Protagonist al telenovelei „Narcisa sălbatică”, de la Antena 1, Gabriel Duţu este tatăl a doi copii şi l-ar primi cu braţele deschise şi pe al treilea.
Îţi mai doreşti copii?
Cred că îmi mai doresc un copil. Analizele şi procesele de genul „cu ce îi creşti, cât timp ai să le oferi, e bine sau nu să mai am copii?” le-am avut între Orlando şi Sara. Acum parcă am lăsat hăţurile mai uşor şi aştept să văd în ce parte se duc caii.
Fiul tău, Orlando, e la vârsta adolescenţei. Îţi cere sfaturi?
Spre marea mea fericire, da. Şi are reflecţii de genul „eu nu sunt ca tine, tată!”; mă bufneşte râsul şi îmi spun în gând: „Doamne, îţi multumesc că nu e ca mine, că îl băteam de 20 de ori pe zi!”. E un copil foarte bun şi aşa a fost de mic, sunt foarte mândru de el, acum se pregăteşte de admitere la Facultatea de Arhitectură din Iaşi. Cred că am reuşit să îl fac să înţeleagă că îl iubesc necondiţionat, dar că îmi doresc să fie foarte bun atunci când face ceva... să intre primul, de exemplu! O fi mult, o fi puţin...
„Botezatu mi-a dat avânt pe podium”
Ţi-ai dori ca fiica ta să urmeze actoria?
Ca şi la Orlando, a cărui opţiune, arhitectura, i-a aparţinut în totalitate, şi Sara va avea acelaşi tratament. Vom încerca să vedem dacă are înclinaţii artistice sau sportive pentru că amândouă se cultivă odată cu formarea copilului, dar alegerea îi va aparţine, noi îi vom sprijini hotărârea şi vom încerca să netezim drumul. Există, bineînţeles, o condiţie... să fie doar cea mai bună în orice carieră îşi alege!
Ai defilat pe un podium de modă la invitaţia lui Cătălin Botezatu. Ţi-ai dori să mai fi implicat în astfel de proiecte?
Da! Mi-a plăcut! A fost o experienţă nouă şi frumoasă. Cătălin a fost foarte atent şi mi-a explicat ce am de făcut, cu multă siguranţă, ceea ce mi-a dat şi mie avânt pentru că aveam mari emoţii. Ceilalţi băieţi m-au primit ca şi cum aş fi fost de-ai lor, iar fetele... (râde – n.r.). Da! Cu siguranţă da, mi-aş dori să mai fiu implicat în astfel de proiecte!
„Peste cinci ani mă văd făcând actorie în toate formele posibile. Acesta e drumul meu. Destinul mă poate contrazice, a mai făcut-o de câteva ori, dar vom vedea... şi eu sunt foarte curios.”, GABRIEL DUŢU
„Narcisa sălbatică” revine de luni, la Antena 1, cu un nou sezon: „Narcisa – Iubiri nelegiuite”. Alături de personaje spectaculoase şi aventuri de proporţii, echipa se află zilele acestea în Grecia, unde pregăteşte filmări excepţionale pentru cel de-al treilea sezon al serialului.


Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 16:44 in data 02.09.2011
Ar fi fost minunat daca erati un cuplu si in viata personala nu numai in film.
scris de Eda la ora 14:20 in data 02.09.2011
Cei de la Antena 1 au facut un casting de nota 10.Alegerea protagonistilor a fost extraordinar de inspirata.Felicitari pentru curajul de a incredinta rolul principal unui fotomodel.Sunt convinsa ca experienta in actorie a lui Gabi Dutu a ajutat-o pe Alina sa interpreteze rolul atat de bine.Cei doi formeaza un cuplu care va fi mult timp pe primul loc in preferintele telespectatorilor.
scris de mira D la ora 11:10 in data 02.09.2011
Ce-mi place Gabriel Dutu . Ma bucur ca prin intermediul Narcisei salbatice am sansa sa-l vad . Un BRAVO mare producatorilor pentru alegerea lui ca protagonist. E cea mai buna alegere posibila . Super talent ..si foarte aratos.
scris de oana la ora 10:46 in data 02.09.2011
Cel mai bun actor din Narcisa salbatica !