Şeful Poliţiei Capitalei a acordat un interviu amplu pentru „ring” şi „Centrul Vechi”.

Care este situaţia Capitalei la nivel infracţional în comparaţie cu alte capitale europene?
Stăm cum nu se poate mai bine. Uitaţi-vă la Budapesta. Am avut întâlnire anul trecut şi îmi spuneau de un caz cu un grup de rasişti care trăgeau în ţigani fără niciun fel de reţinere sau un grup de oameni care mergeau în zone rezidenţiale şi aruncau cu molotoave în curte. Ce ar fi fost la noi dacă se întâmpla aşa ceva? Uitaţi-vă în Bruxelles, unde se intra cu maşina în magazinul de bijuterii, se încărca tot şi plecau.

Pe ce loc credeţi că ne situăm în Europa la nivel de siguranţă?
Printre cele mai sigure capitale. Şi aici vorbim pe cifre, nu pe răutăţi. Tendinţe crescătoare ale criminalităţii sunt în toată lumea. Criza îşi spune efectul. Reducerea numărului de poliţişti arată acest lucru. Dacă statele nu mai pot ţine un număr de poliţişti atât de mare, apar şi efectele.

Ce infracţiuni am importat?
Vecinii noştri de la sud ne trimit maşini furate şi infractori în domeniul bancomatelor. Acestea sunt principale pentru Bucureşti. Mai sunt unele, dar şi de crimă organizată, dar nu vreau să mă bag acolo.

Care este cazul vieţii dumneavoastră?
Au fost multe grele, dar unul foarte greu a fost omorul în scop de jaf de la Casa Romană din Militari. Acolo, cinci persoane au intrat în casa de schimb valutar, au împuşcat mortal casiera, au sustras şi au plecat. Alea erau vremuri grele, nu ca acum, cu bile şi cu din astea. Eu din cauza asta nu sunt de acord cu televiziunile care dau titlul „Împuşcături în Bucureşti”. Ar trebui să spună împuşcături cu bile în Bucureşti şi atunci e corect.

De ce a fost un caz greu?
Pentru că a necesitat un volum mare de muncă şi s-a pătruns greu în cadrul grupului infracţional. A trebuit să creez o relaţie, cu limitele de rigoare, între mine, ca anchetator, şi unul dintre membrii grupului şi să-l determin să îmi furnizeze probe despre autori şi despre mijloacele de probă, cu deplasări şi investigări pe raza judeţelor Arad, Sibiu şi în Bucureşti. Şi cel mai greu e atunci când te ocupi cu grupuri infracţionale, nu cu violenţă domestică. Acest caz a fost în 1997. Un alt caz foarte greu a fost „Erbaşu”, unde a fost foarte greu să demonstrezi suicidul.

E nevoie de psihologi în prinderea infractorilor?
Da, dar mai degrabă de psihanalişti. Să facă ceva din ce făcea Freud.

Citiți aici și interviul din ,,Centrul Vechi".