Şocant! Medicul de la Salvare, dr. Cristian Şarambei, spune că paharul de otravă se afla lângă Mădălina Manole, nu în baie, aşa cum a declarat soţul artistei, cum au consemnat criminaliştii şi cum apare în fotografiile judiciare de la faţa locului!
Contradicţii strigătoare la cer între declaraţia doctorului de pe Salvare şi cea a lui Petru Mircea cu privire la modul în care a fost găsită Mădălina Manole în dimineaţa fatidică! În timp ce Petru Mircea a declarat, pe 14 iulie 2010, în faţa procurorului, că paharul de otravă se afla în baie, lângă „flaconul de culoare albă cu acelaşi conţinut”, doctorul Şarambei, care a încercat să o salveze pe Mădălina Manole, le spunea anchetatorilor, pe 22 iulie 2010, că „lângă pacientă se afla un pahar cu urme de substanţă roz şi, la un metru şi jumătate, un bidon de plastic de culoare albă”. Cine minte şi cine spune adevărul?!...
Dr. Şarambei: „Lângă pacientă se afla un pahar”
Într-o declaraţie judiciară dată, pe două pagini, în faţa anchetatorilor, medicul de la Salvare, dr. Cristian Şarambei, descrie ce s-a întâmplat în dimineaţa de 14 iulie 2010, la vila din Otopeni, în... linii mari (pentru că, probabil, nu a fost chestionat să spună mai mult). Un amănunt al declaraţiei doctorului Şarambei este foarte important şi, dacă ar fi luat în calcul, chiar şi acum, la un an de la moartea artistei, ar trebui să schimbe fundamental ancheta. Concret, dr. Şarambei declară, într-o frază de 22 de cuvinte, următoarele: „Lângă pacientă (Mădălina Manole – n.r.) se afla un pahar cu urme de substanţă roz şi, la un metru jumătate, un bidon de plastic de culoare albă”. Întrucât este cadru medical (care, în meseria sa, a depus jurământul lui Hipocrat şi, în faţa anchetatorilor, a jurat... pe Biblie), trebuie luat în serios, pentru că nu avea niciun motiv să nu spună adevărul. Cine a minţit totuşi? Pentru că, în acest caz, nu este nici pe departe vorba despre o eroare materială în declaraţii, ci despre o modificare flagrantă (şi gravă) a poziţiei corpurilor delicte de la locul faptei. Probabil... intenţionată. Şi... penală!
”La telefon am spus că soţia mea e căzută”
Dacă luăm la recitit (la puricat, cum se zice în limbaj popular), declaraţia lui Petru Mircea dată în faţa procurorului în 14 iulie 2010, vom observa mai multe contradicţii în raport de actele medicale pe care ”ring” le-a prezentat ieri. ”La ora 5.30, când m-am trezit din somn, am constatat că soţia mea nu se află în pat lângă mine. Am verificat o altă cameră de la etaj, unde obişnuia să mai doarmă, după care am coborât la parter, unde am găsit-o căzută la podea în holul din faţa băii. Magda nu mai respira, avea gura încleştată. Nu am observat să fie vreo baltă de sânge şi i-am luat capul în mână, ocazie cu care m-am pătat de sânge şi am observat cum din partea din spate a capului soţiei mele a început să curgă sânge. Am sunat la 112 şi am chemat Salvarea, care a ajuns în circa 20 de minute. La telefon am spus că soţia mea e căzută”. STOP JOC. În documentele Serviciului de Ambulanţă (prezentate, ieri, în exclusivitate în ”ring”), la rubrica ”Solicitat 112”, nu a fost înregistrat ”soţul” (cu nume şi prenume), ci... o rudă (fără nume)! De ce nu au observat procurorii acest amănunt, această nuanţă de rafinament judiciar? E doar unul dintre numeroasele exemple în care Petru Mircea spune procurorilor altceva decât au consemnat alte surse (medicale sau de altă natură) care îl contrazic...flagrant!
Petru Mircea: „Am observat, în baie, un pahar”
În continuare, în declaraţia sa judiciară, Petru Mircea, soţul artistei moarte în condiţii încă suspecte, spune: „Ajuns la locuinţa noastră, echipajul de pe Salvare a încercat să o resusciteze pe soţia mea. Tot atunci am observat pe pardoseală, în baie, un pahar în care se afla un lichid de culoare roz. Tot acolo am văzut un flacon de culoare albă cu acelaşi conţinut. La circa 20 de minute au venit şi organele de poliţie”. Din nou...STOP JOC! Petru Mircea declară - „cu subiect şi predicat” - că paharul de otravă se afla „pe pardoseală, în baie”. Medicul Şarambei, care a fost la faţa locului (şi care are ca martori încă patru cadre medicale de pe două Salvări), îl contrazice. Cine are dreptate?
Procurorul Moldovan: „În baia de la parter se observă un pahar din sticlă”
Dacă într-un raport intern (nesecret) al poliţiei, semnat de inspectorul-şef Emanuel Nica, nici măcar nu se vorbeşte despre „paharul de otravă” (ca şi cum n-ar fi existat), ci doar despre sticla de „pesticide”, în schimb, procurorul Moldovan - sosit la faţa locului la câteva zeci de minute de la sosirea Salvării, menţionează în procesul-verbal (pe care îl semnează împreună cu procuroarea Ruxandra Ionescu, şi ea prezentă la faţa locului), printre altele: ”Pe podea, între hol şi baia de la parter, se observă un recipient din plastic de culoare albă cu inscripţia ”Pesticide”, cu urme dinamice de culoare brun la interior, ce conţine substanţă vâscoasă de culoare roz. În baia de la parter, pe podea, se observă un pahar din sticlă cu o urmă (...) digitală şi urme de buze la gura paharului.(...) În apropiere se află o forfecuţă cu mânere din plastic de culoare roşie ce prezintă pe vârfuri urme de culoare roz”. Fotografiile judiciare nu-l contrazic pe procuror, dar sunt în contradicţie flagrantă cu declaraţia doctorului Şarambei, ajuns înaintea procurorului... la faţa locului. Acolo unde Mădălina zăcea fără suflare: „lovită” ... de o MOARTE încă SUSPECTĂ!
Un epilog ”retoric”...
Dacă doctorul Şarambei - care este o persoană oficială de care în primul rând procurorii ar fi trebuit să ţină cont -, spune adevărul, atunci...CINE A MUTAT PAHARUL: Petru, mama acestuia, sau criminaliştii, ca să de bine în poza judiciară făcută la faţa locului?!?... Greu de crezut că ultimii şi-ar fi permis să mute corpurile delicte (chiar dacă, la faţa locului, au fpcut o grămadă de greşeli care ţin de abc-ul investigaţiilor criminalistice)!... Greu de crezut şi că doctorul i-ar fi minţit pe procurori!... Atunci, CINE NE SPUNE ADEVĂRUL?
...şi alte întrebări... fără răspuns!
De ce, pentru a stabili ADEVĂRUL DESPRE PAHARUL DE OTRAVĂ, procurorul Moldovan (sau alţi procurori care ar vrea să rezolve enigmele acestui caz) nu încearcă să ia de la capăt ancheta şi să reaudieze, pas cu pas, pe etape şi secvenţe de ”timpi judiciari”, fiecare martor care a văzut-o pe Mădălina căzută în acea dimineaţă: Petru Mircea, mama acestuia, personalul medical de pe prima Salvare, personalul medical de pe a doua Salvare, poliţiştii criminalişti, personalul INML care a ridicat cadavrul?De ce nu explică nimeni (eventual, printr-o reconstituire de tip ”experiment judiciar”) întreaga ”dinamică a morţii” Mădălinei Manole: de la turnarea Furadanului în pahar şi ingurgitarea otrăvii până la aşezarea paharului jos (lângă sticlă, în baie sau pe hol, la 1,5 m distanţă de pahar); şi de la ridicarea Mădălinei, din nou în picioare, până la căderea ei pe podea: în poziţia întinsă (ca un... copac inert), nu chircită (ca un... om în suferinţă)?De ce nu realizează nimeni că una este să fi căzut de la jumătate de metru, în timp de punea paharul jos, şi alta este să fi căzut de la aprox. 1,70 m (chiar dacă specialiştii spun că nici de la o asemenea înălţime nu rezultă decât cel mult un cucui, nu ditamai găuroiul: din care, la atâtea ore de la moarte, curgea, după spusele lui Petru Mircea, atât de mult sânge cu care el, Petru Mircea, ”s-a pătat”?Ce a vrut totuşi să spună Petru Mircea atunci când a declarat (cu subiect şi predicat): ”Nu aşa a fost descoperită Mădălina Manole!”? Ce ştie Petru Mircea şi nu spune nimănui (nici măcar anchetatorilor)?Dacă totuşi se va descoperi că doar medicul spune adevărul în legătură cu paharul- probă/corp delict-”cheie” (un fel de ”armă a crimei”) în rezolvarea cazului, va fi acesta un motiv, în sfârşit, pentru ca dosarul să fie preluat de Parchetul General şi, eventual, coordonat de procurorul Marius Iacob, cel mai titrat procuror criminalist din România, spre a spulbera, odată pentru totdeauna, ENIGMELE JUDICIARE ALE CAZULUI ”MĂDĂLINA MANOLE - MOARTE SUSPECTĂ”?
Declaratia dr. Crsitian Sarambei
Poze judiciare cu paharul si recipientul de Furadan


Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 10:40 in data 04.04.2012
PAHARUL ERA LANGA MADALINA...
scris de NUMELE la ora 15:41 in data 03.03.2012
*prelevarea scz
scris de NUMELE la ora 15:40 in data 03.03.2012
Va elimina ca si prima data totul, pe motiv ca nu sunt concludente. Trebuie sa dea explicatii legistul in primul rand pentru ca nu a mentionat vanataile,plus ca si-a dat cu parerea fara sa fie sustinuta cu probe despre lovitura de la cap prin cadere direct pe gresie si nu a mentionat prevalarea probelor de sub unghii. Daca ar ajunge sa dea legistul cu subsemnatul se va "clatina" IML-ul si iar intepeni ranjetul pe fata sefului ala de la IML , am uitat cum il cheama (nu-mi place fata lui deloc, pare ca are multe schelete-n dulap pe langa sticlele de whisky). Trebuie sa-i ia la puricat pe berta, antochi, mamuca, asistenta etc. iar procurorul daca ar rectifica ceva din vechea rezolutie s-ar autoincrimina de musamalizare. Asa are o singura alternativa : sa faca rezolutia la fel ca prima data, o ciulama nesarata.
scris de VIKY la ora 15:01 in data 03.03.2012
NU mai are cum sa inchida dosarul cu sinucidere. Ar fi chiar "urlator la cer", si ar da unda verde potentialilor criminali care alearga dupa averi . Nu ar fi numai asta, nu cred ca acest procuror este atat de limitat incat sa nu i-si dea seama ca iar va fi publicat dosarul inchis, plus ce nu sa publicat din primul. NU mai are cum sa treaca peste minciuni si probe, practic NU are cum sa-le explice. Ca sa-ti dau un ex: cina de seara nu are cum sa o explice, ca nu se potriveste de nicio culoare. daca a mancat, inseamna ca a dat afara tot, inclusiv otrava, si atunci cum au ramas in stomac 300 ml de otrava???. Daca nu a mancat, de ce a mintit???. Inclusiv pe sticla el declara:o sa vedeti raportul IML-ului. Ce sa intamplat???. Nu a reusit sa "aranjeze" niste rosii si branza pe raportul de la autopsie???. Sau atunci cand Madalina a dat tot afara, el nu si-a dat seama ca a dat si branza si rosiile, neramanand in stomac nimic doar furadanul care l-au introdus ei fiind in agonie sau era deja moarta???. Sunt probe peste care acest procuror nu poate trece...cu vederea. Inclusiv predatul otravii de catre Berta puiului de naparca, inclusiv declaratiile contradictorii ale puiului de naparca si ale moldei...inclusiv zeci de probe musamalizate si 1001 de intrebari fara raspuns. Il citez partial pe puiul de naparca: sa NU crede-ti o clipa ca...dosarul va fi inchis cu acelasi verdict.
scris de NUMELE la ora 14:11 in data 03.03.2012
Da Viky, ai dreptate,si eu cred ca ce-a declarat medicul e varianta adevarata. Individul in declaratie spune ca politia (sora sandicii, mai mult ca sigur) a ajuns la 20 min dupa salvare, deci a avut cine sa aranjeze totul. Probabil ca de aceea s-a incurcat si individul in declaratii: ba ca o gasit-o pe Madalina in holul din fata baii , ba ca nu acolo, ba cazuta cu substanta roz la gura , ba ca nu a vazut asa ceva , el ce stia sigur era ca otrava era de la berta, cu asta nu s-a incurcat din prima, desi afirma ca nu avea idee ce era printre cadouri. Tare mi-e ca vor sa inchida cat de curand dosarul tot cu "sinucidere" ca-s prea multi care trebuie sa dea cu subsemnatul dupa atatea matrapazlacuri.
scris de VIKY la ora 11:42 in data 03.03.2012
Daca o iei logic, medicul spune adevarul. Protagonistii fiind la prima crima, fara experienta, dar crezand ca au facut o crima perfecta,au pus paharul langa victima iar medicul la vazut langa ea. Numai ca sa nu uitam ca dupa ambulante a sosit...politia , nici mai mult nici mai putin, decat sora zdrentei , Adina Orasteanu. Ea putea aranja lucrurile sa se potriveasca cu ce va declara puiul de naparca anchetatorilor, dar si cu faptul ca el nu a specificat cand a chemat salvarea ca langa sotie este si un pahar cu ...otrava. Daca paharul ramanea langa ea cand au sosit anchetatorii, nu s-ar fi potrivit cu ce a spus el cand a chemat salvarea. Asa ca au mutat paharul si se potrivea cu : "nu am vazut paharul...". Dar a vazut telefonul pe care la "butonat" si la ora 9:00.
scris de Dezvaluitorul & JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! la ora 19:27 in data 21.01.2012
LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA!............................LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA!............................JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! ....................................- ATENTIE! - ...JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! .............................- ATENTIE! - ...JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA! .........................- ATENTIE! - ...JOS CU MAFIA DIN JUSTITIA ROMANA!
scris de Dezvaluitorul & FOARTE ACTUALUL ''hit'' CATRE C.E.D.O. si ETER! la ora 19:26 in data 21.01.2012
LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA SI NU NUMAI!............................LASATI APARATELE DESCHISE, LASATI APARATELE DESCHISE, URMEAZA UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU TARA SI NU NUMAI!...............................MADALINA MANOLE NU S-A ''sinUCIS'', MADALINA MANOLE A FOST *** O-M-O-R-A-T-A *** DE CATRE ''petru'' mircea SI ''maria'' mircea = DOI EXTREM DE PERICULOSI ASASINI DE MAMA CE AVEA DE CRESCUT UN COPIL MIC SI NU SA FIE UCISA CU BESTIALITATE PENTRU BANI SI AVERE.
scris de VIKY la ora 11:41 in data 08.09.2011
Salvarile au plecat in jurul orei 7:00, iar in documentele anchetatorilor se specifica ancheta intre orele 9:00 si 12:00. Nu se specifica ora sosirii la fata locului. Paharul la mutat intentionat . Doar a declarat ca nu a vazut paharul si flaconul, numai dupa resuscitare. Culmea era sa-l lase langa ea, si sa declare ca nu la vazut. Ca doar de corpul delict cel mai important obiect pe care trebuiau sa fie pe toate tastele amprentele Madalinei,a avut grija sa-l butoneze sub pretextul sa caute ce, mesajul care la scris el???. Pai nici macar acest procuror nu se poate disculpa de la "PARTAS LA ASCUNDEREA CRIMEI" . Poate ne poate explica d-na Mladin, aceste "perle "din ancheta, asa cum stie d-sa, cu dragoste si pentru dragoste de...ADEVAR.
scris de Numele la ora 11:21 in data 08.09.2011
Dupa ce personalul salvarilor a terminat menevrele de resuscitare ,acestia au ramas la fata locului sau au plecat?Cand au aujns procurorii la vila Madalinei ,personalul salvarilor se mai afla acolo?Este posibil ca nenorocitul de puiuk sa fi mutat paharul in momentele in care cei de pe salvare nu erau atenti sau nu se aflau acolo. De multa vreme e evident ca puiuku a omorat-o.Dar numai noua ne este evident.Nenorocitul ar trebui sa fie supus la chinuri groaznice ,moartea si inchisoarea nu l-ar face sa simta adevarata durere a COPILULUI LUI care va creste ,a PARINTILOR MADALINEI ,a OAMENILOR CARE O IUBESC PE MADALINA!
scris de VIKY la ora 08:53 in data 08.09.2011
NUMELE 00:35. Am fost crescuta si educata cu frica de D-zeu ,dar cu picioarele pe PAMANT. Nu foloseau neaparat cuvantul in sine ca sa ne explice ce este BINE si ce este RAU.. Acest "magician al maselor" ,nu numai ca nu ma hipnotizat cu aberatiile lui despre "ingeri rataciti", din contra a reusit sa-mi provoace o revolta de nedescris. Din start am simtit ca logica si comportamentul acestui individ nu au legatura cu o gandirea umana, normala. La d-sul totul este distorsionat. Faptul ca de la inceput primeam "binecuvantari" din partea lui si continua pana in ziua de azi, ma convins pe deplin de vinovatia lui. Lumea il facea "troaca de porci",cu un vocabular "colorat", si treceau nebagati in seama . Numele meu nu avea sanse sa treaca neobservat."Binecuvantarile" lor la adesa lui nu la durut,fata de comentariile mele care il "usturau".
scris de NUMELE la ora 00:41 in data 08.09.2011
auziti?? care era capacitatea paharului?? 400 ml ??
scris de NUMELE la ora 00:35 in data 08.09.2011
SCRIS DE D-NA VIKY /// Pe flacon erau urme de sange, dar in rezolutia finala nu sa specificat asta. Tot logic se poate interpreta asta. Flaconul a fost folosit dupa ce ea a fost lovita la cap,asa se explica petele de sange de pe flacon. Amprenta de pe pahar se poate explica prin faptul ca au incercat sa-i dea sa bea din pahar,dar ea fiind ametita de la lovitura de la cap a atins doar paharul cu un deget, ASA CA, DACA AU VAZUT CA NU MAI MERGE CU PAHARUL, I-AU ADMINISTRAT PESTICIDUL CU UN FURTUNAS CE LA UN CAPAT I-AU ''MONTAT'' O SERINGA MAI MARE PENTRU A AVEA PRESIUNE MAI MULTA /// . . . .. . aveti dreptate: flaconul de 'pesticide'' a fost deschis dupa ce ea a fost ranita la cap, de aceea are urma de sange pe el !!! ASA E!!! ASA E!!! vedeti, doamna viky...de-aia nu va suporta 'puiucu'....pt. ca 'ganditi'' ...NU PUTEATI SI DV SA PICATI IN EXTAZ MISTIC LA POVESTEA CU INGERUL....?!...OF..CUM DE ATI SCAPAT NEHIPNOTIZATA DE ''MAGICIANUL MASELOR''..??
scris de pentru numele de la ora 20:20 la ora 00:13 in data 08.09.2011
tu ai perfecta dreptate, daca in MM ar mai fi existat un fir de viata, cu resuscitarea lor ar fi omorat-o medicii,,,unui otravit care are otrava in el chiar de si-a pierdut conostinta , prima manevra ar trebui sa fie curatarea stomacului de acea otrava,,, dar cu otrava in el , tu intervii in forta sa-l resuscitez, e ca si cum l-ai omora, corect ai observat tu,,,de ce au procedat asa , numai ei trebuie sa lamureasca,,, noroc ca MM era moarta altfel o omorau ei,,,,ei zic la insistentile familiei,,, dar au incalcat regulamentul si au sters niste probe importatnte, cred ca sunt pasibili si ei de pedeapsa.,dar un raspuns mai amplu il poate da doamna doctor, asteptam.
scris de NUMELE la ora 23:39 in data 07.09.2011
http://youtu.be/Q96ottvoGQk /// MIN 9.OO /// HEI !! DAR STITI CAND VENEA PERORATIA CU PACATELE GRELE SI PLATA??? EXACT DUPA VORBIREA REFERITOARE LA FAPTUL CA AVEREA TOATA A MADALINEI MANOLE E PE MANA LUI !! CA ISI FACUSE DEJA SUCCESIUNE !!! ...//// .VA UMPLURATI DE SMERENIE SI FRICA SI CUTREMUR?? PAI CUM SA NU !!...LA ASA BUBUIT SENTENTIOS !! LA ATATA CARISMA CATA ZACE IN PROFETUL PETRU !!!!!... ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ imi amintesc de documentare cu ''profeti ai zilelor noastre 'plini de har' si care graiau despre ingeri si dumnezeire.....si in timp ce lumea pica-n extaz mistic, cu mainile amandoua le furau si case si averi !!si le tot aratau ce grele pacate au de ispasit, asa de grele ca nici jertfa mantuitorului nu era deajuns,...trebuia sa mai 'puna de la ei'...'ceva'...ca nici cu darile materiale nu ieseau la liman,....// dar nu era ceva care sa intristeze, deoarece astfel puteau sa aceeada la stadiul de ''inger''......, //// ESTE????!!!! IN CE-I PRIVESTE PE EI, LUCRURILE STATEAU CU TOTUL ALTFEL: aveau si amante si petreceau din plin, dedandu-se la cele lumesti , luxuri, haleala si sex, ca ei erau exclusi de la penitenta, intrucat erau niste ''alesi''..../// la ei trebuia doar sa vii cu ''ofrandele''...''babane'',..ca ..la atatea pacate grele....
scris de NUMELE la ora 23:22 in data 07.09.2011
MI SE SPUNE 'PUIUCU' //// sunt o persoana f f f f spiritualizata, am flashuri dupa flashuri si iluminari dupa iluminari, in functie de becuri si veioze...// ma intrebati de unde am asa viziune si cum de am ajuns la asa 'cunoastere'?? // pai, am dobandit-o pe parcursul calatoriilor mele intiatice , departe de zgomotul strazii si al oraselor, ..cand ma duceam sa calatoresc prin.. supermarketuri...// AM SI CITIT MUUUUUUUUUUUUUULT, F F F MULT....TOT CE MI-A PICAT IN MANA: ACTE DE PROPRIETATE, CONTRACTE CU BANCI SI TITLURI DE DEPOZITE, DE PROPRIETATE, AM RASCOLIT SI AM APROFUNDAT TOATE ACTELE DE PROPRIETATE EXISTENTE PESTE TOT, CU SETE DE CUNOASTERE AM AJUNS PANA LA ULTIMA LIMITA, ASA FEL CA NIMIC DIN CE SE PUTEA ''INSUSI'' NU MI-A SCAPAT !! // mai citesc si azi, zilnic: etichete de iaurturi si termene de garantie.
scris de NUMELE la ora 23:09 in data 07.09.2011
facusem si eu un anunt 'matrimonial'...cu mantuire garantata si induhovnicire pana la ..ingeri ratacitori... nu aveam pretentii mari de la persoana respectiva , decat sa treaca ''TOT''CE ARE PE NUMELE PROPRIU, PE NUMELE MEU !! vad ca nu ma vrea nimeni !! CE LUME PACATOASA !!!!!
scris de NUMELE la ora 23:02 in data 07.09.2011
http://youtu.be/Q96ottvoGQk /// MIN 9.OO // v-ati prins asadar de ce ''brusc si dintr-o data ''l-a apucat pe petru peroratia cu ''pacatele'' alea grele..parintesti..ce se constituiau deja intr-o povara....(ah cum pronunta ''povara''..deja te ia cu frica,..iti vine sa te bagi sub pat si sa zici...'iarta-ne doamne, suntem pacatosi..."...DECI TIRADA O SPUNE EXACT DUPA CE POMENISE DE FAPTUL CA SOCRUL SE SCANDALIZASE CA EL NU INTARZIASE SA FACA SUCCESIUNEA BUNURILOR MOARTEI...ADICA ...AVERE MARE..CONTURI......''money''...euro.....terenuri....SI ASTFEL NE-A STRAMUTAT ATENTIA BRUSC DUCANDU-NE IN ZONA CU DUMNEZEIIREA SI PACATUL ETC ....cu..teama..smerenia...// desi...noi stiam ca ''cineva'' a platit acum 2000 de ani pt. 'pacatele lumii''..nu stiam ca tre sa mai moara cate unul pe ici pe colo...cand ele sunt f f f grele...(oare de la ce greutate a pacatelor acumulate tre sa dam coltu?? o fi ca taxa la avion pt bagaje??) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ deci...cine e petru mircea, 'sotul' madalinei ?? este chiar criminalul ei, nu e clar??
scris de NUMELE la ora 22:46 in data 07.09.2011
sa va auda dumnezeu si maica domnului, si sa ajute sa se faca lumina, sa se faca dreptate si vinovatii sa plateasca !!!
scris de SANDRA la ora 22:42 in data 07.09.2011
MAINE DE ZIUA MAICII DOMNULUI FIE CA PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU SA MIJLOCEASCA PE LANGA FIUL EI SA II FACA DREPTATE MADALINEI MANOLE SI PARINTILOR EI ,FIE CA MAICA DOMNULUI SA-I SCAPE COPILUL DIN GHEARELE SECTANTILOR CRIMINALI DE LA BOTOSANI(NU AVEM NIMIC CU OAMENII ONESTI DIN BOTOSANI)FOMISTI DE AVERI NEMUNCITE.DEJA NIMENI NUMAI CREDE IN "SINUCIDEREA"MADALINEI MANOLE CI TOATA LUMEA SI-A DAT SEAMA CA A FOST CRIMA.DUMNEZEU SA TE IERTE,MADALINA MANOLE(MAGDALENA ANCA)MANOLE.NOAPTE BUNA SI MULTA BAFTA SOTILOR MANOLE.MULTE REUSITE IN LUPTA CU familia mircea ACESTI ASASINI DE MAMA.ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU.SA-I VEDEM ACOLO UNDE LE E LOCUL.AMIN.
scris de DEZVALUITORUL & CRASA BATAIE DE JOC CE NE-O APLICA NOUA, CETATENILOR ONESTI DIN ACEASTA TARA aceste institutii ale statului roman, institutii SATANICE SI A-P-O-C-A-L-I-P-T-I-C-E la ora 21:48 in data 07.09.2011
OAMENI BUNI!.......VOI CREDETI CA DEGEABA TOT REPET CA IN aceasta tarisoara parca s-a INSTAURAT ..........A-P-O-C-A-L-I-P-S-A ...MORALEI!!!............UITATI-VA NUMAI LA INFIORATOAREA PREMEDITARE CU CARE A FOST EXECUTATA ARTISTA Madalina MANOLE DE CATRE INSASI PSEUDO-SOTUL EI SI LA CARE SI-AU DAT ISI DAU SI IN CONTINUARE TOT CONCURSUL INSASI INSTITUTIILE STATULUI CARE SUNT PLATITE DIN BANI PUBLICI, ADICA DE LA BUGET, ADICA DIN BANII NOSTRII AI TUTUROR CELOR CE AVEM PRETENTII DE LA EI, TOCMAI PENTRU A TINE IN FRAU ACTELE ANTISOCIALE ALE UNORA PRECUM SI acest ''petru'' + ''maria'' mircea. ASA CA, OAMENI BUNI!.........SE PREA POATE CA ASA DUPA CUM DECURG ''OFICIALELE'' OSTILITATI DINTRE PARINTII VICTIMEI SI CALAUL EI, SA ASISTAM PE MAI DEPARTE LA O VENDETA ATAT FATA DE CALAUL EI, AL MADALINEI, CAT SI FATA DE CEI CE CU ATATA ''ABILITATE'' SI INTERES PECUNIAR, AU ''INSTRUMENTAT'' ACEST CAZ DE O GRAVITATE FARA MARGINI...................ASA SA VA AJUTE DUMNEZEU LA TOTI CEI CE DE UN AN INCOACE, PUR SI SIMPLU, VA BATETI JOC DE TOTI OAMENII DE BINE CARE MAI CRED IN DUMNEZEU SI IN DREPTATEA JUSTITIEI DIN ACEASTA TARA. ........................P. S. TE PUP PE SUFLET ..........M-A-D-A -L-I-N-A
scris de NUMELE la ora 21:37 in data 07.09.2011
domnilor de la ring, imi permiteti si mie un mic anunt: ''PERSOANA SINGURA. INDUHOVNICITA. CAUT SUFLETUL PERECHE. IDEAL AR FI SA AIBA VILA-MASINI-CONTURI LEI/EURO(nu conteaza, e 'primit')-TERENURI, ETC /// POATE SA FIE SI DIN DOMENIUL ARTISITIC, CARE SA FI CREAT CEVA SI SI ASTFEL SA POATA PRIMI DREPTURILE DE AUTOR...//// OFER MANTUIRE IN 3 PASI: CESIUNE PE DREPTURILE DE AUTOR, ACT DE CASATORIE, TESTAMENT . II VOI FI ALATURI PANA CAND MOARTEA NE VA DESPARTI, BINEINTELES, SUFLETUL PERECHE ''ALEGAND'' SA TREACA PRIMUL ''DINCOLO'' LA VEGHEAT. VIN SI EU MAI TARZIU....//// . TIN SA-L ASIGUR DE ISPASIREA GRELELOR PACATE ALE STRAMOSILOR SAI, DACA SE INDURA SA FACA 'PASUL' ACESTA . PACATELE PARINTESTI SUNT MEREU F F F GRELE, SUNT O POVARA ...NU E MAI BINE SA 'SCAPE' DE EA???
scris de VIKY la ora 21:31 in data 07.09.2011
Multumesc administratiei ziarului.
scris de VIKY la ora 21:28 in data 07.09.2011
Te-ai ratacit de pe Liberatatea...???. Cere ajutorul puiucului , daca te-ai ratacit are el metode sa te trimita de unde ai venit. Macar trebuia sa-mi scrii, ce te deranjaza, ADEVARUL sau dedicatia pentru puiuc???.Decenta sa stii ca nu doare ,poti sa incerci. Cu adevarul te-ai lamurit ca doare,asai???.
scris de NUMELE la ora 21:23 in data 07.09.2011
@NUMELE la ora 20:40 lumea nu va inceta pana nu se va afla adevarul si vinovatii dovediti . Pana acum e bine ca s-a demonstrat cu documente ca Madalina nu era depresiva. Urmeaza sa se demonstreze premeditarea fiindca aici nu este vorba nici de sinucidere nici de omor accidental. E bine totusi ca in aceasta tara nu suntem toti ignoranti si luam atitudine chiar daca e doar online. Si cand afirm ca a fost premeditare ma bazez pe faptul ca 1) verbal, intre Madalina si Berta nu au existat discutii despre otrava iar plasele nu au fost inmanate personal Madalinei si 2) Madalina s-a dus singura la spital ca urmare a faptului ca luase 6 pastile fiind racita. 3) toate inadvertentele din declaratii si din ancheta pe care nu le voi mai scrie aici fiindca deja sunt arhicunoscute si voi ajunge sa fac un eseu din comentariu.
scris de DEZVALUITORUL & CU PERMISIUNEA D-vs, VOI COMPLETA IN FINAL CU..............?!?!?!?! la ora 21:00 in data 07.09.2011
scris de VIKY la ora 20:42 in data 07.09.2011 Din start a fost musamalizat totul. Punand la o parte toate aberatiile din ancheta, cum este posibil ca telefonul Madalinei pe care sa scris mesajul de adio ,a fost folosit de d-sul si la ora 9:00???. Daca tin bine minte pe pahar sa gasit numai o amprenta a Madalinei. Pe flacon erau urme de sange, dar in rezolutia finala nu sa specificat asta. Tot logic se poate interpreta asta. Flaconul a fost folosit dupa ce ea a fost lovita la cap,asa se explica petele de sange de pe flacon. Amprenta de pe pahar se poate explica prin faptul ca au incercat sa-i dea sa bea din pahar,dar ea fiind ametita de la lovitura de la cap a atins doar paharul cu un deget, ASA CA, DACA AU VAZUT CA NU MAI MERGE CU PAHARUL, I-AU ADMINISTRAT PESTICIDUL CU UN FURTUNAS CE LA UN CAPAT I-AU ''MONTAT'' O SERINGA MAI MARE PENTRU A AVEA PRESIUNE MAI MULTA SI DEASEMENEAI................SPOR LA ''MUNCA''!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
scris de NUMELE la ora 20:53 in data 07.09.2011
1 > ) La OTV, asta - vara, un invitat relata un caz real: otravirea accidentala a unui caine cu F...., aflat in garajul vilei. Stapanul nu l-a resusciutat, nu la maltratat, ci i-a dat sare si, parca, apoi, lapte. Mai spunea ca bietul caine a vomat si avea spume la gura s.a.m.d. si, dupa un timp si-a revenit, s-a ridicat in picioare si atunci, stapanul l-a dus la veterinar! Deci....poftim cultura si iubire sincere !............2 > ) In copilaria mea, o tanara vecina, s-a otravit intentionat - din dragoste - , cu acid sulfuric si, apoi, mi-a povestit ca, simtind arsurile, a regurgitat si a scuipat tot. Si acum traieste, dar, in jurul buzelor, estre ARSA, are niste C I C A T R I C E urate.... E fata batrana ! Madalina noastra parca a baut ...SANTAL ! " Nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase! " De neconceput de o fiinta omeneasca - zdravana mental, realista, onesta, empatica si cu logica - !
scris de VIKY la ora 20:42 in data 07.09.2011
Din start a fost musamalizat totul. Punand la o parte toate aberatiile din ancheta, cum este posibil ca telefonul Madalinei pe care sa scris mesajul de adio ,a fost folosit de d-sul si la ora 9:00???. Daca tin bine minte pe pahar sa gasit numai o amprenta a Madalinei. Pe flacon erau urme de sange, dar in rezolutia finala nu sa specificat asta. Tot logic se poate interpreta asta. Flaconul a fost folosit dupa ce ea a fost lovita la cap,asa se explica petele de sange de pe flacon. Amprenta de pe pahar se poate explica prin faptul ca au incercat sa-i dea sa bea din pahar,dar ea fiind ametita de la lovitura de la cap a atins doar paharul cu un deget.
scris de DEZVALUITORUL & CRIMINALUL COMPLOT al acestui puiuck zis si ''petru'' + mama-sa zisa si ''maria'' PENTRU ASASINAREA CU SANGE RECE A ARTISTEI Madalina MANOLE la ora 20:40 in data 07.09.2011
D-le Levant, se vede treaba ca din continutul acestui articol reiese faptul ca aveti o atitudine mult prea concilianta fata de toate partile implicate in cazul de ''SIN-UCIDERE'' din dimineata zilei de 14 IULIE 2010, dar pentru a fi mai PRAGMATICI, cum se mai zice, ar cam fi cazul sa ''rupem pisica in doua'' si DE COMUN ACORD, sa recunoastem faptul ca singurul individ asupra caruia NU ar trebui sa avem niciun DUBIU CA A ACTIONAT CU PREMEDITARE, cu toate ca a facut si unele GAFE, este acest puiuck ASASIN DE MAME, in rest, celelalte doua personaje, adica, medicul de pe cea de-a doua salvare, dr. Cristian Sarambei, precum si procurorul moldovan, au actionat mai mult sau mai putin conform unelor ''INDICATII'' date de acest CALAU al Madalinei. Faptul ca D-vs ati intocmit un articol neutru din punct de vedere al tuturor partilor implicate, NU ar trebui sa schimbe cu nimic DATELE PROBLEMEI DE FOND si care in acest VOIT MULT PREA IMBARLIGATUL caz de O-M-U-C-I-D-E-R-E, se poate rezuma la OMNIPREZENTUL ARGUMENT cu care EU vin si pe care am sa-l MENTIONEZ IN PERMANENTA CA PE UN FEL DE - LAITMOTIV - al cazului luat in totalitatea lui, ADICA, - D-I-V-E-R-S-I-U-N-E !!!...DIVERSIUNEA creata de acest puiuck GALINACEU prin care cauta ca in permanenta sa ne abureasca cu binecunoscutele-i idei fantasmagorice cu ''INGERASI CE VEGHEAZA'' sau cu asa zisa UNILATERALA ALEGERE a Madalinei, la care el, prea ''cucernicul'' pseudo-sot al EI, dupa spusele lui de MARE, MARE, MARE, FOARTE MARE MITOMAN, nu a avut nicio implicare in afara de faptul ca, DE FAPT SI DE DREPT, in permanenta i-a INDUS Madalinei UN SIMTAMANT de PROFUNDA INUTILITATE care combinata cu DROGURILE PE CARE I LE ADMINISTRA(miercuri;joi;vineri-fenobarbitalul=STARI DE APATIE SI DE SOMNOLENTA si apoi sambata si duminica+luni si marti-steroizi anabolizanti=CRESTEREA BRUSCA A VITALITATII CORPORALE) - ATENTIE! - FARA VOIA EI, AU POTENTAT TOATE ACELE STARI DE ASA ZISA - depresie -, care DEPRESIE, dispunand acum si de toate datele problemei, se poate spune cu cea mai mare CERTITUDINE faptul ca a fost vorba despre - ATENTIE! - O DEPRESIE I-N-D-U-S-A mai ales de DROGURILE GEN FENOBARBITAL SI STEROIZI ANABOLIZANTI ce ii erau ''oferite'' in diverse preparare cum ar fi SUCURI sau CEAIURI si toate astea - ATENTIE! - FARA CONSIMTAMANTUL EI, AL Madalinei. Afirm acest lucru deoarece daca ar fi fost altfel, ar fi insemnat ca atunci cand parintii ei veneau in vizita la ea si o gaseau in starea aceea de APATIE, Madalina TOT AR FI AVUT PUTEREA DE A LE SPUNE SI LOR DESPRE ''TRATAMENTUL'' LA CARE ERA SUPUSA DE CEI DOI, adica puiuckul si mamitu' lui. Cu alte cuvinte, PREMEDITATA D-I-V-E-R-S-I-U-N-E prin care sa fie tinuta in sah atat procuratura cat mai ales organele de ancheta pentru a nu mai trece la MINUTIOASA INVESTIGARE A CAZULUI DE - ATENTIE! - MOARTE S-U-S-P-E-C-T-A ce ar fi trebuit a fi luata in calcul inca din prima secunda si in paralel aplicata - ATENTIE! - PREZUMTIA DE NEVINOVATIE a puiuckului GALINACEU, a putut a fi infaptuita numai si numai cu ''neprecupetitul'' ajutor al BANILOR PROMISI CATRE TOTI CEI IMPLICATI IN ANCHETAREA CAZULUI. Nu degeaba a disparut si cutia cu bijuteriile, cat si o importanta cantitate de aur din casa Madalinei...Cat priveste problema cu ''DILEMA'' legat de acest asa zis ''controversat'' PAHAR ce chipurile, a servit la autoservirea Madalinei cu ''serbetul de capsuni'' si care odata ingurgitat, ii da ''beneficiarului'', NEBANUITE ''SENZATII DE CATIFELARE TIP CoCoLiNo'', dupa PAREREA MEA si aici avem de-a face tot cu o CRASA DIVERSIUNE prin deja arhicunoscuta cantitate de pesticid (circa 400ml) ce s-a gasit in stomacul Madalinei cu ocazia necropsiei efectuate la INML SI CARE ATARE CANTITATE - ATENTIE! - NU AR FI PUTUT FI BAUTA DIN CAUZA DE .....MAXIM 50ml ''TOLERABILI'' DE CORPUL UMAN! ....Cat priveste acest pahar, el nu poate fi mai mare de 250-300ml, iar in acest caz, cand dupa ATENTA STUDIERE A ACESTUI PESTICID SI DUPA CONCLUZIILE DESPRINSE DIN ANALIZA LUI PRIN CARE S-A AJUNS LA A SE CUNOASTE FAPTUL CA NUMAI 50ml DIN ACEST PESTICID, AR FI DOBORAT UN OM, SE POATE TRAGE CONCLUZIA FARA NICIO CAT DE MICA EROARE A FAPTULUI CA ORICAT DE HOTARATA AR FI FOST Madalina IN A TERMINA CU VIATA EI, - ATENTIE MAXIMA! - TOT NU AR FI PUTUT SA BEA O ASA DE MARE CANTITATE DE PESTICID, DE UNDE SE POATE DESPRINDE SI D-I-V-E-R-S-I-U-N-E-A CARE ARATA CA ACEST PAHAR A FOST PUS DE CATRE puiuckul ASASIN DE MAME, LANGA Madalina sau mai bine spus, LA 1,5m DE CORPUL Madalinei, - ATENTIE! - EXACT ACOLO UNDE A FOST VAZUT SI DE CATRE DOCTORUL CRISTIAN SARAMBEI. De partea cealalta, adica in tabara adversa privitor la LOCATIA ACESTUI PAHAR, SE AFLA IN CAPUL LISTEI, acest puiuck si ca efect REDUNDANT, urmeaza si confirmarea acestui procuror zis si moldovan, care nu stie altceva decat ca atunci cand e ''PRINS CU MATA-N SAC'', sa gangureasca deja consacrata replica ,,NU SPUNE-TI ASA, CA MA NENOROCITI'', din moment ce si el a indicat tot aceeasi LOCATIE a paharului, adica in baie. De aici se poate trage PERTINENTA CONCLUZIE precum ca, in acest caz, DOCTORUL CRISTIAN SARAMBEI A SPUS ADEVARUL, pe cand cei doi COMPLICI LA TAINUIREA ASASINATULUI, - ATENTIE! - M-I-N-T cu N-E-R-U-S-I-N-A-R-E, iar unul dintre ei, ARE SI DE CE sau mai bine zis, CEL MAI MULT DE CE, deoarece, el nu este nimeni altul decat AUTORUL DE FACTO AL ASASINATULUI DIN CARE TRAGE SPERANTA CA SE VA SI IMBOGATI PENTRU TOT RESTUL VIETII lui........DE PUSCARIAS..........................P. S. TE PUP PE SUFLET...............M-A-D-A -L-I-N-A
scris de NUMELE la ora 20:40 in data 07.09.2011
" Sfanta Fecioara, Slava Tie, Binecuvantata fii tu intre femei si binecuvantat fie Rodul pantecului Tau - IISUS Hristos ! Stim cat ai suferit, vazandu-ti fiul crucificat ! Maine, de ziua Ta, fa o minune - prin Fiul tau - asa cum a facut El "prima minune" - la rugamintea Ta - , schimband APA in VIN, la Nunta de la Cana Galileii! ! Da putere parintilor Manole sa castige pruncul; sa-l ia sub aripa lor, totalmente; sa-l creasca demn si in caile atat de dragi lui Dumnezeu ! Mijloceste pe langa Fiul Tau si ajuta-i pe parinti; ajuta-ne, si pe noi sa ne gasim linistea, sa aflam adevarul, sa se faca dreptatea mult indragita de Fiul Tau si sa fie reabilitata Madalina noastra scumpa ! Inspira, da gandul cel bun juratilor sa reia ancheta "ab ovo" si " la centima", inca de la primul apel al faptuitorilor ! AMIN ! " **************Din batrani stiu ca - dupa moartea cuiva - , este extraordinar de bine sa se vorbeasca despre mort, insa ceea ce s-a intamplat cu Madalina, este UNIC ! Este I S T O R I E ! De cand sunt eu, n-am citit, n-am vazut, n-am auzit ca - mai bine de un an - , sa nu inceteze lumea sa ....vorbeasca despre acest suflet nevinovat ! Oare, nu e nimeni PREOT pe acest forum ca sa explice acest fenomen, desi toti stim ca - s-a comentat aici & all, in primul si in primul rand, pentru ca TARA e indurerata de M.M., de copil si de parinti, dar este si revoltata de cele intamplate ! Revoltata si Consternata ! Eu, ca si crestina, simt ca M.M. "ne tine in priza" , intrucat e nevinovata si vrea sa ne convinga de asta. De aceea, ea, workaholica, "trudeste spiritual ", si pe Lumea cealalta ! ******* Mult noroc, parinti si familie MANOLE, maine, la PROCES ! Doamne, ajuta !
scris de NUMELE la ora 20:20 in data 07.09.2011
Doamna doctor va rog luminati-ma cand mai intrati pe aici! Madalina daca ar fi baut voluntar otrava, ar mai fi ramas pe traiect o cantitate suficienta incat in cazul resuscitarii sa impregneze creierul si plamanii? Exista posibilitatea ca otrava sa-i fi ramas pe traiect din cauza ca i-a fost introdusa fortat de alte persoane si sub presiunea oxigenului sa se fi imprastiat? Au voie cadrele medicale, asistent sau medic sa faca resuscitare cu masca de oxigen la o persoana otravita? Fiindca dupa cum rezulta de aici , daca pacientul ar fi fost intr-adevar in viata ei l-ar fi omorat cu siguranta presionandu-i otrava in aceste organe. Se poate verifica chiar si acum la analize daca otrava care i-a ajuns la creier ar fi provenit din stomac?
scris de NUMELE la ora 19:18 in data 07.09.2011
@VIIKY :...va multumesc,doamna,pentru ca luati atitudine impotriva blamarii unei intregi regiuni a Romaniei,Moldova,pe care numai cine nu o cunoaste o poate acuza ca este un focar de rautati....revenind la subiect,eu raman in continuare mirata de faptul ca PROCURATURA nu a cerut precizari serioase in acest caz,deoarece raportul de autopsie nu preciza nici ora decesului,nici ,atentie ! ”modul de producere a leziunilor si obiectul care ar fi putut sa le produca !!!!...DECI ,intrebarile au fost puse,raspunsurile nu s-au dat,dar procurorul s-a multumit cu atat si nu a cercetat mai departe !!!INCREDIBIL !...mai este ceva care ma stupefiaza: oricine putea sa observe datele din raport care VORBEAU CLAR DESPRE INTERVENTIA BRUTALA,DIN EXTERIOR,ASUPRA CORPULUI MADALINEI, eu nu pricep DE CE nu si-au pus aceasta problema nici legistul care a facut autopsia si nici procurorul ?!...chiar daca aflau mai tarziu un raspuns la aceste intrebari,asa cum am aflat eu ieri,totusi DE CE NU AU SEMNALAT ACEST ASPECT NICAIERI?...daca se sesizau la timp.altul ar fi fost cursul anchetelor,ar fi luat la intrebari pe cei care au maltratat cadavrul timp de 1 ora,pe cei care au contaminat probele,pe cei care au schimbat locul faptei intr-un fel sau altul...si atunci se punea intrebarea:CINE SI IN CE SCOP A MANI****T PE TOTI CEI IMPLICATI IN CERCETAREA ACESTEI MORTI !...mai este ceva de semnalat: cum de nu s-a gasit decat 1 amprenta a Madalinei (cea de la degetul mijlociu ) pe flaconul de Furadan,cine apuca ditamai flaconul cu un singur deget? ...trebuie de verificat numarul de amprente ale ei si toate celelalte prezente pe aceste obiecte !...DUMNEZEU SA VA AJUTE !
scris de NUMELE la ora 18:53 in data 07.09.2011
eheiiiiiiiii pui de naparca ce meriti tu,numai pumni in botul ila de gorila,tu si haimanaua aia de scrofalau.esti indignat ca ziaristi de la ring continua dezvaluirile,pas cu pas adevarul iese la lumina,minciunile tale din declaratii care arata clar ca nu esti strain de moartea madalinei,dar tu in schizofrenia ta o tii una si buna,vinovati familia manole,vinovati ca tu ai omorato pe mm,vinovati ca ai curvarit cu slaninoasa in timp ce erai casatorit,vinovati ca tu ai furat toata munca madalinei,vinovati ca nu te lasa sa huzuresti cu femeia porc in averea copilului,vai ce rai sunt manolesti nu te lasa ei pe tine un inger inocet sa iti traiesti amorul ghebos cu scrofalaul,ia "mititica"te-a ajutat sa scapi de madalina cea depresiva si ti-a oferit clipe de care doar unor italieni mai oferise(contra cost cei drept)....vai imi vine sa plang de mila ta .
scris de VIKY la ora 18:53 in data 07.09.2011
I-ti inteleg revolta ,si eu sunt revoltata pana la" D-zeu si inapoi", dar totusi nu trebuie sa lovim in moldoveni. Problema noastra sunt numai molda cu puiu ei. Peste tot gasesti cate un "dezacsat" ,dar oamenii din acele zone nu au nicio vina. Uite d-na dr este tot din Moldova, si ne da o mana de ajutor. Nu trebuie sa jignim zona pentru faptul ca acest individ sa nascut acolo.Sper sa nu te superi pentru ce ti-am scris.
scris de pentru anonim 12,05 la ora 18:33 in data 07.09.2011
cei puiuc te-au apucat dracii??nu iti convine ca ziarul ring face public in continuare dezastru de ancheta facut de moldovan??era bolnava madalina???cum dracu mai puiucule gasesti tu numai femei depresive si gata sa se sinucida ca sa ai tu haleala si o casa ca sa nu mai dormi prin subsoluri????de ce sunt vinovati parintii madalinei ca tu le-ai nenorocit si omorat copilul???ca ai furat bunurile ficei lor si le trentuiesti impreuna cu boarfa ta,bunuri care sunt ale copilului,copil care nu este al tau,deci mai pui de molda fatat si crescut un ratat singur te-ai facut criminal prin faptele tale,si cand mai pomenesti numele MADALINEI MANOLE stergete intai la gura.laso in pace pe mm si pe parintii ei ca tu esti un zero,un gunoi moldovenesc capabil de orice pentru praduiala....deh!!!!!!!!munca e grea mai ales pe la botosani,voi moldoveni sunteti rupti in cur de foame dar tupeisti.
scris de VIKY la ora 18:32 in data 07.09.2011
Crima era clara de la inceput. Nu ai cum sa pui sinuciderea in "picioare",nu sta,nu se leaga. Doar cine nu vrea, nu vede.
scris de VIKY la ora 18:21 in data 07.09.2011
Puiuc,stiind ca maine vei avea o zi grea, prima zi dupa un an si ceva cand nu vei mai putea "ciripi" dupa sentinta care se va da ,m-am gandit sa-mi schim stilul si sa-ti dedic ceva ...\\.Dar tu fiind doar un misel\\ Cu gandirea ta obscura\\ Si traind in intuneric\\ Ai infaptuit o crima\\.....\\.Nu e fapta pe pamant\\ Sa nu fie auzita\\ Nici crima cu sange rece\\ Sa nu fie pedepsita\\....\\Neavand acelasi crez\\ I-ti vom demonsta misel\\ c-ai luat un suflet nobil\\ Ce credea in D-zeu\\....\\Daca ar fi sa intoarcem roata\\ Ca sa fie EA in viata\\ Ar avea si Madalin\\ O mamica minunata\\....\\Daca ar fi sa intoarcem roata\\ Ca sa fie ea in viata\\ Am avea doar o dorinta\\ Sa ai TU aceasi soarta.
scris de justitia romaneasca oarba la ora 18:15 in data 07.09.2011
Este incredibil cum de un an de zile mircea petru tot furnizeaza dovezi clare, dar JUSTITAI REFUZA EVIDENTA! Fie anchetatorii gadesc exact ca petru mircea si cred si ei ca sinuciderea este o eliberare ( a se vedea declaratiile lui p.m. la TV cand se arata satisfacut ca Dumnezeu i-a ajutat si a aranjat bine lucrurile!). In plus este INCREDIBIL sa declari ca ai dormit bustean atatea ore fara sa auzi nimik suspect in casa, sa nu observi ca sotia a plecat din pat(in conditiile in care sotul spune ca Madalina avea o stare de sanatate fragila). Alt aspect cine este VRACIUL? nimeni nu-l intreba animik, desi acesta a facut declaratii publice la TV. dand detalii despre nu stiu ce gauri in suflet ale Madalinei? Cine este aceasta persoana, ce terapii aplica si cine i-a dat acreditare pentru practica? Pe de alta parte am vazut zielle acestea ca este arestat vanzatorul de furadan, dar nimeni nu se sesizeaza in legatura cu cumparatoarea, care ar trebui intrebata cand a avut dialog verbal direct cu Madalina pe tema furadanului si nu prin SMS. deci domsnisoara Berta (care stia de toxicitatea substantei)poate in continuare cumpara si face cadouri dragutze. Cat despre inadvertentele din declaratii ce sa mai spunem ele ii musca pur si simplu de nas pe procurori DAR EI NU VAD NIMIK SUSPECT! in legatura cu CADAVRUL CARE A FOST MUTAT SI RESUSCITAT de medici, iar e de necrezut, ca asa ceva se poate intampla intr-o tara europeana. Din pacate mircea petru uita ca DOAR ADEVARUL NE POATE FACE LIBERI! asa cum spune Iisus. Chiar daca adevarul doare uneori el trebuie spus, alminteri otrava sufleteasca va frange sufletele familiei Madalinei, ale familiei lui petru mircea, ale copilului, ale fanilor, ale opiniei publice si e pacat!
scris de VIKY la ora 17:44 in data 07.09.2011
Pur si simplu nu stii de unde sa incepi,si unde sa termini, ca dai numai de minciuni. Recitind declaratiile d-sului, parca sunt date de doua persoane diferite. In prima declara negru pe alb ca a gasit-o in fata usi de la baie, ia luat capul in maini si atunci a inceput sa curga sange. A anuntat salvarea spunand ca sotia este cazuta. Declara ca dupa ce a sosit salvarea si au resuscitat-o a observat paharul cu substanta roz pe pardoseala din baie si tot acolo a vazut flaconul de culoare alba cu acelasi continut. Mai declara ca la circa 20 de min au ajuns organele de politie. DE CE NU DECLARA NICAIERI NIMIC ,DE AL DOILEA ECHIPAJ AL SALVARII??????????. In a doua declaratie ,tot negrul pe alb scrie ca a gasit-o in fata usii de la camera centralei.A incercat sa-i desclesteze gura dar nu a reusit ,observand ca avea in gura(!!!!) urme de substanta roz. A sunat la 112. Echipajul a constatat ca sotia lui era decedata(!!!). Langa sotia lui a gasit telefonul mobil pe care la deschis si a gasit mesajul de adio. Sunt doar o parte din "perlele" d-sului.
scris de NUMELE la ora 17:11 in data 07.09.2011
anonime,anonime...nu l-a facut nimeni criminal pe petru..s-a dat in vileag singur!!!!Nu vezi ce minciuni a turnat de cand i-a murit ',sufletul pereche''????Si,las-o mai incet cu drama pe care-o traieste puiucu'!!!!Drama traiesc parintii ei neimpacati cu moartea ei subita nu petru care la cateva luni de la moartea ei era deja in bratele altei femei....sa nu-mi apui mie ca e doar o prietenie nevinovata,bla,bla...lui ii trebuie femeie si sunt sigur ca o avea inca de pe vremea casatoriei cu MM...deci preacurvea acest mare guru care ne tine noua prelegeri despre pacatele parintilor ei pt care a trebuit sa plateasca MM....DUMNEZEU IL VA VADI SI ISI VA PRIMI PEDEAPSA BINEMERITATA PT GROZAVIA FACUTA...DE ASEMENEA SI MAMUCA LUI VA PRIMI CEEA CE MERITA.DOAMNE AJUTA!!!
scris de NUMELE la ora 17:03 in data 07.09.2011
S-o luam de la inceput.Maine,pe 8 sept au o alta infatisare pt dreptul parintilor MM de a avea relatii cu fiul acesteia....apoi procesul impotriva deciziei de NUP a procurorului de caz,moldovan...in mod normal,parintii trebuia sa-l dea in judecata si pe fostul ginere pt reacredinta,nedeclararea in actele de succesiune a tuturor bunurilor detinute de Madalina...vezi caseta cu bijuterii a artistei pe care in mod sigur a pus laba sandica...asa cum a pus stapanire si pe masina decedatei....Dragi parinti,va doresc multa putere si stapanire pt a lupta impotriva nedreptatii.Fie ca Maicuta Domnului sa va ajute maine sa va vedeti nepotelul.Dumnezeu sa fie cu voi!
scris de NUMELE la ora 15:52 in data 07.09.2011
Stau si ma gandesc, eu nu sunt cadru medical, dar ma gandesc ce resuscitare poti face la un om otravit si vizibil ca e otravit,? (nu se pune problema ca nu au stiut) atat timp cat otrava e in el , mai poate invia?? Ce medici fara ratiune mai erau si aia? PRIMUL AJUTOR oricarui otravit este de ai provoca voma sa de-a otrva afara,,, ori MM ERA DEJA MOARTA!!!!! si cu cantitatea imensa de otrava in ea ei au incercat s-o resusciteze in asa fel acea otrava s-a infiltrat si mai adamc prin organe ,, deci MM si moarta a fost maltrata de medici incopetenti, care chinuiau un cadavru cu jumatate de kg de optrava in el sa revie la viata,,, ASTEA SUNT MEDICI CARE AU INVATAT PE CONTRACT? este cumva la SPIRU HARET si fac. de medicina?Pana la urma Petru Mircea si-a batut joc si de ei , medicii de pe ambulanta , la solicitare disperata a lui , aia care au facut ani grei de medicina , au inceput sa resusciteze un cadavru, poate asteptau o minune, un om cu jumate de litru de otrava in el sa reinvie . Ei chiar nu si-au dat seama ca lui petru ii trebuia asta ca sa stearga urmele violentei lor asupra MM? Pai acum de ce sa ne mai miram, ca MM era la mana lui si o facuse ascultatoare si ii urma sfaturile , cand el a reusit sa convinga niste oameni specialisti , care stiu ca un cadavru e un cadavru, si mai ales in rigiditate , nu mai trebuie sa-l misti, sa-l muti. pana vine politia,,, A reusit sa-i convinga sa se actioneze asupra cadavrului sa fie mutat ,sa se actioneze asupara lui in FORTA , FORTA MAJORA!!! sa nu sa se mai vada urme cum i-au introdus otrava in ea... si medicii au mers pe mana lui , i-au facut pe plac!!!! deci musamalizare cazului incepe cu medicii de pe ambulanta,, voit sau constransi, sau mituiti ei au mutat, au terorizat cadavrul Madalinei , daca se poate asa spune!!!!!iar petru vine sa ne confirme asta urland pe sticla:: NU ASA A FOST GASITA MM DOMNULE DRAGA!!!!!!!!!!!!! da cum? ati schimbat pozitia cadavrului cumva? tacere..... tacere....nu numai ca au schimbat pozitia, dar au si resuscitat un cadvru rigid, mort cu bune ore in urma , poate chiar din miezul noptii, de cum a inceput cearta intre ei.
scris de NUMELE la ora 15:19 in data 07.09.2011
noi l-am facut criminal , bre anonime?ma-sa l-o facut, ea asa l-a crescut ca sa nu poata dobandi nimic in viata, decat doar prin crima sa se fac boier, ce aratati cu degetul la parintii ei? ei sa lefaiesc in munca fetei lor? ei au mai trecut pragul acelei case decand fata lor a murit?ce tocati macaroana aici zi de zi cu parintii, ca il vor criminal, se vrea adevarul si daca adevarul il va scoate criminal, ce parintii ei sunt vinovati?El nu trebuia sa aiba nici o reactie la redeschiderea dosarului si la faptul ca dosarul s-a facut public, din contra daca e nevinovat, el trebuia sa se bucure , ca va putea sa-si dovedeasca nevinovatia,dar ce vedem noi ? un barbat disperat care ameninta pe toti, jurnalisti , forumisti , parinti, pe toti care doresc adevarul.Ba mai pune si intrebari tampite, ce se va intampla daca nu se va adeveri ca este vinovat, vom veni la el oare cu flori si ciocolata? dar mai omule ,onoarea, unde ti-i onoarea de barbat? daca nu se va dovedi ca esti vinovat ramai cu onoare curata!!!!!!!!!!!!!!! sau tu esti doar invatat sa-ti dea cineva cate ceva ,,, tot sa-ti dea... pana si flori si ciocolata,,, ceva doar sa-ti dea, de onoare vad ca nu ai habar,,, ca daca se va dovedi ca esti nevinovat ramai cu onoarea nepatata,,,si trebuia sa cooperezi daca ai vrut asta , sa ai onoare!!!! si nu sa te pui de-a curmezisul si sa cauti tu alti vinovati decat tu si ma-ta cu care a murit MM in casa ei. Cu terminati!!! nu rezolvati nimc, poate cu o cooperare cinstita si fara minciuni asta da!!!!
scris de NUMELE la ora 13:10 in data 07.09.2011
http://youtu.be/Q96ottvoGQk /// MIN 9.OO // v-ati prins asadar de ce ''brusc si dintr-o data ''l-a apucat pe petru peroratia cu ''pacatele'' alea grele..parintesti..ce se constituiau deja intr-o povara....(ah cum pronunta ''povara''..deja te ia cu frica,..iti vine sa te bagi sub pat si sa zici...'iarta-ne doamne, suntem pacatosi..."...DECI TIRADA O SPUNE EXACT DUPA CE POMENISE DE FAPTUL CA SOCRUL SE SCANDALIZASE CA EL NU INTARZIASE SA FACA SUCCESIUNEA BUNURILOR MOARTEI...ADICA ...AVERE MARE..CONTURI......''money''...euro.....terenuri....SI ASTFEL NE-A STRAMUTAT ATENTIA BRUSC DUCANDU-NE IN ZONA CU DUMNEZEIIREA SI PACATUL ETC ....cu..teama..smerenia...// desi...noi stiam ca ''cineva'' a platit acum 2000 de ani pt. 'pacatele lumii''..nu stiam ca tre sa mai moara cate unul pe ici pe colo...cand ele sunt f f f grele...(oare de la ce greutate a pacatelor acumulate tre sa dam coltu?? o fi ca taxa la avion pt bagaje??) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ deci...cine e petru mircea, 'sotul' madalinei ?? este chiar criminalul ei, nu e clar??
scris de NUMELE la ora 12:57 in data 07.09.2011
http://youtu.be/Q96ottvoGQk /// MIN 9.OO // FANATISMUL LUI PETRU REIESE DIN 'LOGICA' LUI, DIN VORBIREA LUI !!!! cand zice de ''povara pacatelor parintilor''...zici ca un tunet se slobozeste din cer cu foc si cu pucioasa, de atatea pacate ..zici ca insusi glasul 'domnului' bubuie pe undeva aratandu-si mania pt asa pacate greleeeee.// el, cel putin, e zdrobit de acele pacate..., iar noi deja ne uitam cu spaima si ne facem cruci multe-multe-multe....si ne scuipam si san de 'doamne-fereste'....'''// DAR PETRU REVINE MARET SI CU O VOCE SENTENTIOASA CA SI CUM AR RELUA CU IDEEA ''DAR AM O VESTE BUNA PT VOI TOTI: ''LE-A PLATIT MADALINA PE TOATE, CADETI IN GENUNCHI , ALELUIA!!!!"" //// EL ''GRAIESTE'' ASTFEL: ''SA NU CREDETI CA MADALINA MANOLE A FACUT GRATUIT GESTUL ACESTA!!" noi ne luam cu mana de cap si ne uitam in sus spre dumnezeu, intreband : da?? asa e??/// IAR GLASUL 'ACELA' AL ADEVARULUI (lui petru criminalul) ISI REIA PERORATIA SI CU O VOCE CU O TONALITATE MAI RIDICATA, MAI SLOBOZESTE O DATA ''ADEVARUL''(asasinatului, desigur..mai incape indoiala?!) SA NU CREDETI NICI O SECUNDA CA MADALINA MANOLE A FACUT GRATUIT GESTUL ACESTA!!!!""...deja suntem pe genunchi...aleluia, doamne, aleluia ca s-au platit pacatele cele grele...//// ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ HEI !! DAR STITI CAND VENEA PERORATIA CU PACATLELE GRELE SI PLATA??? EXACT DUPA VORBIREA REFERITOARE LA FAPTUL CA AVEREA TOATA A MADALINEI MANOLE E PE MANA LUI !! CA ISI FACUSE DEJA SUCCESIUNE !!! ...//// .VA UMPLURATI DE SMERENIE SI FRICA SI CUTREMUR?? PAI CUM SA NU !!...LA ASA BUBUIT SENTENTIOS !! LA ATATA CARISMA CATA ZACE IN PROFETUL PETRU !!!!!... ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ imi amintesc de documentare cu ''profeti ai zilelor noastre 'plini de har' si care graiau despre ingeri si dumnezeire.....si in timp ce lumea pica-n extaz mistic, cu mainile amandoua le furau si case si averi !! ESTE????!!!! aveau si amante si petreceau din plin, dedandu-se la cele lumesti , luxuri, haleala si sex, ca ei erau exclusi de la penitenta, intrucat erau niste ''alesi''..../// la ei trebuia doar sa vii cu ''ofrandele''...''babane'',..ca ..la atatea pacate grele....
scris de NUMELE la ora 12:49 in data 07.09.2011
domnilor de la ring, imi permiteti si mie un mic anunt: ''PERSOANA SINGURA. INDUHOVNICITA. CAUT SUFLETUL PERECHE. IDEAL AR FI SA AIBA VILA-MASINI-CONTURI LEI/EURO(nu conteaza, e 'primit')-TERENURI, ETC /// POATE SA FIE SI DIN DOMENIUL ARTISITIC, CARE SA FI CREAT CEVA SI SI ASTFEL SA POATA PRIMI DREPTURILE DE AUTOR...//// OFER MANTUIRE IN 3 PASI: CESIUNE PE DREPTURILE DE AUTOR, ACT DE CASATORIE, TESTAMENT . II VOI FI ALATURI PANA CAND MOARTEA NE VA DESPARTI, BINEINTELES, SUFLETUL PERECHE ''ALEGAND'' SA TREACA PRIMUL ''DINCOLO'' LA VEGHEAT. VIN SI EU MAI TARZIU....//// . TIN SA-L ASIGUR DE ISPASIREA GRELELOR PACATE ALE STRAMOSILOR SAI, DACA SE INDURA SA FACA 'PASUL' ACESTA . PACATELE PARINTESTI SUNT MEREU F F F GRELE, SUNT O POVARA ...NU E MAI BINE SA 'SCAPE' DE EA???
scris de CROATIA la ora 12:27 in data 07.09.2011
ANONIM DE LA ORA 12.05.ce sa termine .pai daca il face criminal si este SECTASNTII astea sa creasca copilul,ei sunt in stare sal omoare si pe copil, vad ca nu stii cine sunt ei ca umbla numai dupa averi
scris de anonim la ora 12:05 in data 07.09.2011
terminati cu acest subiect ,rusine ziarului ring in loc sa termine cu acest subiect ii agita si mai mult pe parinti ,rusine l-ati facut criminal pe acest om rusine sa va fie ,omul asta traieste o drama toata viata .are de crescut un copilas nu va ginditi la asta ,pe parintii madalinei vad ca nu mai amintesc de nepot ,in toata aceasta poveste banii sint la mijloc ,daca madalina era saraca si nu se intimpla asta va spun categoric ei stiau de boala ei asa ca vorbele sint de prisos ,d-zeu s-o ierte pe magda ,dar din pacate a lasat in urma ei un circ de nedescris pentru ambele familii !
scris de NUMELE la ora 11:53 in data 07.09.2011
i-am luat capul in maini, ocazie cu care m-am patat de sange!!!!!! NU , Petrule nu cu aceasta ocazie ti-ai patat mainele de sange, dar cu ocazia ca ai omorat-o ca sa -i ei averea, de asta ti-ai patat mainele de sangele MADALINE, care nu se va spala in veci, nici macar dupa moartea ta, generatii dupa generatii vor sti ca tu ai fost asasinul MM , asa ramai in memoria acestui neam.... ASASINUL MADALINEI MANOLE!!!!!!!!!!!!!!!!
scris de ELLA la ora 10:56 in data 07.09.2011
Faceti dreptate si scoateti va rog copilul Madalinei Manole din miinile CRIMINALILOR . Bagati Criminalii la puscarie si nu la tocat averi !
scris de NUMELE la ora 07:59 in data 07.09.2011
FANATISMUL LUI PETRU REIESE DIN 'LOGICA' LUI, DIN VORBIREA LUI !!!! cand zice de ''povara pacatelor parintilor''...zici ca un tunet se slobozeste din cer cu foc si cu pucioasa, de atatea pacate ..zici ca insusi glasul 'domnului' bubuie pe undeva aratandu-si mania pt asa pacate greleeeee.// el, cel putin, e zdrobit de acele pacate..., iar noi deja ne uitam cu spaima si ne facem cruci multe-multe-multe....si ne scuipam si san de 'doamne-fereste'....'''// DAR PETRU REVINE MARET SI CU O VOCE SENTENTIOASA CA SI CUM AR RELUA CU IDEEA ''DAR AM O VESTE BUNA PT VOI TOTI: ''LE-A PLATIT MADALINA PE TOATE, CADETI IN GENUNCHI , ALELUIA!!!!"" //// EL ''GRAIESTE'' ASTFEL: ''SA NU CREDETI CA MADALINA MANOLE A FACUT GRATUIT GESTUL ACESTA!!" noi ne luam cu mana de cap si ne uitam in sus spre dumnezeu, intreband : da?? asa e??/// IAR GLASUL 'ACELA' AL ADEVARULUI (lui petru criminalul) ISI REIA PERORATIA SI CU O VOCE CU O TONALITATE MAI RIDICATA, MAI SLOBOZESTE O DATA ''ADEVARUL''(asasinatului, desigur..mai incape indoiala?!) SA NU CREDETI NICI O SECUNDA CA MADALINA MANOLE A FACUT GRATUIT GESTUL ACESTA!!!!""...deja suntem pe genunchi...aleluia, doamne, aleluia ca s-au platit pacatele cele grele...//// ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ HEI !! DAR STITI CAND VENEA PERORATIA CU PACATLELE GRELE SI PLATA??? EXACT DUPA VORBIREA REFERITOARE LA FAPTUL CA AVEREA TOATA A MADALINEI MANOLE E PE MANA LUI !! CA ISI FACUSE DEJA SUCCESIUNE !!! ...//// .VA UMPLURATI DE SMERENIE SI FRICA SI CUTREMUR?? PAI CUM SA NU !!...LA ASA BUBUIT SENTENTIOS !! LA ATATA CARISMA CATA ZACE IN PROFETUL PETRU !!!!!... ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ imi amintesc de documentare cu ''profeti ai zilelor noastre 'plini de har' si care graiau despre ingeri si dumnezeire.....si in timp ce lumea pica-n extaz mistic, cu mainile amandoua le furau si case si averi !! ESTE????!!!!
scris de NUMELE la ora 07:55 in data 07.09.2011
Petru ar trebui intrebat direct la ancheta : ''domnule, de ce zici ca dumnezeu te-a ajutat la cateva zile dupa ce ea 'se sinucide'?? CE VREI SA SPUI CU ASTA??"' si apoi tot asa "" ce vrei sa spui cu faptul ca OPINIA PUBLICA TREBUIE SA INTELEAGA OBLIGATORIU CA EA NU A FACUT 'GRATUIT' ACEST GEST...ADICA...(vorba lui toma caragiu in sceneta 'fabula' cu elefantul )..ADICA, UNDE BATI"" CA DE BATUT BATI UNDEVA, DAR ..UNDE?? ZI-NE CA SA STIM SI NOI!! CA 'NU NE DUCE CAPU' '' // pai el chiar a insistat ca sa intelegem asa: madalina manole a platit prin moarte ceva !!! doamne, mi se pare infiorator ce zice nebunu!!! ...// si el a zis ca sa nu credem ''O CLIPA'' CA MADALINA MANOLE A FACUT GESTUL ASTA 'GRATUIT' // noi tre sa ne facem nebuni ca el, ca...stiti si voi..ca sa te 'intelegi' cu nebunu, tre sa intri in tacaneala lui si sa faci ca el...nu sa il contrazici ...si sa zicem ''da-da... trebuia sa plateasca povara pacatelor parintesti, asa e,...si cum a 'reusit' sa le plateasca???""
scris de NUMELE la ora 07:51 in data 07.09.2011
http://youtu.be/Q96ottvoGQk /// MIN 9.OO // v-ati prins asadar de ce ''brusc si dintr-o data ''l-a apucat pe petru peroratia cu ''pacatele'' alea grele..parintesti..ce se constituiau deja intr-o povara....(ah cum pronunta ''povara''..deja te ia cu frica,..iti vine sa te bagi sub pat si sa zici...'iarta-ne doamne, suntem pacatosi..."...DECI TIRADA O SPUNE EXACT DUPA CE POMENISE DE FAPTUL CA SOCRUL SE SCANDALIZASE CA EL NU INTARZIASE SA FACA SUCCESIUNEA BUNURILOR MOARTEI...ADICA ...AVERE MARE..CONTURI......''money''...euro.....terenuri....SI ASTFEL NE-A STRAMUTAT ATENTIA BRUSC DUCANDU-NE IN ZONA CU DUMNEZEIIREA SI PACATUL ETC ....cu..teama..smerenia...// desi...noi stiam ca ''cineva'' a platit acum 2000 de ani pt. 'pacatele lumii''..nu stiam ca tre sa mai moara cate unul pe ici pe colo...cand ele sunt f f f grele...(oare de la ce greutate a pacatelor acumulate tre sa dam coltu?? o fi ca taxa la avion pt bagaje??) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ deci...cine e petru mircea, 'sotul' madalinei ?? este chiar criminalul ei, nu e clar??
scris de NUMELE la ora 07:50 in data 07.09.2011
domnilor de la ring, imi permiteti si mie un mic anunt: ''PERSOANA SINGURA. INDUHOVNICITA. CAUT SUFLETUL PERECHE. IDEAL AR FI SA AIBA VILA-MASINI-CONTURI LEI/EURO(nu conteaza, e 'primit')-TERENURI, ETC /// POATE SA FIE SI DIN DOMENIUL ARTISITIC, CARE SA FI CREAT CEVA SI SI ASTFEL SA POATA PRIMI DREPTURILE DE AUTOR...//// OFER MANTUIRE IN 3 PASI: CESIUNE PE DREPTURILE DE AUTOR, ACT DE CASATORIE, TESTAMENT . II VOI FI ALATURI PANA CAND MOARTEA NE VA DESPARTI, BINEINTELES, SUFLETUL PERECHE ''ALEGAND'' SA TREACA PRIMUL ''DINCOLO'' LA VEGHEAT. VIN SI EU MAI TARZIU....//// . TIN SA-L ASIGUR DE ISPASIREA GRELELOR PACATE ALE STRAMOSILOR SAI, DACA SE INDURA SA FACA 'PASUL' ACESTA . PACATELE PARINTESTI SUNT MEREU F F F GRELE, SUNT O POVARA ...NU E MAI BINE SA 'SCAPE' DE EA???
scris de DIVERSIUNEA VINE ...LA FIX la ora 07:26 in data 07.09.2011
CA DE OBICEI, INAINTE DE FIECARE PROCES, CONTOPISTUL PLETOS IMBRACAT IN LEGIONAR, ARUNCA IN MOD PROFESIONIST TOT FELUL DE DIVERSIUNI, DOAR DOAR VA OBTINE VREUN PREMIU " PULITZER" DE LA "PARINTII INDURERATI ". SI ...POATE CHIAR VA OBTINE...
scris de NUMELE la ora 07:17 in data 07.09.2011
domnilor de la ring, imi permiteti si mie un mic anunt: ''DOAMNA SINGURA. INDUHOVNICITA. CAUT SUFLETUL PERECHE. IDEAL AR FI SA AIBA VILA-MASINI-CONTURI LEI/EURO(nu conteaza, e 'primit')-TERENURI, ETC /// POATE SA FIE SI DIN DOMENIUL ARTISITC, CARE SA FI CREAT CEVA SI SI ASTFEL SA POATA PRIMI DREPTURILE DE AUTOR...//// OFER MANTUIRE IN 3 PASI: CESIUNE PE DREPTURILE DE AUTOR, ACT DE CASATORIE, TESTAMENT . II VOI FI ALATURI PANA CAND MOARTEA NE VA DESPARTI, BINEINTELES EL ''ALEGAND'' SA TREACA PRIMUL ''DINCOLO'' LA VEGHEAT. VIN SI EU MAI TARZIU....//// . TIN SA-L ASIGUR DE ISPASIREA GRELELOR PACATE ALE STRAMOSILOR SAI, DACA SE INDURA SA FACA 'PASUL' ACESTA . PACATELE PARINTESTI SUNT MEREU F F F GRELE, SUNT O POVARA ...NU E MAI BINE SA 'SCAPE' DE EA???
scris de NUMELE la ora 06:45 in data 07.09.2011
deci petru e un sarlatan nemernic, UN CRIMINAL !!
scris de NUMELE la ora 06:43 in data 07.09.2011
Ai dreptate NUMELE la ora 05:08, cred ca nimeni nu intelege sensul "textelor mistice cifrate" ale puiocului, trebuie sa fii nebun ca sa-l intelegi!
scris de NUMELE la ora 06:35 in data 07.09.2011
http://youtu.be/Q96ottvoGQk /// MIN 9.OO // v-ati prins asadar de ce ''brusc si dintr-o data ''l-a apucat pe petru peroratia cu ''pacatele'' alea grele..parintesti..ce se constituiau deja intr-o povara....(ah cum pronunta ''povara''..deja te ia cu frica,..iti vine sa te bagi sub pat si sa zici...'iarta-ne doamne, suntem pacatosi..."...DECI TIRADA O SPUNE EXACT DUPA CE POMENISE DE FAPTUL CA SOCRUL SE SCANDALIZASE CA EL NU INTARZIASE SA FACA SUCCESIUNEA BUNURILOR MOARTEI...ADICA ...AVERE MARE..CONTURI......''money''...euro.....terenuri....SI ASTFEL NE-A STRAMUTAT ATENTIA BRUSC DUCANDU-NE IN ZONA CU DUMNEZEIIREA SI PACATUL ETC ....cu..teama..smerenia...// desi...noi stiam ca ''cineva'' a platit acum 2000 de ani pt. 'pacatele lumii''..nu stiam ca tre sa mai moara cate unul pe ici pe colo...cand ele sunt f f f grele...(oare de la ce greutate a pacatelor acumulate tre sa dam coltu?? o fi ca taxa la avion pt bagaje??) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ deci...cine e petru mircea, 'sotul' madalinei ?? este chiar criminalul ei, nu e clar??
scris de NUMELE la ora 06:28 in data 07.09.2011
In baza inadvertentelor dintre declaratia medicului si cea a procurorului ar trebui sa cereti schimbarea procurorului cu altul care nu are "schelete in dulap" si care e capabil sa faca cercetarea de la A la Z cu profesionalism.
scris de NUMELE la ora 06:21 in data 07.09.2011
Mai grav este faptul ca el chiar crede c-a facut un bine omenirii pedepsind o mama pt pacatele parintilor ei...de aceea nu intelege reactia parintilor...el,in nebunia lui se astepta ca parintii sa cada in genunchi si sa-i multumeasca cu lacrimi in ochi pt ''binefacerea'' nemaipomenita de a le trimite copilul la veghe...vedeti,aici e diferenta intre noi cei care reprezentam normalul si el care- i emblema anormalului....wow
scris de NUMELE la ora 06:12 in data 07.09.2011
Eu raman stupefiat cat de paranoic e acest personaj sinistru..venit din neguri...tatal Madalinei mi se pare asa cum bine spunea domnul Levant varianta masculina a Vitoriei Lipan din romanul Baltagul...sarmanii parinti nu se pot odihni,nu mai stiu ce-i cu viata lor pt ca si-au pierdut rostul o data cu moartea fiicei lor...nici sa moara nu pot pt ca nu-i lasa sufletul ei care stie ca nu s-a aflat adevarul,stie ca ingerasul ei facut in vitro pe banii ei e pe mana scorpiei in loc sa fie in sanul familiei ei(parinti ,frate,cumnata,nepot,veri,etc)...sarmanul copilas e pe mana dusmanilor care -si spuneau ''ruda'' a Magdalenei Mircea de fapt Mircea Petra cand au apelat ambulanta...era ',ruda''cand a solicitat ambulanta dar a devenit repede suflet pereche,jumatatea astrala cand a facut succesiunea pe ascuns...oare sandicai ce-i spune vizavi de Madalina?Cum poate trai,manca,bea si da la buci in munca si sudoarea amaratei pe care a trimis-o la veghe??????NUMAI UN OM COMPLT LIPSIT DE EMPATIE SI DE CREDINTA IN DUMNEZEU POATE FACE CEEA CE FACE EL....CINEVA NORMAL CU FRICA SI CUTREMUR N-AR MAI FI STAT O SECUNDA IN CASA UNDE UN OM A FOST LICHIDAT CU SANGE RECE....
scris de NUMELE la ora 05:57 in data 07.09.2011
FANATISMUL LUI PETRU REIESE DIN 'LOGICA' LUI, DIN VORBIREA LUI !!!! cand zice de ''povara pacatelor parintilor''...zici ca un tunet se slobozeste din cer cu foc si cu pucioasa, de atatea pacate ..zici ca insusi glasul 'domnului' bubuie pe undeva aratandu-si mania pt asa pacate greleeeee.// el, cel putin, e zdrobit de acele pacate..., iar noi deja ne uitam cu spaima si ne facem cruci multe-multe-multe....si ne scuipam si san de 'doamne-fereste'....'''// DAR PETRU REVINE MARET SI CU O VOCE SENTENTIOASA CA SI CUM AR RELUA CU IDEEA ''DAR AM O VESTE BUNA PT VOI TOTI: ''LE-A PLATIT MADALINA PE TOATE, CADETI IN GENUNCHI , ALELUIA!!!!"" //// EL ''GRAIESTE'' ASTFEL: ''SA NU CREDETI CA MADALINA MANOLE A FACUT GRATUIT GESTUL ACESTA!!" noi ne luam cu mana de cap si ne uitam in sus spre dumnezeu, intreband : da?? asa e??/// IAR GLASUL 'ACELA' AL ADEVARULUI (lui petru criminalul) ISI REIA PERORATIA SI CU O VOCE CU O TONALITATE MAI RIDICATA, MAI SLOBOZESTE O DATA ''ADEVARUL''(asasinatului, desigur..mai incape indoiala?!) SA NU CREDETI NICI O SECUNDA CA MADALINA MANOLE A FACUT GRATUIT GESTUL ACESTA!!!!""...deja suntem pe genunchi...aleluia, doamne, aleluia ca s-au platit pacatele cele grele...//// ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ HEI !! DAR STITI CAND VENEA PERORATIA CU PACATLELE GRELE SI PLATA??? EXACT DUPA VORBIREA REFERITOARE LA FAPTUL CA AVEREA TOATA A MADALINEI MANOLE E PE MANA LUI !! CA ISI FACUSE DEJA SUCCESIUNE !!! ...//// .VA UMPLURATI DE SMERENIE SI FRICA SI CUTREMUR?? PAI CUM SA NU !!...LA ASA BUBUIT SENTENTIOS !! LA ATATA CARISMA CATA ZACE IN PROFETUL PETRU !!!!!... ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ imi amintesc de documentare cu ''profeti ai zilelor noastre 'plini de har' si care graiau despre ingeri si dumnezeire.....si in timp ce lumea pica-n extaz mistic, cu mainile amandoua le furau si case si averi !! ESTE????!!!!
scris de NUMELE la ora 05:39 in data 07.09.2011
CONCLUZIE: din doar 2 secvente spuse DE PETRU MIRCEA cu ...patima, cu incredintare maxima,cu traire intensa.. ..AFLAM SI NOI CEVA....'INTERESANT''....si anume iata ce: 1) MADALINA MANOLE A FOST UN DINTOTDEAUNA UN INGER RATACIT PE PAMANT (deci nu om ca noi toti, ...asta nu era decat o iluzie optica a maselor...) 2) MADALINA MANOLE NU A FACUT GRATUIT GESTUL 'SINUCIDERII', CI PT. A ISPASI ''POVARA PACATELOR PARINTILOR EI'' ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ epilog: pai daca tot a fost un inger dintotdeauna, nu e mare tragedie ca a trecut ''dincolo''...ba inca cu atat mai bine, ca cu ocazia asta a si platit ''povara -zdrobitoare/ a parintilor ei'' ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ PAI SA NU-TI VINA SA ZICI LA FINAL: ''DUMNEZEU NE-A AJUTAT'' ?!... MAI ALES DACA TE SI VEZI PE ACTE DE SUCCESIUNE A UNEI AVERI CONSIDERABILE IN CATEVA LUNI....SI DACA MAI PUI SI DREPTURILE DE AJUTOR....
scris de NUMELE la ora 05:29 in data 07.09.2011
cand pronunta ''povara pacatelor parintilor ei '' zici ca e coplesit de atatea pacate cate aveau parintii ei si il fu- tea rau grija pe el de pacatele lor de nu mai putea-EL-'CURATUL' , EL-PURITATEA INTRUCHIPATA !!!- si se sufoca de atatea pacate....deja trepida si gafaia.....si apoi se descatuseaza in ''pe care mama copilului meu a dus-o cu ea in mormant''...('pare sa sufere'...) apoi ne ia tare si DECLAMA: ''SA NU CREDETI CA MADALINA MANOLE A FACUT 'GRATUIT' _cuvantul e spus sententios, apasat !!! de la rarunchi!!)ca sa ne intre bine la cap asta repeta si mai sententios sa rasunein ceruri:'' SA NU CREDETI NICI O SECUNDA CA MADALINA MANOLE A FACUT GRATUIT GESTUL ASTA''oare aici ce trebuia sa facem?? sa picam in genunchi si sa zicem: ''ALELUIA, DOAMNE, ALELUIA !!!""...?? /// http://youtu.be/Q96ottvoGQk // aici, la min. 9.30
scris de NUMELE la ora 05:17 in data 07.09.2011
http://youtu.be/Q96ottvoGQk // aici, la min. 9.30, dupa ce se scandalizeaza ca s-a sesizat dl manole ca el si-a facut actele de succesiune imediat dupa moartea ei.., fara sa pridideasca,...zice ca SA NU CREDEM CA MADALINA MANOLE A FACUT GRATUIT GESTUL ACESTA !! SA NU CREDEM NICIO SECUNDA'' --- si aici vocea ii este gatuita, este 'coplesit' de IMPORTANTA ACESTEI SEMNIFICATII DE ''PLATA'', DE DATORIE A PARINTILOR FATA DE DIVINITATE PLATITA PRIN SANGELE SI VIATA EI !!!.. ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ VEDETI?? ESTE CEVA CE TINE DE MANIE !! EL CHIAR E MANIAC !! E NEBUN !! ...... ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~` ce sa mai zic?? mai strigati si voi ,...''alooo !!! spitalu 9? ?? alooo!! balaceanca ??...sapoca?!!! VA RUGAM DE URGENTA SA DESCINDETI LA ADRESA MADALINEI MANOLE DIN OTOPENI !! VETI GASI ACOLO UN NEBUN FANATIC CARE MAI ESTE SI CRIMINAL !!!""
scris de cora la ora 05:08 in data 07.09.2011
ziarul ring cu investigatorul sau in colaborare cu avocatul familiei manole,inclusiv noi,toti comentatorii,am scos la lumina CRIMA. ACUMA O DESHUMARE AR ELUCIDA CAZUL.DE CE TATAL MM SE OPUNE VEHEMENT ACESTUI LUCRU? VREA PEDEPSIREA VINOVATILOR DE CRIMA SAU O LASA BALTA? AU FOST CAZURI LA FEL DE GRELE CARE ASA S-U ELUCIDAT. IMI PARE RAU PENTRU DR.SARAMEI,DAR LA EXPERIENTA SI PROFESIONALISMUL DUMNEALUI,OBSERVIND CA MM AVEA DEJA RIGIDITATE CADAVERICA CUM A MAI ACCEPTAT MANEVRE DE RESUSCITARE?V-A DUS PE TOTI DE NAS ACEASTA SCUTURATURA INUMANA MP .ACUMA DUCETI-L VOI PE DRUMUL FARA INTOARCERE,UNDE SA SFIRSEASCA TOT RESTUL VIETII ,ADICA LA PUSCARIEEEEEE!!!!!!!!!!!IMPREUNA CU MA-SA ODIOASA SI LASATI COPILASUL SA TRAIASCA LINISTIT ,PINA NU-I INTUNECA SI LUI MINTILE CU CEVA FENOBARBITAL.COPILUL ESTE IN MARE PERICOL!!!!!!!!!CE FAC E PROTECTIA COPILULUI!!!!!!SALVATI COIPILUL SI AVEREA LASAT DE MAMA LUI.TE-AM IUBIT TOTI MADALINA SI SPERAM CA ADEVARUL SA RIDICE VALUL DE UMBRA DE PE OCHII MULTOR NEPRICEPUTI.
scris de NUMELE la ora 05:08 in data 07.09.2011
ar trebui intrebat direct: ''domnule, de ce zici ca dumnezeu te-a ajutat la cateva zile dupa ce ea 'se sinucide'?? CE VREI SA SPUI CU ASTA??"' si apoi tot asa "" ce vrei sa spui cu faptul ca OPINIA PUBLICA TREBUIE SA INTELEAGA OBLIGATORIU CA EA NU A FACUT 'GRATUIT' ACEST GEST...ADICA...(vorba lui toma caragiu in sceneta 'fabula' cu elefantul )..ADICA, UNDE BATI"" CA DE BATUT BATI UNDEVA, DAR ..UNDE?? ZI-NE CA SA STIM SI NOI!! CA 'NU NE DUCE CAPU' '' // pai el chiar a insistat ca sa intelegem asa: madalina manole a platit prin moarte ceva !!! doamne, mi se pare infiorator ce zice nebunu!!! ...// si el a zis ca sa nu credem ''O CLIPA'' CA MADALINA MANOLE A FACUT GESTUL ASTA 'GRATUIT' // noi tre sa ne facem nebuni ca el, ca...stiti si voi..ca sa te 'intelegi' cu nebunu, tre sa intri in tacaneala lui si sa faci ca el...nu sa il contrazici ...si sa zicem ''da-da... trebuia sa plateasca povara pacatelor parintesti, asa e,...si cum a 'reusit' sa le plateasca???""
scris de NUMELE la ora 04:56 in data 07.09.2011
eu cred ca ea si-a luat cheile si voia sa ia si copilul sa plece,/// atunci , copilul s-a trezit si a scancit, faza la care el s-a trezit si i l-a luat cu forta urland ca un descreierat, ea s-a scandalizat ca ii smulge propriul copil din brate, mashtera a intrat si ea in scena cu reprosuri si cu gura mare ca fi-su..si aici imaginez ca la un moment dat el i-a dat la cap cu ce a nimerit cand s-a intors cu spatele (ca asa fac nebunii!! dau LA CAP !! si dau cu ce apuca !!"") si apoi, daca tot era acolo si otrava pregatita, iar el, grijuliu si strangator de foi F F F F FOLOSITOARE (a se vedea testamentul sentimental, dar si actele de mostenire facute IMEDIAT dupa moartea ei ..si adunatura de foi despre ''bunicii din partea mamei care vorbesc despre povara pacatelor etc.)..deci avand de toate...a trecut la bagat otrava in stomacul ei !!! DE-AIA SI ZICE CA ...VEZI-DOAMNE..E ''ACCIDENT'' !! CA EA A LESINAT SI EI, CREZAND CA MOARE SI SE VEDE CA AU UCIS-O, ..SAU CA DACA INVIAZA II TOARNA ...AU TRANSFORMAT-O IN SINUCIDEREA MULT-DORITA DE ALTFEL DE EI DOI
scris de NUMELE la ora 04:47 in data 07.09.2011
Pai normal ca ''l-a ajutat'' sa-si duca planul criminal la capat...au purificat-o prin moarte ..de aceea o si obligau sa poarte bluza neagra..ca sa se obisnuisca cu ideea ca e vrajita,are draci in ea si ca va trebui in lupta ce se va da sa ''spele putina'' pardon sa plece la vegheat....iar lumea l-a crezut....desi toti ne-am intrebat daca nu cumva avem de-a face cu un fanatic tacanit!!!
scris de NUMELE la ora 04:42 in data 07.09.2011
cred ca a vrut s-o ''purifice'' prin ritualul mortii, s-o ''curete'' si pe ea..de-aia a zis pe 20 iulie 2010 la doar 3 zile de la ''ingropaciune'' : ''DUMNEZEU NE-A AJUTAT !!!" SI ISI FRECA MAINILE ATAT DE MULTUMIT !! /// ASCULTATI VORBELE!! PRIVITI GESTUL..SI ...FACETI-VA CRUCI, ADICA...INCHINATI-VA !! si ziceti; ''FERESTE DOAMNE DE ASA CEVA...'' //// http://youtu.be/g2y9j4gKWqA /// min 2.40 ''sunteti o persoana religioasa? ca vad ca aveti o bratara !! '' raspuns''destinul ei ..a fost....exact destinul unui inger ratacit pe pamant..DUMNEZEU NE-A AJUTAT !!""
scris de NUMELE la ora 04:41 in data 07.09.2011
sunt tare curios sa vad ce baliverne mai toarna de data asta la procuratura...sa vad ce ochi mai beleste pe la sectie...ce scenariu a mai pregatit ca el e mare ''metteur en scene''...Doamne,cata nedreptate pe lumea asta!!!Femei aceea putrezeste in mormant iar el se plimba ca belferul cu masina ei condusa de alta proasta de care se foloseste,mananca de s-a facut ditamai namila,doarme si beshe in patul Madalinei iar copilul e la scorpie,tinut zalog viu ,moneda de schimb in ',dialogul '' cu parintii ei...ceva de genul..''uite-l pe copil...taci din gura si nu ma acuzi de nimic il vezi,te apropii de el....faci gura si ceri dreptate...nu vezi nimic....
scris de NUMELE la ora 04:33 in data 07.09.2011
Pai bine inteles ca-i regizata scena...cum altfel s-ar explica stropii de sange de de oglinda din baie?!Au ''aranjat'' cu migala tot ca sa para ca ea s-a mai ''plimbat dupa ce-a baut cu nesat bunatate(!) de otrava si a cazut dreapta ca lumanarea in fata usii baii sau camera centralei(?!)..nu se stie sigur pt ca puiucu' intr-o declaratie spune usa baii in cealalta langa usa camerei centralei...la el totu-i deformat...nimic nu este asa cum este sau cum ar trebui sa fie...cine-i da lui dreptul ca tina ostatec copilasul MM ,acolo la ma-sa????Nu poate nimeni sa-i ceara socoteala pt faptul ca-si izoleaza copilul ...dac-o fi al lui(?!)Chiar nimeni sa nu observe ca tipu'i plecat bine cu sorcova????Ma gandesc cu mila si durere nespusa la bucatica aceea de om care n-a gresit cu nimic pe lumea asta si..care,din pacate creste fara mama pt ca asa cum zice petru ',madalian Manole n-a facut gestul acesta gratuit...adica l-a facut cu un scop..asta dorea sa zica marele guru...s-a dus dincolo ca sa plateasca pt pacatele parintilor ei!!!Mai sa fie?! Da' noi parca stiam ca Hristos a platit cu moartea pe cruce pt pacatele stramosilor nostri si de fapt pt pacatele tuturor inclusiv al celor nenascuti...si atunci cum ramane cu teoria aceasta bizara si periculoasa????Vad ca nimeni nu se sesizeaza,nimeni nu-l ia la bani marunti pt tampeniile pe care le-a scos pe gura de-atata vreme...il lasa toti in banii lui...iar el huzureste de numa' numa' ati vazut ce grumaji are mititelul de el..e cat bivolul iar Madalina ,saraca vedeai prin ea...pt c-o tineau flamanda cas-o purifice...Doamne fereste si apara!!!!
scris de NUMELE la ora 04:33 in data 07.09.2011
SI DACA PE EA A SPERIAT-O DE A FACUT CA EL...CREDE CA NE BAGA PUMNU-N GURA LA TOTI?? !! CE?!... E TARA LUI, NE DA EL SA MANCAM, SAU TRAIM PRIN BUNAVOINTA LUI??...N-AM INTELES !!!.....E VREUN MESIA?? VREUN ''ALES''?? //// E UN MARE ASASIN SI CARE TREBUIE INCHIS DEINDATA SI LUAT COPILUL, CARE E IN MARE PERICOL ,DEOARECE TIPUL E FANATIC DE-ALA TACANIT SI PERICULOS...ATI VAZUT IN CE FEL VORBESTE !! SI CE VOCE SPARTA DE FANATIC ARE!! ZICI CA E CA LEGIONARII AIA CU GARDA DE FIER ..numai aia erau cu ''crucea' pe sus prin bucuresti si in numele ei torturau si impuscau !!! /// mai stiti ce urat facea el de cruce, ca de ce a scris si pe dos ??!! ei, bine, amintiti-va de legionari cum umblau pe strazile capitalei cu crucea pe sus astia sunt maniaci cu simbolurile...), si cu ''purificarile'' de tot felul...
scris de NUMELE la ora 03:30 in data 07.09.2011
Asta-i mare potlogar...actorii de la Hollywood sunt niste palide figuri pe langa ''talentul innascut mircea petru''...stie omu' sa planga la comanda,sa urle si sa bata din picior in secunda urmatoare,sa loveasca la propriu pe cel care-i in fata lui daca indrazneste sa-l contrazica sau Doamne fereste acuze de ceva...el le are cu violenta....de toate felurile si fizica si verbala...stie sa intimideze si sa te faca sa spui ca el...
scris de NUMELE la ora 02:58 in data 07.09.2011
da...noi ar trebui sa sughitam de plans si sa stoacem batistele ca la filmele indiene, ca e singurel si vaduvior...au si cine ii mai face si lui papa? si .cine il mai duce la serviciu, ca e mic si neajutorat...si n-are de niciunele...NU VRETI SA INSTITUIM O CHETA PT. EL?? SA IL IA CINEVA DE CRESCUT, SA IL TINA LA SAN, SA-I CANTE NANI-NANI PUIUCU..'?
scris de NUMELE la ora 02:55 in data 07.09.2011
tipul e javra mare, e lichea ordinara...si..in timp ce se stoarce sa produca mila si intelegere ' ca a ramas singurel-of-of- si cu copil-sarmanul....IN TIMPUL ASTA EL TRAIESTE TRAI PE VATRAI SI CAND STIE CA NU MAI E VAZUT FACE EXACT CA ATUNCI IN MASINA,...E 'ANTRENAT' CU VIATA, FACE TOTUL SA II FIE LUI BINE , SA II FIE NUMAI LUI BINE MEREU.
scris de NUMELE la ora 02:53 in data 07.09.2011
Da,puiucu,puiucu,puiucu cu nasu' cat pinnochio....''nevinovatule'',ai turnat la minciuni ca de s-ar face un concurs de minciuni sigur ai lua cel mai mare premiu....
scris de NUMELE la ora 02:51 in data 07.09.2011
cand vezi atata candoare si atat delicatete, pe de o parte , si atata neajutorare , atata fragilitate, iti vine sa mori ca sa-i lasi lui tot, multumindu-te cu rolul mult mai discret de veghere de dincolo, ca nu cumva sa-l sperii sau hsa-l tulburi pe 'puiucu'...'puiucu'..
scris de NUMELE la ora 02:50 in data 07.09.2011
Si o sa ne mai oripileze inca pt ca la noi e bataie de joc!!!!Sa se incheie o data cu ',anchetarea si spulberarea umbrelor ce planeaza asupra sotului?!'' si sa se mearga la CEDO PT JUSTITE ADEVARATA NU RASUL DE LA NOI...
scris de NUMELE la ora 02:49 in data 07.09.2011
cat vezi atata candoare si atat delicatete, pe de o parte , si atata neajutorare , atata fragilitate, iti vine sa mori ca sa-i lasi lui tot, multumindu-te cu rolul mult mai discret de veghere de dincolo, ca nu cumva sa-l sperii sau hsa-l tulburi pe 'puiucu'...'puiucu'..
scris de NUMELE la ora 02:47 in data 07.09.2011
Pe mine cel mai mult ma oripileaza minciuna si perversitatea cu care incearca de atatea luni bune sa ne duca de nas...cum incearca el sa ne prelucreze creierul mai cu niste vraji facute de pe timpul lui Pazvante,mai cu ghicitul in cafea a mamei MM pt care sarmana de ea ca o fiica buna ce era trebuia sacrificata,mai cu vraciul care venea la descantat si purificat sufletul MM plin ochi de pacatele parintii ei...ma oripileaza si abia astept ca descreieratul sa ajunga cu putoarea cea batrana de ma-sa la parnaie!!!
scris de NUMELE la ora 02:42 in data 07.09.2011
e atat de mic si de fragil, atat de neajutorat, ca iti vine sa ii dai lui si casa si avere si tot, doar-doar s-o mai inviora, doar-doar o mai rade si el ....
scris de NUMELE la ora 02:41 in data 07.09.2011
Se teme pt curu' lui si-al ma-sii...pt ei s-a rupt ceru' n doua cand au vazut ',probele '' ',sinuciderii MM''SI,AU DAT SEAMA CA ORICINE POATE SA VEDEA CA MULT TRAMBITATA SINUCIDERE ERA DE FAPT O MARE MINCIUNA...OAMENII FARA PREA MULTA CRIMINALISTICA ISI POT DA SEAMA CA MM A FOST MACELARITA IN PROPRIA CASA...HMMMM
scris de NUMELE la ora 02:40 in data 07.09.2011
am vazut ; catalin radu tanase doar ca nu ii sufla nasul ca la copii, iar maruta il tot mangaie si il consoleaza....doamne cate mila inspira acest 'puiucu'...// doamne cat e de mic is de fragil, cat de neajutorat e el...iti vine sa...
scris de NUMELE la ora 02:36 in data 07.09.2011
dar ati vazut ce urat a facut cand domnul de la ring i-a spus de fotografia cu ea moarta, si de faptul ca acea fotografie este importanta pt ca ''asa a fost gasita madalina manole' AM CREZUT CA FACE UN ATAC DE APOPLEXIE !! OARE DE CE A FACUT ASA DE URAT?? DE CE???~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ dati cautare pe net linkul urmator ; http://youtu.be/qKEfJ-JoiIw /// min.2
scris de NUMELE la ora 02:32 in data 07.09.2011
dar ati vazut ce urat a facut cand domnul de la ring i-a spus de fotografia cu ea moarta, si de faptul ca acea fotografie este importanta pt ca ''asa a fost gasita madalina manole' AM CREZUT CA FACE UN ATAC DE APOPLEXIE !! OARE DE CE A FACUT ASA DE URAT?? DE CE???~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ dati cautare pe net linkul urmator ; http://youtu.be/Q96ottvoGQk /// min.2
scris de NUMELE la ora 02:26 in data 07.09.2011
Au tinut-o flamanda atatea zile,Doamne Dumnezeule Mare!!!!!Din spusele tatalui MM am inteles ca scorpia avea drept de administrare a frigiderului...nimeni altcineva(!) nu putea deschide frigiderul Madalinei in casa Madalinei!!!Can you believe it????
scris de NUMELE la ora 02:23 in data 07.09.2011
Bine spus..faza cu ingerii cazuti si rataciti e doar ''ca sa ne tina mintea ocupata''...ei cred in mancare buna si multa,in regulat si lux,huzur...puiucu, nu crede in nimic decat in bunastarea personala...treaba cu religia si ingerii e doar asa ca sa ne tina mintea ocupata...
scris de NUMELE la ora 02:17 in data 07.09.2011
nu au cinstit si nu au dantuit: au umblat prin casa cu fel de fel de ritualuri si incantatii ca sa o primeasca 'dincolo' pe post de inger sa se ierte toata pacatele parintesti si stramosesti de la adam si eva !!!! EL VEDEA DEJA CUM CERURILE SE DESCHID SI EA AUREOLATA ESTE CHEMATA ACOLO CU INGERII, SI VA DEVENI PT. EL SI COPIL INGERUL LOR PAZITOR PE TOT PARCURSUL VIETII !!! (sau poate ca povestea asta era pt. ''fraieri'' ...''sa tina mintea ocupata''...iar ei doi, mama si fiu, chiar au pus de oleaca de sfaraiala cu gratarel si au cinstit un vinulet pt averea pe care aveau sa devina stapani ?!! // // PAI, DACA TE UITI LA EA CUM RADEA SI MAI APOI CUM SI-A PUS FUSTA ROSIE SI A PUS DE CAFELE, SI DACA TE MAI UITI SI LA EL CUM S-A [US PE COTZAIT CU GEORGICA-SANDICA IN SEC.2, SI CUM SI-A FACUT IUTE-IUTE SUCCESIUNEA, TIND SA CRED CA ASTA CU INGERII SI PLATA PACATELOR ESTE PT. FRAIERI !!!! A VAZUT CA NEAMUL ASTA ARE INCLINATII MISTICE SI CA CHESTIILE ASTEA CU TENTA RELIGIOASA PRODUC UN BLOCAJ AL NEURONILOR CARE DEJA NU MAI FAC NICIO CONEXIUNE, SI RAMANEM TOTI IN ETAZ .....
scris de NUMELE la ora 01:55 in data 07.09.2011
Doamne iarta-ma dar faza cu ',aranjatul'' scenei ',sinuciderii'' seamana atat de bine cu scena inmormanatrii in care puiucu' este atentionat de catre CATALIN RADU TANASE ca se filmeaza...si deci....sa fie cat mai plangacios cu putinta...el,fariseul care ascultase muzica in masina cu cateva minute inainte si batuse ritmul cu piciorul...ba il mai atentionase si pe amicul cu masina sa dea muzica mai incet pt ca ''aud fraierii'' vedeti culmea cinismului????Pe ei,mama+ fiu i-a durut in cur de moartea MM...cred ca in seara mortii ei au cinstit si au dantuit langa trupul victimei lor....mamuca dac-ar fi avut o putere ar fi pus in practica cele spuse atunci cand sotul ei,mircea senior ii ceruse sa stearga de praf poza Madalinei....si auzise sorin ilioaia...adica ''ma c--c in gura ei....
scris de NUMELE la ora 01:47 in data 07.09.2011
Se pare ca cineva a aranjat scena ca sa se potriveasca: paharul in baie si ea ca si cand s-ar fi deplasat 2-3 pasi si ar fi cazut secerata din picioare . Fiindca paharul in picioare langa ea in dreptul camerei centralei nu isi avea sensul. iar ea cazuta langa tocul usii cu motivatia ca s-a lovit de acesta in cadere, iar legistul scrie ca s-a lovit de gresie. Ca la noi la nimeni!