Odată cu începerea anului universitar, studenţii vor beneficia de noi drepturi.
Legea Educaţiei Naţionale, adoptată la începutul acestui an, prevede realizarea Statutului Studenţilor, un act normativ ce conţine toate drepturile şi responsabilităţile acestora. Zilele trecute, pe site-ul Ministerului Educaţiei a fost publicat un proiect ce ar trebui adoptat până la începutul anului universitar. Realizarea unui astfel de act a fost propusă iniţial de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), în urmă cu aproximativ cinci ani. „ring” a stat de vorbă cu actualul preşedinte al ANOSR, Daniela Alexe, care ne-a explicat ce beneficii noi le aduce studenţilor actul normativ. Unul dintre acestea are legătură cu stagiile de practică obligatorii pentru studenţi. Conform documentului, universităţile vor trebui să le ofere studenţilor oportunităţi de practică la diferiţi agenţi economici. Totuşi, studenţii nu vor fi obligaţi să meargă în locurile sugerate de universitate.
Vezi aici actul normativ privind statutul studentilor
Transferul, mai uşor
O altă modificare se referă la simplificarea procedurii de mutare a unui tânăr de la o facultate la alta. „Studenţii se pot transfera de la o universitate la alta doar pe baza acceptului instituţiei unde vor să studieze. Până acum, ca să pleci din instituţie, aveai nevoie de acordul universităţii tale. Acum ai nevoie doar să fii primit, inclusiv pe loc bugetar”, ne explică Daniela Alexa.
Diplome şi adeverinţe gratuite
Eliminarea taxelor percepute de universităţi pentru eliberarea diferitelor documente constituie o altă modificare. Astfel, studenţii vor primi gratuit toate actele de studii eliberate de universitate, precum şi cele care atestă statutul de student. Totodată, noul act normativ va limita numărul maxim de cursuri şi seminarii. Astfel, studenţii nu vor putea avea mai mult de opt ore pe zi. Vezi pe www.ziarulring.ro întregul proiect de act normativ.
Subvenţii pentru cazare
Noul act normativ vine şi în sprijinul studenţilor care nu prind un loc la cămin, ei beneficiind de un ajutor financiar pentru a se caza în altă parte. „Studenţii care nu prind locuri la cămine au dreptul la o subvenţie care-i va ajuta să stea în alte locuri decât cămine. Probabil că aceasta se vor acorda în baza bugetului disponibil sau a procedurilor interne”, ne-a explicat Daniela Alexe.
„Studenţii pot decide dacă vor să participe la mai mult de opt ore pe zi reprezentând cursuri şi laboratoare. Există universităţi, în special cele de medicină şi politehnici, care au un program extrem de încărcat, cu mai mult de opt ore pe zi.”, Daniela Alexe, preşedinte ANOSR


Comenteaza aici: