În această duminică, bucureştenii sunt aşteptaţi la Crosul Petrom. Traseul are o lungime de aproximativ patru kilometri şi începe din Piața Constituției şi continuă pe Calea 13 Septembrie - Strada Izvor - Bld. Națiunilor Unite, până la Piața Constituției. Înscrierile vor începe la ora 8.30, iar startul va fi dat la ora 11.00. Câştigătorii locului I pentru fiecare categorie de vârstă şi sex vor primi 300 litri de carburant, locul II - 200 litri de carburant, iar locul III - 100 litri de carburant. Juniorii vor câştiga vouchere de cumpărături la magazinele Hervis Sports. Locul I - 800 lei, locul II - 600 lei, iar locul III - 400 lei. Mai mult, Adrian Nartea şi Carmen Brumă vor fi alături de concurenţi întreaga zi, iar reprezentanţii Hervis Sports vă provoacă la baschet, tenis de masă, volei și fotbal. Medicul nutriţionist Șerban Damian va susține un seminar despre nutriția sănătoasă și nutriția sportivă. Evenimentul se va încheia cu un concert susţinut de Elena Gheorghe.


Comenteaza aici: