Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, pentru site-ul oficial al UEFA, că speră ca predicţia antrenorului Dorinel Munteanu, care a spus că gălăţenii vor acumula nouă puncte în grupa C a Ligii Campionilor, se va adeveri. “Sperăm ca predicţia lui Dorinel Munteanu să se adeverească şi Oţelul să acumuleze nouă puncte. Nu ne va fi uşor să luptăm cu echipe care au bugete de 100 de ori mai mari decât al nostru, dar vom lupta. Noi nu ne putem gândi la cifrele adversarelor nici peste zece ani, dar asta nu înseamnă că suntem învinşi dinainte. Vom face totul pentru a ieşi din fiecare meci cu capul sus şi vom demonstra că suntem o echipă onestă şi luptătoare. Să întâlnim finalista ediţiei trecute a Ligii Campionilor, Manchester United, este o onoare pentru noi şi ne vom pregăti foarte bine. Manchester United este una dintre cele mai prestigioase echipe europene”, a spus Stan.


Comenteaza aici: