Intonarea greşită a imnului pe Naţional Arena nu a rămas nepedepsită. Prefectul Capitalei i-a amendat ieri pe Marcel Pavel şi FRF cu 5.000 de lei fiecare.
În deschiderea meciului dintre România şi Franţa de pe Naţional Arena, Marcel Pavel a interpretat greşit imnul. Artistul a ales să cânte doar prima strofă şi jumătate din cea de-a doua, din care a renunţat la ultimele două versuri, „Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/Triumfător în lupte, un nume de Traian!”, înlocuindu-le. Conform legii, în varianta scurtă se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11. În apărarea sa, interpretul a declarat că a ales împreună cu cei de la Federaţia Română de Fotbal această variantă, iar varianta aleasă de el reprezenta un îndemn pentru echipa naţională. În plus, el a mai adăugat că a renunţat la versul ce conţinea cuvântul “Traian” pentru ca acesta să nu fie interpretat politic, dată fiind coincidenţa de prenume cu al preşedintelui României.
Legea a fost încălcată
Hotărârea de Guvern 1157/2001 prevede că intonarea imnului naţional cu alt text şi cu altă partitură decât cele stabilite de lege constituie contravenţie, sancţionându-se cu amendă de la 2.500 de lei la 5.000 de lei. În consecinţă, prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaie, a decis amendarea artistului şi a FRF cu câte 5.000 de lei. “Ca şi alţi 49.000 de oameni care au fost aseară pe Naţional Arena şi care au paticipat la meciul România-Franţa, am văzut la un moment dat că imnul naţional intonat nu este cel corect. Verificând legea, am constatat că există două acte normative care prevăd în mod expres cum se cântă imnul naţional la competiţiile sportive. Aceste acte normative spun că intonarea imnului cu alt text se constituie contravenţie şi se sancţionează. Una dintre persoanele care pot lua măsuri este chiar prefectul”, a spus prefectul, care a mai adăugat că nu ar trebui să mai avem pretenţii ca străinii să ştie ce imn avem cât timp noi, ca români, nu îl cântăm corect.
„Am vrut să cântăm aceste versuri ca pe un îndemn. N-a fost rea voinţă, n-a fost nimic tendenţios. A fost alegerea mea, ca toţi suporterii să cânte cu noi. Sunt onorat că am fost invitat să cânt imnul de stat.”, Marcel Pavel
11 strofe are imnul naţional, „Deşteaptă-te române!”, scris de Andrei Mureşanu.


Comenteaza aici: