Ilie Dumitrescu consideră că cel mai titrat club de fotbal al României îşi poate pierde personalitatea prin părăsirea arenei unde a obţinut, de-a lungul anilor, marile performanţe.
Sângele care străbate venele lui Ilie Dumitrescu este roş-albastru. A ajuns în Ghencea la vârsta de opt ani, a debutat la seniori la 17 şi a stat acolo până a ajuns la maturitatea deplină, în 1994. Avea 25 de ani. Patru ani mai târziu, după un „pelerinaj” pe la cinci echipe de pe două continente, Ilie revenea pe stadionul său drag. În 1998, a jucat şapte meciuri pentru Steaua şi, înainte de a împlini 30 de ani, s-a retras din activitate. A rămas însă îndrăgostit pe veci de clubul lui.
„Identitatea Stelei este Ghencea!”
Când deschidem discuţia despre Steaua, Ilie Dumitrescu nu pare atât de afectat de înfrângerea de pe terenul Astrei, cât despre o cu totul altă problemă. „Este foarte devreme să vorbim despre favorite şi să dăm verdicte asupra echipelor după doar patru etape. OK, Dinamo arată bine, la fel şi Rapidul, Steaua e şi ea o favorită la titlu, Oţelul va încurca pe mulţi. Nu pot însă să nu îmi exprim regretul faţă de faptul că Steaua nu a jucat în Ghencea în acest debut de sezon”, a spus Dumitrescu pentru „ring”, continuând: „Vreau să vă spun că dacă Steaua va pleca din Ghencea, îşi va pierde enorm din identitate, din personalitate. Identitatea Stelei este Ghencea”. Reporterul intervine brusc: „Păi, Steaua a plecat deja din Ghencea”. Faţa „killerului” Argentinei din 1994 se acoperă brusc de un zâmbet: „Eh, eu vorbesc de plecarea definitivă. Or, eu vă garantez că Steaua va reveni în Bulevardul Ghencea. În curând! Nu am vreo informaţie precisă, dar simt asta”.
Mutu şi Tamaş, utili naţionalei
Nici echipa reprezentativă, acolo unde a cunoscut atâtea satisfacţii şi pentru care a înscris 20 de goluri, nu îi este indiferentă fostului fotbalist. El crede că e necesară o reconstrucţie, dar ea trebuie să se facă în jurul unor oameni cu experienţă. „Chivu, Marica, Raţ, Mutu, Tamaş sunt jucători de care naţionala ar avea nevoie în aceste momente. Faţă de nivelul unde am ajuns eu, cu colegii mei de generaţie, e clar că acum naţionala trece printr-un moment delicat. Păcat de cei doi fotbalişti care au călcat strâmb atunci când echipa avea mare nevoie de ei. Piţurcă însă a luat o decizie şi nimeni nu are dreptul să i-o conteste, atâta vreme cât doar el este responsabil pentru rezultate”, a încheiat Ilie Dumitrescu.
„Nimeni nu are dreptul să conteste decizia luată de Piţurcă în cazurile lui Mutu şi Tamaş. Atâta vreme cât el este direct răspunzător pentru rezultate, poate lua ce decizie crede că e necesară.”
74 de goluri a înscris Ilie Dumitrescu pentru Steaua.


Comenteaza aici: