Românii vor putea cumpăra, din iunie 2012, modelul electric Ampera al producătorului german Opel. Automobilul este propulsat de un motor cu o putere de 150 CP, cu ajutorul căruia poate atinge o viteză maximă de 161 de km/h. Bateria, care se reîncarcă în patru ore, permite deplasarea pe o distanţă de la 40 la 80 de kilometri. Maşina are şi un motor de 1,4 litri, care asigură o autonomie totală extinsă la peste 500 de kilometri. Consumul acestuia este de 1,2 l/100 km. Totodată, autovehiculul a primit cinci stele la testul de siguranţă Euro NCAP. Producătorul estimează că, în 2012, vânzările la nivel global se vor situa în jurul a 10.000 de unităţi. Opel Ampera are un desing compact cu cinci uşi, iar preţul de vânzare va fi 42.900 de euro, cu TVA.


Comenteaza aici: