Este ultima săptămână în care bucureştenii pot să mai viziteze expoziţia de desene semnată de Sorin Ilfoveanu la AnnArt Gallery (str.Mahatma Gandhi nr. 1, intrarea din Şoseaua Kiseleff).
Proiectul a marcat debutul galeriei, lucrările artistului fiind expuse în sala principală din luna mai a acestui an până în această duminică. Elev al lui Corneliu Baba, Sorin Ilfoveanu este coleg de generaţie al unor artişti ca Ştefan Câlţia şi Sorin Dumitrescu, nume care sunt printre vârfurile culturii române de azi. Evitând comenzile realist-socialiste din perioada comunistă, Sorin Ilfoveanu a rămas un model pentru generaţii întregi de artişti, fiind profesor şi decan al Facultăţii de Arte Plastice din Bucureşti. Linia inconfundabilă a artei sale este deopotrivă delicată şi plină de forţă, conturând una dintre cele mai pregnante viziuni din arta românească.
O expoziţie complexă
Expoziţia de la AnnArt se numeşte „Desene 2008-2011”, reunind peste 100 de lucrări în creion. Cele cinci secţiuni ale expoziţiei sunt Banchetul, Rădeşti, Desene creion Conte, Piţigaia şi Grădina. „Acum, la cei 65 de ani ai artistului, desene puternice şi ample se îngemănează sub rame de aproape un metru şi jumătate. Sunt prinse sub o semnătură-balama, caligrafiată peste marginile reunice, câte două desene verticale. (...) Dintr-o palmă de pământ au rodit chipuri. În stânga, ţarina, în dreapta, făptura”, explică în catalogul expoziţiei criticul de artă Aurelia Mocanu. Expoziţia s-a prelungit până pe 25 septembrie însoţind Festivalul Internaţional de Muzică George Enescu.





Comenteaza aici: