Un nonagenar a fost operat, pe 5 septembrie, la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Ştefan Iovăneseanu, veteran de război şi cetăţean de onoare al oraşului Botoşani, a făcut faţă cu brio unei intervenţii chirurgicale grele şi este plin de optimism.
O intervenţie chirurgicală la pacienţii aflaţi la o vârstă venerabilă pare o mare problemă. Mai mult, există destui medici care îi refuză. Însă povestea lui Ştefan Iovăneseanu sperăm să le de-a curaj şi altora. ”Pacientul avea polipi pe colon şi pe 5 septembrie l-am operat. I-am scos 20 de centimetri de colon şi sunt foarte mulţumit de evoluţia lui. Sper că îl vom externa cât mai curând”, ne-a declarat prof. dr. Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Floreasca.
”După doi ani pe front, nu mă mai tem de nimic”
Fost profesor de limba română la Liceul ”A. T. Laurian”, din Botoşani, Ştefan Iovăneseanu îşi ”ascunde” bine vârsta. Dacă nu ştii adevărul, poţi crede că are vreo 70 de ani. Este zâmbitor, are o fire deschisă, încrezătoare şi o memorie intactă în care amintirile de-o viaţă au locul lor bine stabilit, ca într-o arhivă bine pusă la punct. El ne-a povestit, în linii mari, traiectoria vieţii lui şi ne-a explicat de unde îi vin curajul şi optimismul: ”Orice operaţie este un stres, însă eu, după doi ani pe front, nu mă mai tem de nimic. Acolo este o loterie. Viaţa ţine de noroc. Nu ştii încotro mergi. Acum am grad de căpitan. Pe atunci eram locotenent în Regimentul 10 Vânători şi am fost în Ucraina, până la Don. Nu mi-a fost frică de operaţie. Am evaluat opţiunile şi m-am convins că aceasta este calea cea mai justă. Anul acesta am mai suportat o operaţie, la prostată, pe 24 ianuarie. Atunci a intervenit laparoscopic prof. dr. Nicolae Calomfirescu”.
”În 2008 am fost făcut cetăţean de onoare al oraşului Botoşani şi am primit Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial.” Ştefan Ionăneseanu
Patru nonagenari, operaţi în nouă luni
”Dacă sunt sigur, în funcţie de analize, că nu le pun viaţa în pericol, nu refuz să operez persoane aflate la vârste venerabile. De la începutul acestui an am operat patru pacienţi cu vârste de peste 90 de ani şi toate intervenţiile au avut succes. Indiferent de vârstă, calitatea vieţii este importantă şi dacă îi pot scăpa de suferinţe nu mă dau înlături. Majoritatea vârstnicilor ajung la mine după ce i-au refuzat alţi colegi”, explică prof. Beuran.
102 ani a avut cel mai vârstnic pacient operat de prof. dr. Mircea Beuran.


Comenteaza aici: