Andreea Marin Bănică solicită Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor amendarea societăţii comerciale care deţine restaurantul din Şos. Nordului în care a fost recent abordată de o echipă de filmare în timp ce lua masa cu soacra ei şi cu o prietenă.
„Intrarea în mediul privat şi întrebările insistente (ale reporterului – n.r.), toate cu conţinut privat, dovedesc intruziunea în dreptul subsemnatei la viaţă privată a acelor terţi îngăduiţi de reprezentanţii restaurantului, care au utilizat practici comerciale abuzive”, se arată în plângerea formulată de fosta realizatoare TV.
„Nici la solicitarea mea expresă nu s-a intervenit”
„În seara zilei de 1.09.2011, în jurul orei 21.30, am mers împreună cu mama soţului meu şi cu o prietenă la restaurantul [...] pentru a lua masa cu o ocazie specială. Potrivit uzanţelor, fiecare om care intră în acest restaurant e condus înăuntru de cineva care stă la intrare, aşa cum s-a întâmplat şi cu noi, detaliu care şi oferă un sentiment de securitate sau de respectare a intimităţii, motiv pentru care am şi ales acel loc. (...) Societatea care administrează restaurantul a încălcat dispoziţiile art. 15 şi art. 4 alin. 1 din Legea nr. 363/2007 (...), ceea ce constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 de lei la 30.000 de lei. (...) Reprezentanţii restaurantului n-au făcut diligenţele necesare şi nici măcar n-au luat minimele măsuri de a interveni pentru îndepărtarea acestora (echipei de filmare – n.r.) la solicitarea mea expresă, prin care am invederat că mi se încalcă dreptul la viaţă privată”, relatează Andreea Marin.
„Legislaţia permite recurgerea la şantaj?”
„Ce măsură anume se poate lua împotriva unui proprietar de restaurant, hotel, sală de înot, salon de cosmetică, vestiar sau sală de sport dacă acesta permite ca, în timpul în care te afli pe proprietatea sa, să fii filmat nu de la distanţă, nu din afară, ci de pe acelaşi teritoriu privat, cu sau fără opoziţie din partea personalului acelui loc? Înseamnă că te poţi trezi nu cu o cameră de luat vederi a unei televiziuni, ci cu una a unui vecin cu care nu te înţelegi şi care găseşte de cuviinţă să intre în vestiarul unde te dezbraci după antrenamentul la sala de sport şi te pregăteşti pentru duş, te filmează chiar şi cu telefonul şi postează pe internet aceste imagini? Dacă o instituţie ca ANPC nu ia măsuri pentru protejarea consumatorului într-un astfel de caz, e un semnal clar că nu există legislaţie suficient de bine pusă la punct care să ne protejeze şi că suntem extrem de vulnerabili în faţa celor care şi-ar putea permite să facă orice împotriva intimităţii noastre, inclusiv recurgerea la şantaj”, afirmă Zâna.
„Cu o zi înainte de a avea acest incident, am văzut cum e posibil ca în scara blocului în care locuieşti să se posteze în faţa uşii tale o cameră de televiziune care să te hărţuiască fără rezerve, deranjând fără probleme locatarii care s-au văzut în situaţia de a reacţiona (cazul colegei mele Simona Gherghe).”, ANDREEA MARIN BĂNICĂ
30.000 de lei e amenda maximă pe care o poate primi restaurantul în urma reclamaţiei depuse de divă.


Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 11:22 in data 08.09.2011
Saraca! Tot banii nemunciti sunt buni. Cand a vrut si-a facut tot posibilul sa devina ce din pacate a si devenit,nu stia ce presupune acest lucru? Noi pe cine sa dam in judecata ca santem obligati sa suportam ,sa inghitim atatea panaramisme ce n-au nici o lagatura cu demnitatea,munca,bunul simt....?
scris de ALEX la ora 02:47 in data 07.09.2011
BRAVO EI !!!