referitor la aceste contracte, dar până la închiderea ediţiei nu am primit niciun răspuns.
Au absolvit Facultatea de Silvicultură
Firma Geca Impex PM SRL este deţinută de Gelu Palamaru, un inginer care a absolvit, în ‘85, alături de Flutur, Facultatea de Silvicultură din Braşov. Ulterior, acesta a devenit şeful Ocolului Silvic Comana, în perioada în care Flutur ajunsese la cârma Direcţiei Silvice Suceava.
3 milioane de lei au câştigat în 2007-2008 două firme ale lui Palamaru din contracte cu autorităţile locale din sectorul 2.


Comenteaza aici:
scris de semo la ora 15:07 in data 18.08.2011
si care e subiectul si predicatul din acest articol , ce e bine , ce e rau ? ca se mai asaneaza niste locuri mizere si sordide in bucuresti nu e bine ?