Vlad Manolache 09.09.2011
Chestorul Vasile Viorel: Clanurile profita de legislatia permisiva
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/chestorul-vasile-viorel-clanurile-profita-de-legislatia-permisiva-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1848 (ultima in 09.09.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Şeful Poliţiei Capitalei a acordat un interviu amplu pentru „ring” şi „Centrul Vechi”.

Ce spuneţi despre clanurile care se laudă că stăpânesc Capitala?
Sunt grupări infracţionale care îmi place să cred că nu mai au anvergura din anii anteriori. Acestea profită de legislaţie, care este permisivă pentru anumite infracţiuni, cum ar fi lovituri şi alte violenţe, şi cea mai diabolică prevedere este că se permite retragerea plângerii prealabile. Şi avem situaţii cum a fost cea din sectorul 1, cu Capone şi cu soţul Andreei Spătar, în care şi-au reglat conturile în stradă. Lumea nu ştie, dar noi l-am arestat, ne-am făcut treaba, dar ei sunt infractori şi unii şi-au retras plângerea. Acum, când mă duc la prelungirea mandatului, judecătorul nu are ce face. Îmi spune că nu a mai rămas decât ultrajul contra bunelor moravuri şi deţinerea ilegală de armă neletală. Şi dacă mai vin şi doi martori care spun că nu a fost chiar ultraj, nu mai rămâne nimic. Şi uneori şi lipsa de reacţie a poliţiei duce la manifestările astea publice. Eu din cauza asta ţin foarte mult ca în orice act minor să se intervină şi să avem reacţie.

„Sportivii” - 80% din ei sunt arestaţi, dar eliberaţi
Dacă se tot vorbeşte că sunt grupuri infracţionale, de ce sunt libere?
Spre exemplu, în cazul „Sportivilor”, 80% din ei au fost reţinuţi, arestaţi, probaţi şi ulterior puşi în libertate. Sunt în fond acum, şi vă citez afimaţii din grupul lor legat de Metin: „Oricum îl fac pe Metin chiar dacă intru la puşcărie. Că intră în ăia cinci ani de la prima faptă, contopire, şi nu pierd nimic”. Aşa că aici calculele sunt simple, este matematică pură. Din cauza asta vă spun de problemele de legislaţie. Nu uitaţi că martorii nu depun plângere. Rivalii de înţeleg între ei în faţa noastră şi îşi continuă reglarea conturilor în altă parte.

Şi de ce nu vă sesizaţi?

Eu mă sesizez doar atunci când incedentele au loc în stradă, dar ăştia îşi reglează conturile în cluburi, restaurante sau alte locuri unde eu nu am acces. Acolo se taie, se lovesc, se toruturează, dar nu declară. Informativ, ştim aproape totul despre ei. Partea proastă este că trebuie să probăm.

Interlopul Metin: „Şeful Poliţiei a stat până la cinci dimineaţa. Nu ne băgăm”
V-aţi impus respect în faţa infractorilor?
Păi, să vedeţi ce spune Metin în discuţiile telefonice. Zice: „Băi, ne-am adunat 50-60, ce facem, ieşim? Păi, nu ştiu ce să spun, că e garda pe stradă, iar şeful Poliţiei Capitalei a stat până la cinci dimineaţa. Atunci stăm liniştiţi, nu ne băgăm”. Acum nu ştiu dacă e bine sau e rău. Am încercat forţă poliţienească trei-patru zile în jurul lor, ei făceau grătar şi noi stăteam pe acolo ca să nu se întâmple nimic, până ne-am adunat probe şi tot ce trebuia. Sau trebuia să îi las pe oamenii ăia ca să asigure liniştea altor cetăţeni. Aşa că atunci când îi duci într-o parte laşi o altă parte...

Citiți aici interviul din ,,Centrul Vechi".

Comenteaza aici: