La mai bine de patru ani de când a părăsit funcţia de purtător de cuvânt al şefului statului, deputata PNL Adriana Săftoiu a fost dispusă să discute despre ”bubele” din comportamentul preşedintelui Băsescu, despre „lupii tineri”, precum preşedinta Camerei, Roberta Anastase, dar şi despre faptul că nu îl vede pe Crin Antonescu, în 2014, la Cotroceni.
Aţi lansat un concept despre un posibil viitor preşedinte şi l-ați numit ”lebăda neagră”. Despre cine este vorba?
Am pus chiar pariu cu un coleg din PNL referitor la cine cred eu că va câştiga preşedinția în 2014 şi nu cred că mă voi înşela, aşa cum nici în 2009 nu m-am înşelat când i-am spus aceluiaşi coleg că Traian Băsescu va ieşi, din păcate, din nou preşedinte.
Ar putea fi Crin Antonescu viitorul preşedinte pe care aţi pariat?
Nu.
“Am profitat de demisia lui Claudiu Săftoiu”
De ce aţi plecat de lângă Băsescu?
Pot să spun că am profitat de demisia lui Claudiu Săftoiu de la şefia SIE pentru a pleca de la Cotroceni. Eram numită pe acea funcţie, nu aleasă. Când am simţit şi eu, şi preşedintele că nu mai colaborăm bine, mi se părea normal să mă retrag.
De ce a zis Băsescu că fostul dvs. soţ, Claudiu Săftoiu, a fost numit la şefia SIE de gura dvs.?
Eram în campania electorală şi eu îl susţineam pe contracandidatul lui, Crin Antonescu. Oricum, când mama mea a auzit acea declaraţie a lui Băsescu m-a sunat şi mi-a spus că e pentru prima dată când ar vrea să îl sune pe Traian Băsescu şi să îi spună că minte. Eu chiar am fost împotriva acestei numiri şi mama îmi este martor la discuţia pe care am avut-o atunci cu fostul meu soţ, în care încercam să îl conving să nu accepte.
Relaţia Băsescu -Udrea: „Mai mult nu scoţi de la mine”
Ce părere aveţi despre Elena Udrea?
Este o femeie foarte tenace şi a evoluat din 2005, de când am cunoscut-o.
În perioada în care aţi fost consilier prezidenţial aţi suspectat o relaţie mai mult decât profesională între Băsescu şi Udrea?
Nu cred că mi-aş fi permis să suspectez acest lucru pentru că nu m-a interesat. Mă puneam însă pe gânduri şi discutam cu preşedintele alte aspecte pe care le consideram în neregulă pentru funcţia de preşedinte. Nu am să uit discuţia cu Băsescu după faimoasa seară petrecută cu Gigi Becali. Ne-a luat prin surprindere pe toţi şi i-am spus că acela nu era un spectacol pe care să îl ofere preşedintele unei ţări.
Nu credeţi că este relevant, dacă această relaţie ar fi existat, în contextul în care Elena Udrea a fost susţinută să conducă ministerul cu cel mai mare buget?
În mod evident, aspectele din viaţa personală contează în aceste funcţii, dar nu insista, că nu mă interesează asemenea aspecte.
Relaţia cu regele era nulă din cauza părerii lui Băsescu despre abdicare
Cum calificaţi afirmaţia lui Băsescu despre abdicarea regelui Mihai?
Eu ştiam ce crede despre regele Mihai din perioada în care eram consilier la Cotroceni. Chiar a avut atunci o controversă pe această temă cu Andrei Pleşu. Relaţia între Preşedinţie şi Casa Regală era aproape nulă şi cred că această situaţie era cauzată de părerea lui Băsescu despre acel fapt istoric. Cred că în acest caz ar fi trebui să mai adune date înainte să facă afirmaţii, cum s-a întâmplat în cazul condamnării comunismului.
Cine i-a sugerat să condamne comunismul?
Traian Băsescu nu a fost un adept a priori al acestei condamnări. Atunci când societatea civilă a cerut condamnarea comunismului, el a spus că are nevoie de un studiu care să îl convingă că trebuie să condamne comunismul.
Aţi observat intenţia lui Băsescu de a lupta cu adversarii politici prin intervenţii la nivelul justiţiei sau să solicite, depăşind atribuţiile lui de preşedinte, anumite informaţii?
Cine are urechi de auzit aude. Chiar şi din discursul public al lui Traian Băsescu poţi să simţi că pune presiune pe instituţii. De exemplu, atunci când spune „acesta este un mafiot obraznic” (n.r. - cu referire la fostul ministru al justiţiei Tudor Chiuariu, care la scurt timp după această declaraţie a fost cercetat de DNA ) sau “aceştia sunt mogulii care…”).
Roberta Anastase compromite actul legislativ
Roberta Anastase vi se pare la fel de tenace precum Elena Udrea?O da, sigur. Niciodată parlamentul nu a avut o credibilitate mai mică decât sub conducerea Robertei Anastase. Este pur şi simplu o maşinărie, ba nu, că şi pentru o maşinărie am mai mult respect decât pentru Roberta Anastase. Pentru a rămâne pe acea poziţie în Camera Deputaţilor face lucruri inimaginabile care au compromis actul legislativ. Ea nu are nicio legătură cu regulamentul Camerei, cu legile ţării. Ea ştie doar că a primit un ordin că acea lege trebuie să treacă.
De la Emil Boc primeste ordinul?
În aceste cazuri, Emil Boc este doar o curea de legătură cu preşedintele.
În cazul Robertei Anastase, nu cumva a greşit, de fapt, Traian Băsescu că a susţinut-o să ajungă pe acea funcţie?
Ideea lui Băsescu de a promova tineri nu este rea în sine. Dar să promovezi tineri de dragul de a-ţi servi ţie, anumitor orgolii şi interese este foarte grav. Să pui în funcţii tineri fără competenţe care îţi sunt ţie loiali…. Adică, dacă îţi sunt loiali, fă-i consilierii tăi, ţine-i la uşă, nu le da funcţii când dincolo de loialitatea faţă de tine trebuie să fie loialitatea faţă de ţară şi cetăţean. Când pentru Roberta Anastase preşedintele este mai important decât ţara, se întâmplă ceea ce vedem.
Ce băutură îi plăcea lui Băsescu? Bea în mod exagerat?
Am fost la multe botezuri şi nunţi în perioada de aproape nouă ani în care am colaborat cu PD şi cu Traian Băsescu şi în mod evident că l-am văzut ca şi pe alţii bând un pahar de whisky. Mie nu îmi place altceva la Băsescu şi mă refer aici la discursul său agresiv care se bazează mai mult pe atac la persoană şi la a pune etichete. El se plânge acum că televiziunile îl atacă, dar atât timp cât tu de şapte ani ai atacat pe oricine îţi era puţin nefavorabil, nu te poţi aştepta să nu se întoarcă moneda.
Aţi fost atunci lângă Băsescu când a lovit acel copil?
Eu nu am fost prezentă acolo, dar ulterior am avut mai multe discuţii despre ce se întâmplase: Organizaţia PD Prahova l-a adus pe acel copil pe scenă, care trebuia să spună că Băsescu e mai bun decât Năstase, şi în loc de Băsescu a zis Iliescu şi toţi erau contrariaţi de această gafă. Oricum, prin formularea pe care a avut-o ulterior, Traian Băsescu implicit recunoaşte că acolo a fost un incident.
“Patriciu şi-ar fi dorit să fie consultat”
Credeţi că Dinu Patriciu a bătut palma cu Băsescu?
Nu cred în speculaţii. Probabil că Dinu Patriciu nu s-a regăsit în anumite decizii ale domnului Antonescu. Probabil că Patriciu şi-ar fi dorit să fie consultat, de exemplu, despre cum să se facă o campanie, să nu fim copii şi să credem că în trecut nu se întâmpla asta. Este evident că a existat un parteneriat şi că acesta de la un anumit moment nu a mai funcţionat.
De ce Crin Antonescu a spus că sunteţi încă pedelistă?
Domnul Antonescu, când nu poate să îţi dea un răspuns argumentat când îi faci o observaţie, singurul lui mod de a răspunde este de a pune etichete.
Parcă vorbiţi despre Băsescu….
Mi se pare foarte grav să fii încă în opoziţie şi să nu mai ai nicio toleranţă la critică şi să crezi că eşti perfect. Dacă în opoziţie faci aşa, mă întreb ce se poate întâmpla când iei puterea. L-am susţinut pe Crin Antonescu la şefia partidului, însă primul meu semn de întrebare la adresa dumnealui a fost când a impus conducerea partidului pe listă.
„Mi s-a părut descalificant că Băsescu l-a ameninţat pe Andrei Pleşu. Este sub demnitatea unui preşedinte să facă asta.”
“Când eram consilier prezidenţial, Elena Udrea îmi era strict colegă de serviciu, spre deosebire de Andrei Pleşu sau Renate Weber, care îmi erau şi prieteni.”
“Am învăţat şi lucruri bune, dar am văzut si lucruri care nu mi-au fost deloc familiare ”, Adriana Săftoiu, deputat PNL


Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 10:15 in data 25.05.2012
Piratu' a avut oameni de valoare in jurul lui: Adriana Saftoiu, Renate Weber, Andrei Plesu etc.Atunci cind acestia i-au semnalat derapaje le-a cautat nod in papura si i-a demis sau i-a facut sa plece. Basescu e un om caruia ii plac doar cintaretii in struna.Elena Udrea, Emil Boc sau Sebastian Lazaroiu sint doar citiva dintre ei.
scris de gogaie la ora 10:02 in data 25.05.2012
Adriana Saftoiu e inca o persoana tradata de Basescu.