Ziarul Ring 12.09.2011
Mirela Boureanu Vaida s-ar plictisi pe o insula exotica
http://admin.ziarulring.com/images/upload/vedete/mirela-boureanu-vaida-s-ar-plictisi-pe-o-insula-exotica-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1686 (ultima in 12.09.2011)

Rating:

(1 vot )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

Vacanţe luxoase, destinaţii exotice, şedinţe interminabile de shopping, acestea sunt câteva dintre lucrurile care nu fac parte din programul Mirelei Boureanu Vaida, când vine vorba de voiaj.

Cu toate că călătoriile sunt o mare pasiune a prezentatoarei reality-showului ,,Mireasă pentru fiul meu”, aceasta îşi alege după criterii stricte destinaţiile de vacanţă. ,,Cele mai frumoase vacanţe sunt cele în care am ce vizita şi de aceea aleg doar locuri istorice şi culturale... M-aş plictisi în insule exotice sau alte destinaţii de acest gen”, mărturiseşte frumoasa prezentatoare.

Dragostea Mirelei pentru istorie şi cultură porneşte din copilărie, Mirela Boureanu Vaida petrecându-şi primii ani din viaţă la Târgu Frumos şi la Războieni, într-o zonă încărcată de istorie. Vacanţele pe care le consideră în mod deosebit aproape de sufletul ei, sunt cele în care revine pe meleagurile natale pentru a-şi revedea părinţii.

,,Sunt foarte ataşată de părinţii mei şi din păcate îi văd din ce în ce mai rar. După timpul petrecut împreună, când vine din nou momentul despărţirii, ne aruncăm fiecare privirea în altă parte, pentru a nu ne vedea lacrimile! Niciodată nu ştiu să le spun când mă voi întoarce, de aceea am grijă să-i sun în fiecare zi, să-i întreb ce mai fac, iar ei vorbesc cu mine şi îmi povestesc aceleaşi lucruri de care eu nu mă plictisesc niciodată”, declară Mirela Boureanu Vaida.

A început ,,Mireasă pentru fiul meu"
Vineri, 9 septembrie, cel mai îndrăgit reality-show matrimonial din România, “Mireasă pentru fiul meu” şi-a dezvăluit noii concurenţi într-o ediţie spectaculoasă. 12 fete frumoase şi opt băieţi atrăgători, dintre care cinci însoţiţi de mamele lor au păşit în lumina reflectoarelor cu visul de a-şi găsi perechea potrivită în cadrul emisiunii “Mireasă pentru fiul meu”. Luni, emisiunea va fi difuzată de Antena 1 în trei momente ale zilei, de la 10.50, de la ora 14.00 şi seara, de la ora 20.20, urmând ca de marţi până vineri “Mireasă pentru fiul meu” să fie difuzată în primele două momente ale zilei. Vineri seara, telespectatorii se vor putea reîntâlni cu Mirela Boureanu Vaida şi de la ora 20.20, într-o ediţie de gală a emisiunii.

 

Comenteaza aici: